
Un clujean se plânge de modul în care a fost distrus trotuarul de lucrările efectuate pe strada Lombului de către RCS-RDS. Oricum strada are doar o tentativă de trotuar, acum și acela este impracticabil. Mai mult, un Dorel a reușit să rupă un hidrant, lăsând fără apă toate casele din zonă.
„Așa arată trotuarul str Lombului în urma lucrărilor efectuate de RDS -RCS ! La fața locului au fost și reprezentanții poliției locale care au luat aminte și atât! Se pare ca există și o Autorizație emisă de Primăria Cluj-Napoca, doar că este expirată de ceva vreme! Mai mult de-atât, lucrarea se suprapune peste conducta de apă și cea de gaz, în timpul săpăturilor fiind rupt hidrantul PSI, lăsând fără apă o jumătate de zi, locuințele din zonă! Dar nu-i problemă! Mă-ntreb doar, în ce condiții au emis cei din Primărie, autorizația pt lucrare?”, ne-a transmis un clujean.