Din oras

UMF Cluj, în topul celor mai bune universități din lume. E singura din țară care se află în Top 1000

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este singura universitate din România care a ajuns în Top 1000, în clasamentul World University Rankings 2021

În clasament se mai află alte 13 universități din România. 3 dintre acestea sunt în Cluj-Napoca. Este vorba despre UMF, UBB și Universitatea Tehnică.

UMF a reușit să se claseze pe locul II în clasamentul general al universităților din România. Pe primul loc se află Academia de Studii Economice București. UMF, singura universitate din România care a intrat în topu 1000 la nivel mondial, s-a clasat pe locul 801+.

„UMF «Iuliu Hațieganu» Cluj-Napoca este listată pentru prima dată în acest clasament și ne bucurăm că am intrat direct pe poziția a doua în topul universităților din România. Aceste performanțe înscriu universitatea noastră în elita universităților europene, dar și de la nivel mondial. Pe lângă prestigiul câștigat, o astfel de recunoaștere internațională ne motivează și ne responsabilizează să menținem și chiar să ne depășim standardele”, a declarat rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu

Clasamentul World University Rankings reunește anual peste 1.500 de universități din 93 de țări. Topul instituțiilor de învățământ superior se bazează pe 13 indicatori de performanță din sfera predării, cercetării, transferului de cunoștințe și a perspectivelor internaționale.

Universitățile au fost evaluate în funcție de calitatea procesului educaționale, a cercetării reflectată în indicatori de volum, venituri, reputație, impact, gradul de internaționalizare și transferul de cunoștințe spre mediul socio-economic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *