Anchete

Umblă Boc la Justiția clujeană? De ce se tergiversează începerea apelului din cazul celor 23 de milioane de euro pe care Primăria trebuie să le plătească drept despăgubiri omului de afaceri Sile Pușcaș?

Scris de 2313

Pe apropiații săi politici și penali, Boc îi susține până la capăt. A fost pe scenă să îi susțină pe Elena Udrea și pe Adrian Gurzău, amândoi arestați pentru corupție, nu-i problemă că-s niște infractori, le-a autorizat și proiectul imobiliar Transilvania Smart City, pe care penalii l-au pus pe sponci luând avansuri de la oameni și ascunzând banii.

Cei care însă îl enervează pe Boc fiindcă au alte opinii sau nu vor să plece capul vor deveni țintele răzbunărilor sale. Așa a fost și cu Sile Pușcaș, omul de afaceri pe care Boc l-a luat la țintă acum doi ani: i-a “expropriat” pământul ca să facă un mini-parc în Zorilor, l-a umilit oferindu-i doar 2 milioane de euro, o nimica toată pentru un teren așa valoros, l-a făcut muci în presa aservită transformându-l într-un baubau hrăpăreț. V-am spus, când e vorba de răzbunare, Boc se ține de promisiune. În noiembrie 2022, o instanță judecătorească a stabilit că Primăria trebuie să îi plătească nu mai puțin de 23 de milioane de euro lui Sile Pușcaș, despăgubiri pentru pământul “arestat” de primarul Clujului. Imediat după sentință, Boc a spus la un radio local ca îi va întreba și el pe judecători niște lucruri. Și se ține de cuvânt și de această dată, chiar îi ia la întrebări pe judecătorii clujeni, de vreme ce Curtea de Apel Cluj tergiversează în mod suspect să înceapă apelul in acest proces, lucru care ridică muuulte semne de întrebare.

Putina istorie recentă

În urmă cu aproximativ patru luni, Emil Boc suferea o înfrângere usturătoare în procesul privind terenul aparținând omului de afaceri Sile Pușcaș situat în Zorilor, pe strada Observatorului pe care Emil Boc l-a expropriat tam nesam pe motiv că vrea să facă un parc acolo, deși suprafața terenului nu este atât de generoasă ca să acopere standardele de suprafață ale unui parc decent.

În noiembrie 2022, Tribunalul Bistrița-Năsăud a confirmat că Pușcaș trebuie să primească 23 de milioane de euro pentru acel teren și nu 2 milioane, cât dorea să achite Primăria și primarul Emil Boc, o palmă dată de Justiție obrazului gros al primarului care, până la momentul sentinței din noiembrie anul trecut, a demarat o adevărată campanie de linșaj în presa locală prietenă la adresa omului de afaceri Sile Pușcaș, venind cu “motive” populiste de genul “nu ducem cu noi nimic în pământ”, ca și cum i-ar fi dorit moartea omului de business, sau instigându-i pe clujeni împotriva dezvoltatorului imobiliar.

Îngâmfarea lui Boc nu a diminuat. Chiar în ziua sentinței, după ce Ziar de Cluj a publicat în exclusivitate decizia judecătorilor bistrițeni, Boc s-a enervat și a ordonat subordonaților să bage buldozerul pe terenul în litigiu, zbierând că el va construi parcul indiferent de ce se va întâmpla în viitor. De unde atâta tupeu? Pe ce se baza Boc?

Doar răzbunare

Aplecarea subită pentru construirea unui parc pe acel teren este un gest de o ipocrizie crasă și a fost încă de la început un gest de răzbunare împotriva omului de afaceri Sile Pușcaș. De ce spunem asta?

Activiștii civici clujeni i-au atras acum atenția primarului Emil Boc că a refuzat să îi asculte acum un deceniu, când au cerut ca anumite terenuri, inclusiv cel de pe strada Observatorului, să fie incluse în categoria spații verzi în PUG.

Fiindcă acum 10 ani, Boc le dădea cu flit asociațiilor civice care îi cereau să facă un parc pe strada Observatorului, atunci când se discuta despre un update al Planului Urbanistic General.

Adrian Dohotaru, activist civic și fost deputat, și-a adus aminte cum Emil Boc a refuzat propunerea de a include în Planul Urbanistic General al Clujului, în 2011, un parc pe strada Observatorului.

”Dacă Primăria asculta atunci de mediul asociativ local și de specialiști, în cartierul Zorilor aveam deja parc! Deci, nu discutăm azi de despăgubiri din banii contribuabililor decise de instanță de peste 23 de milioane de euro pentru Sile Pușcaș.

În 2011, 9 asociații am cerut ca viitorul PUG să conțină un parc în Zorilor, lângă Profi. Cererea ne-a fost refuzată pe motivul halucinant că unde dispar spații verzi, nu-i nimic, o să apară altele noi. Unde mai exact să apară spații verzi în cartierul Zorilor nu era relevant în frenezia imobiliară a speculanților din acest oraș!”.

Despăgubirile nu sunt însă halucinante. Halucinant este că Boc le-a cerut consilierilor locali să voteze o despăgubire de doar două milioane de euro pentru un teren care valorează neconstruit de câteva ori mai mult. Halucinant este că, orbit de răzbunare, Boc a vrut să îl umilească și în acest fel pe dezvoltator, oferindu-i o sumă hilară, încălcând și prevederile Constituției.

În Constituție la articolul 44 scrie că:

3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

O tăcere suspectă

Ca o dovadă în plus că nu a fost nimic drept în cuantumul despăgubirilor acordate de Boc, stă exact sentința Tribunalului Bistrița-Năsăud, ca primă instanță, ce așează lucrurile la locul lor: valoarea despăgubirilor meritate de Pușcaș pentru terenul expropriat este de 23 de milioane.

Din noiembrie 2022 și până iată, imediat 1 martie, opinia publică a așteptat cu foarte mare interes motivarea din prima instanță și stabilirea termenelor de judecată pentru apel.

Din motive care ne scapă, Curtea de Apel Cluj nu se grăbește prea tare cu desenarea unui termen pentru noul proces. Iar asta ridică mari semne de întrebare, căci justiția clujeană, o parte din ea, desigur, nu putem generaliza, este ghidonată politic sau prin servicii.

Îngrijorarea mea de jurnalist este cu atât mai rezonabilă cu cât Emil Boc a făcut ceva incredibil imediat după sentința din noiembrie 2023. Într-un interviu luat la un radio de casă, Boc a afirmat, lucru consemnat și de alte medii de presă, că “va întreba un judecător” cu privire la justețea cuantumului sumei de 23 de milioane de euro.

Nu vă seamănă asta cu o încercare de influențare a Justiției clujene? Nu vă miroase asta a semnal public dat “cui trebuie” din Curtea de Apel Cluj?

Nu e prima oară când despre Emil Boc se vorbește că are pârghii speciale în Justiție. De exemplu că DNA nu l-a “căutat” niciodată pe Boc în 20 de ani de politică, pentru că a fost coleg de facultate cu Kovesi, deși toți apropiații lui politici și-au crescut considerabil averile, sunt putrezi de bogați, deși firmele de casă ale Primăriei iau contracte peste contracte fără concurență, deși fosti colaboratori pe care Boc i-a legitimat politic – gen Apostu, Udrea, Gurzău – au fost arestați și/sau condamnați pentru fapte de corupție.

Ce înseamnă “voi întreba un judecător”? Mărturisesc că tot stau și mă gândesc la asta încă din noiembrie 2022.

Facem Justiție pe lege la Cluj sau pe legea lui “ăla nu are bască, să i-o tragem”? 23 de milioane de euro reprezintă valoarea terenului lui Sile Pușcaș, deja statuată de o instanță credibilă, problema nu ar trebui să fie “hai, dom’le, cum să ia ăla banii ăștia din zestrea publică”, ci întrebarea este cum s-a ajuns aici, cine a generat acest război inutil, presărat cu exerciții de îngâmfare și nerespectare a legii și mai ales cine e adevăratul vinovat care ar trebui să plătească pentru că Primăria și Consiliul Local au greșit!

Vreți să mai demontăm o minciună de-a lui Boc?

În stilu-i caracteristic, Boc încearcă să acopere rahatul urât mirositor generat de gestul său răzbunător prin minciuni rostite tare. De exemplu, că evaluatorii au fost incorecți. Zice el la radio:

“Între timp a apărut o decizia a Curții Constituționale care a spus că în instanță se poate ține cont și de valoarea de piață a terenului. Asta s-a făcut. Ce nu înțeleg eu este de ce un expert a dat 7 milioane de euro (n.red. experții primăriei au acordat 2,1 milioane de euro pe teren), altul a dat 23 de milioane de euro. Cum e posibil ca aceeași categorie profesională, fără nicio modificare, să fie așa diferențe?””

În cauza judecată la Tribunalul Bistrița-Năsăud, adevărul e altul – au fost desemnați 3 experți autorizați: unul principal – neutru, un expert asistent autorizat din partea Primăriei Cluj, și un expert asistent autorizat din partea lui Sile Pușcăș.
Toți cei 3 experți au făcut o singură evaluare (cu care au fost de acord unanim), asta a “uitat” să spună Boc: că expertul principal cu cei doi experți asistenți stabiliți de părți au fost în consesns ! Și așa, prin consensul celor trei, s-a a ajuns la suma de 23 de milioane de euro (inițial erau la 26 milioane, dar expertul desemnat de Primăria Cluj nu a fost de acord inițial, așa că cei 3 experți au căzut la pace pe 23 milioane de euro).

În baza raportului comun semnat de cei trei, instanța a admis acest lucru și l-a considerat just. Hehe, e drept, instanța nu e din Cluj, patria intervențiilor și a jocurilor de culise.

De ce nu începe judecata pentru apelul din acest dosar?

Cine încearcă să umble la Justiția clujeană în numele lui Boc?

Când o să încetăm vreodată cu romanismele astea populiste și o să amendăm incompetența și îngâmfarea la justă valoare?



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour FOTOGRAFILA
    SĂ DĂM CU BANUL DE PĂMÂNT: Cât de frumoase sunt inutilele garnituri de cauciuc de la baza pomilor care au umplut orașul prin contract cu atribuire directă din banul public
  • Acum 1 hour Politica
    Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari. Între timp, ministrul Apărării, se hărnicea să creeze o nouă categorie de pensionari speciali: civilii care lucrează în armată, poliție și servicii secrete se pot pensiona mult mai repede, la fel ca militarii
  • Acum 13 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 14 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 17 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 20 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 20 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 20 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 22 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 22 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 22 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 23 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 24 hours Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE