Din oras

Trotuarele de pe Titulescu sunt în continuare pline de mașini. Parkingurile din Gheorgheni sunt la stadiul de studii

Pietonii din cartierul Gheorgheni reclamă faptul că după desființarea parcărilor de pe Bulevardul Nicolae Titulescu șoferii au început să parcheze pe trotuar, iar acum acesta este acaparat de mașini. În ciuda asigurărilor date d emuniciplaitate că mașinile se vor muta în spatele blocurilor pe locurile unde au fost dărâmate garajele, acele locuri de parcare s-au dovedit a fi insuficiente. 

Potrivit municiplaității, în Gheorgheni se află în faza de studii în vederea demarării licitației parkingurile de pe strada Azuga și de pe Rebreanu. Acest lucru înseamnă că în acest an, după finalizarea studiilor urmează să fie organizată licitația și abia apoi demarate lucrările, astfel că acesta parkinguri nu vor fi finalizate în acest an. În tot acest timp, mașinile vor continuă să fie parcate pe trotuar.

”În Gheorgheni avem în pregătire documentațiile pentru pregătirea licitațiilor pentru un parking pe strda Liviu Rebreanu. Este vorba de un parking modular cu 300 de locuri de parcare. Operațiunea de demolare a garajelor va continua în municipiu. În locul garajelor vor fi parkinguri, sau parcări la sol, sopații verzi și puncte gospodărești îngropate”, potrivit city-managerului Șurubaru.

O parte a mașinilor care acum zac pe trotuar se vor muta în spatele blocurilor de pe Titulescu. Potrivit unei declarații a viceprimarului Tarcea, acele locuri vor fi oferite prin licitație.

Citește și:

Clujeni, pregătiți-vă banii! Locurile de parcare se scot la licitație

Între timp, pietonii acuză lipsa de viziune a primăriei care desființează locuri de parcare, nu oferă alternative, iar mașinile ajung să fie parcate pe trotuar.

Trotuarele de pe Blvd. Nicolae Titulescu sunt pline de masini parcate neregulamentar. Din cate am vazut, locurile de parcare create in locul garajelor sunt deja ocupate, insa situatia de pe Titulescu nu s-a schimbat aproape deloc. Masini pe trotuare, pe zone verde, in intersectii blocand vizibilitatea la iesire spre Titulescu, etc. Ce planuri aveti pentru a elibera trotuarele de masinile parcate neregulamentar? Pentru ca vad ca alte parcari nu sunt facute, iar masinile sunt tolerate in continuare. Haideti sa nu transformam fiecare trotuar din oras in parcare!, transmite un clujean.

Citește și:

Abuz incredibil comis de Primăria Cluj-Napoca! Au demolat garajele, după care trimit „balerinele” de la Poliția Locală să amendeze oamenii care nu mai au unde parca

În acest timp, după ani de secetă, Primăria se laudă cu 4 parkinguri ce vor fi inaugurate în acest an, dintre care trei sunt în Mănăștur. Într-adevăr Mănășturul este cartierul cu cele mai mari probleme, dar primăria trebuie să se gândească și la celelalte cartiere. În special acolo unde au fost desființate parcări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *