Sport

„U” Cluj a pierdut la Pâncota şi a ajuns din nou pe loc retrogradabil. Portarul clujenilor a fost transportat la spital

Universitatea Cluj are din nou emoţii mari în Liga a II-a după ce a pierdut, 0-1, în deplasare cu Şoimii Pâncota, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului. După un joc în care au dat impresia că sunt mulţumiţi cu o remiză, „studenţii” se întorc la Cluj fără niciun un punct şi pe locul patru în clasament, retrogradabil.

Miza partidei de la Pâncota a fost imensă mai ales pentru gazde, care erau obligate să învingă pentru a-şi păstra intacte şansele de a se salva de la retrogradare. Pentru „studenţi” şi o remiză era bună în economia campionatului, jocul fiind echilibrat în primele 45 de minute, Dubeştean având cea mai mare ocazie, „capul” său fiind scos de Bolboaşă.

Conform CJSport.ro, gazdele au început mai decise repriza secundă, însă emoţiile la poarta clujenilor au fost, practic, inexistente, asta doar până în minutul 78. O centrare a „şoimilor” de pe partea stângă avea să ducă la marcarea unicului gol al  meciului, Alin Mihai reuşind să împingă balonul în plasă după ce, în prealabil, Butean a scos mingea de pe linia porţii.

Clujenii au cerut fault la acea fază, după ce Bolboaşă ar fi fost împiedicat să joace mingea, portarul Universităţii accidentându-se destul de serios la contactul cu gazonul după o săritură, o ambulanţă intrând pe teren. Goalkeeper-ul oaspeţilor a acuzat o durere puternică în zona gleznei, acesta fiind transportat la spital.

Elevii lui Ovidiu Sărmăşan nu au mai putut reveni pe tabelă, gazdele reuşind o victorie, 1-0, care îi saltă, din nou, peste „U” în clasament, clujenii ajungând iar pe loc direct retrogradabil. În celelalte meciuri ale zilei din play-out, Olimpia Satu Mare a învins-o pe CSM Râmnicu Vâlcea, 2-1, iar Unirea Tărlungeni a trecut Metalul Reşiţa, scor 6-1.

  1. Olimpia Satu Mare         30p
  2. CSM Rm. Vâlcea            29p
  3. Şoimii Pâncota               28p
  4. “U” Cluj                         27p
  5. Unirea Tărlungeni           20p
  6. Metalul Reşiţa               -10p

„U” Cluj: Bolboaşă (85, Grecu) – Butean, Cordoş, Crişan, Hîmpea – Boboc, Greu – Moruţan, Vojtus (65, Erdei), Zdroba (55, Târnovan) – Turcak. Antrenor: Ovidiu Sărmăşan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *