Sport

U Cluj a transferat un mijlocaș de la Rapid

FC Universitatea Cluj l-a transferat pe mijlocașul de bandă dreaptă Ștefan Pănoiu, care vine sub formă de împrumut de la FC Rapid 1923 și va reprezenta o nouă opțiune pentru postul de jucător Under 21.

Ajuns la Rapid la vârsta de 17 ani, Ștefan Pănoiu a debutat pentru prima echipă a „giuleștenilor” în sezonul 2019/2020 al ligii secunde. În sezonul promovării, acesta a evoluat în 26 de meciuri, marcând trei goluri.

În cele patru sezoane și jumătate petrecute la Rapid, Pănoiu a strâns 119 meciuri, dintre care 73 la nivelul Superligii, reușind să marcheze opt goluri și să ofere trei pase decisive.

Prezențe sub tricolor

Ștefan Pănoiu a evoluat în zece partide pentru naționala U20 a României, fiind căpitanul „tricolorilor” în trei meciuri. De asemenea, noul jucător al Universității Cluj are o prezență în tricoul României U21 în preliminariile UEFA EURO U21.

CV Ștefan Pănoiu

  • Nume: Ștefan Pănoiu
  • Data nașterii: 23 septembrie 2002
  • Poziție: mijlocaș ofensiv
  • Înălțime: 1,77 m
  • Cifre în Superliga: 73 M – 4 G – 2 A
  • 10 meciuri pentru naționala U20
  • Echipe pentru care a evoluat până în prezent: Hidro Râmnicu Vâlcea, SCM Râmnicu Vâlcea, Rapid București.