Diete

Uleiul de masline, elixirul secolului XXI

Desi fumeaza destul de mult, grecii traiesc mai mult decat alte popoare, iar tara lor inregistreaza cele mai putine cazuri de boli cardiovasculare si de cancer. Secretul lor? Dieta bogata in ulei de masline. Nutritionistii sustin ca folosirea uleiului de masline, mai ales in salate, este un prim pas in lupta impotriva kilogramelor in plus.

 

 

Poveste scurta

 

 

Uleiul de masline este un produs obtinut prin procesarea fructului de maslin, fara adaugarea altor substante sau uleiuri obtinute din alte plante. Cultivarea maslinului era raspandita inca din antichitate, acum 4000 de ani in tarile din bazinul mediteranean, uleiul de masline fiind folosit mai ales in scopuri terapeutice; Italia se numara printre cei mai mari producatori, alaturi de Spania si Grecia.”Cu exceptia vitei-de-vie, nu exista nicio planta cu un fruct la fel de important ca maslina.” (Plinius)

 

 

Uleiul de masline este singurul ulei vegetal obtinut prin presarea materiei prime, respectiv, maslinele, iar calitatea lui depinde de numarul proceselor necesare producerii lui. Astfel, uleiul extra, nerafinat, este considerat cel mai bun, intrucat rezulta de la prima presare a maslinelor.

 

 

Beneficii terapeutice

 

 

Considerat initial drept un “aliment etnic”, uleiul de masline a reusit sa cucereasca in ultimele decenii piata occidentala si cea americana; romanii il folosesc mai rar datorita pretului ridicat.

 

 

Mai mult de 80% din uleiul de masline este constituit din grasimi mononesaturate, deosebit de eficiente in cresterea  asa-numitului colesterol “bun” sau HDL, si in scaderea celui “rau” sau LDL. In plus, prezenta fenolului si a altor antioxidanti naturali ajuta la prevenirea formarii radicalilor liberi (molecule puternic reactive), responsabili de distrugerea celulelor din corpul uman. Acest tip de grasime este singurul care nu a fost asociat cu cresterea riscului de cancer.

 

 

Studii recente au subliniaza faptul ca uleiul de masline mai poate preveni si cancerul, acidul oleic, principala grasime mononesaturata din componenta sa, avand rolul de a suprima dezvoltarea unei gene responsabile de dezvoltarea lui. Alte cercetari reliefeaza si alte beneficii ale uleiului de masline. Consumul sau regulat poate avea un efect favorabil tratarii ulcerelor, precum si impotriva cancerului ovarian si testicular si formarii pietrelor la vezica biliara.

 

 

Uleiul de masline stimuleaza functionarea unei componente celulare importante denumita mitocondrii, care este responsabila de productia de energie ce ajuta la arderea grasimilor. Acest fapt ar putea juca un rol important in prevenirea obezitatii si in reducerea riscului de diabet de tip 2 si a bolilor de inima. 

 

 

Extravirgin, cel mai bun

 

 

Nu are apa, proteine, glucide si colesterol. Are in schimb lipide, retinol si vitamina E. Uleiul de masline extravirgin, care este baza alimentatiei in tarile din bazinul mediteranean, se adapteaza perfect, crud sau gatit, la exigentele gastronomice: poate fi condiment, ingredient in mancarurile de sos, in tocane si in sosuri, mediu pentru prajire si de preparare la cald si chiar mijloc de conservare a alimentelor. Crud, poate fi folosit la condimentarea legumelor crude sau preparate, a primelor feluri, zemurilor; da gust carnii la gratar si rasolurilor de peste. Este cel mai bun dintre toate uleiurile pentru calire, pentru zemuri, prajeli si fripturi, deoarece nu se altereaza la temperaturi ridicate.

 

 

In tarile mediteraneene se produc uleiuri extravirgine diverse, variate prin culoare, miros, transparenta si gust. Ele sunt obtinute din masline prin proceduri mecanice sau prin alte procedee fizice, in conditii termice care sa nu le altereze si care nu au suferit niciun tratament in afara de spalare, decantare, centrifugare si filtrare. Uleiurile de masline virgine se impart in:

 

 

extravirgin, cu gust absolut perfect si cu o concentratie de acid oleic sub 1 %;

virgin, cu gust perfect si cu o concentratie de acid oleic sub 2 %;

virgin uzual, cu gust bun si cu o concentratie de acid oleic sub 3,3 %;

virgin fin, cu gust imperfect si cu o concentratie de acid oleic mai mare de 3,3 %.

 

 

El contine in principal lipide (grasimi) in cantitati maxime (100%); este vorba mai ales de trigliceride (glicerol si acizi grasi). Cea mai mare parte a acizilor grasi este constituita din acizi grasi mononesaturati, cu precadere acid oleic, si dintr-o proportie redusa de polinesaturati (acid linoleic si linolenic), numiti si esentiali, deoarece pot fi introdusi numai prin alimentatie.

 

 

Uleiul de masline extravirgin, care este cel mai bun si cel mai digerabil dintre toate tipurile de grasimi, cu aport caloric ridicat (900 kcal la 100 g) este indicat impotriva acumularii de colesterol in organism, impotriva formarii de calculi biliari, pentru producerea de globule rosii si pentru stimularea protectiei imunitare. Potrivit specialistilor in nutritie, uleiul extravirgin de masline poate ajuta la prevenirea obezitatii, datorita continutului ridicat de Omega 6. In plus, acest tip de ulei contine un antioxidant, denumit hidroxitirosolul, care stimuleaza arderile interne si ajuta la pastrarea siluetei.

 

 

Asadar, daca vreti sa aveti o viata lunga si sanatoasa ca si a grecilor, consumati regulat cat mai mult ulei de masline, etravirgin in mod deosebit!

 

 

.ro

Foto: sxc.hu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *