In vizor

U Cluj, simbolul de suflet al clujenilor, nevoit să-și găsească adăpost în Sălicea

Conform managerului sportiv al Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, „U” va avea o nouă bază sportivă. Investiția se va ridica la aproximativ două milioane de euro. Și va fi făcută în localitatea Sălicea. Că în Cluj Arena a investit Tișe se pare doar pentru a-și face campanie electorală.

„Am început demersurile și avem un proiect la Sălicea. Am discutat cu domnul primar din Ciurila și avem posibilitatea să concesionăm un teren de patru hectare. Acesta e obiectivul nostru, să avem o bază sportivă, și promovarea e foarte importantă, dar în primul rând e necesar să avem baza”, a declarat managerul sportiv al Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău.

„Am găsit o firmă de proiectare, Dico și Țigănaș, care s-a ocupat și de acest stadion (Cluj Arena). Trebuie să găsim și finanțare pentru acest proiect, pe care eu îmi doresc foarte mult să-l realizăm. Acum se lucrează la buget. Investiția se va ridica undeva la două milioane de euro. Va fi un centru cu tot ceea ce are nevoie o echipă de fotbal”, a explicat Sabău.

Complexul sportiv va fi amplasat la Sălicea (comuna Ciurila) și va cuprinde 3 terenuri de fotbal, peste 20 de camere pentru cazarea fotaliştilor, o cantină, o sală de mese și un cabinet medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *