Vocea ta

TROTINETISTAN, municipiul de CINCI NESIMȚIRI

Prima și cea mai solidă este o triplă stea de nesimțire și e ce nu fac autoritățil locale: DATORIA, de la funcționarii din ”funăria” lui Emil Boc, până la ”bonțidenii” locali. Bă, rostogoliți-vă nesimțirea și ”primele de osânză” și până la locul a astfel de fapte, fiți pe străzi, luați măsuri, ridicați, amendați, identificați pe camere nesimțiții (că e plin de camere, dacă nu, de pe plata cu cardul).

Că a patra stea revine trotinetiștilor. Apropos, IPJ Cluj, ați reușit să-i identificați pe cei doi INCONȘTIENȚI și NEEDUCAȚI care au tăiat-o pe roșu, doi pe o trotinetă, prin fața unei mașini care avea prioritate, sau nu ați reușit încă să vă urniți fundurile de pe scaune?

MAI ”CITIȚI” IMAGINILE VIDEI ATAȘATE ACESTUI MATERIAL: Pentru ”trotinetiști” nu există lege? Rugăm onor Poliția Cluj-Napoca să-i identifice pe inconștienți!

Rolul vostru este și de a vă autosesiza. Este și unul preventiv. Identificându-i pe cei doi NETERMINAȚI îi descurajați pe alții să le urmeze exemplul.

Revenind la această a patra stea de NESIMȚIRE pură, distruși părinți au avut acești trotinetiști dacă nu au fost capabili să-i educe, să-i învețe, că împart lumea și cu alții și că e bine să le producă acestor alții minimum de deranj. Să nu lase trotinetele aiurea-n drum, că există persoane cu handicap, în cărucior, nevăzători; există mame cu copii. Dintre acești neterminați lipsiți de empatie se aleg psihopații. Handicapații emoțional care au impresia că totul li se cuvine, că ei sunt ”cool”, ”eco”, ”bio” și ”salvează Planeta”.

CITIȚI: TROTINETIȘTI FĂRĂ DE LEGE: Doi tineri pe trotinete sunt căutați după ce au lovit o bătrână și au fugit. I-ați văzut? Sunați la 112

Chipurile trăim într-o ţară cu legi. Dar aceste legi suferă de ”virgule” la sfârşit de paragraf şi multe alte ambiguităţi care lasă loc la interpretări în favoarea celui care le… interpretează. Aşa şi cu ”nesimțiții pe trotinete, pentru care ar fi bine să se specifice ce reguli de circulaţie trebuie să respecte. Să ştie şi partenerii de trafic ce să îi considere: autovehicul sau pieton? Că acum se circulă alandala. La fel circulă şi bicicliştii, dar cu ei s-a obişnuit lumea, inclusiv poliţiştii care nu-i mai amendează când trec ”mândri în şa” pe trecerea de pietoni, contrar prevederilor legii, inclusiv când vin pe contrasens. Alte ”gabarite” ”de nesimţire” în numele ”orașului verde”, alte discuţii. Nu mai poluăm cu ”codoi”, ci cu nesimţire. Profitând de ambiguitatea legilor, şi ”trotinetiştii” ”se bagă” pe carosabil între maşină şi bordură, motiv pentru care şoferii îi pot considera ”autovehicul”. Dar, surpriză, la primul semafor prins pe roşu, ”autovehiculul” o ia prin dreapta (sau stânga, nu contează) pe trecerea de pietoni şi traverseaza ”către înainte”, considerandu-se… pieton. Apoi iar e autovehicul. Şi, tot aşa, în funcţie de cum îi convine ”trotinetistului”. Ziceţi că nu ar fi bine să existe nişte reguli clare şi aici la ”trotinetişti”, să stie ”partenerii de trafic” dacă sunt ”autovehicule” (şi atunci să le acorde prioritate, daca o au), sau sunt ”pietoni” şi să li se dea prioritate când sunt pe trecere? Că, dacă se ajunge la semafor şi ”trotinetistul” profită de ambiguitatea legislativă și traversează pe trecere căţărat pe trotinetă dar considerându-se ”pieton”, să nu existe cumva dilema că se poate „da” peste acesta, neștiind clar ce e… Nu ar fi normal ca bicicletele, trotinetele şi monociclurile să aibă acelaşi regim, iar utilizatorii să respecte aceleaşi reguli: porţi o cască uşoară, te dai jos când treci pe la ”zebră”, nu mergi pe trotuar, respecţi culoarea semaforului, foloseşti banda dedicată (dacă există), nu te ”avânţi” pe benzile 2 şi 3 şamd? Normal ar fi şi ca Primăriile să fie obligate, prin lege, să asigure benzi speciale sau măcar condiţii rezonabile pentru aceste mijloace de transport alternativ. Dar la Cluj-Napoca OSĂ fie și acestea cândva. Când va termina Emil Boc cu aburelile de PR.

  • Apropos de această ”dualitate”, deja mopedițtii și motocicliștii ”GLOVO” se consideră trotinete și biciclete și o taie pe trotuare, pe zebră, pe căruțabil, fix la fel de haotic și derutant în afara legii ca și trotinetiștii și bicicliștii, sub ochii bovini ai ”bonțidenilor” locali, care stau și privesc în gol, rumegându-și ”prima de osânză”, fără să intervină.

Revenind, la stelele de nesimțire, a cincia stea revine operatorilor de trotinete. Nici ei nu-și fac datoria, nu-și culeg trotinetele abandonate aiurea și nu și le duc la timp în stand.

Imaginea de mai sus nu este singulară în Orașul de CINCI nesimțiri. Ne scrie cititorul care ne-a trimis imaginea: ”Așa arată, zilnic, intersecția Plevnei-Rodnei, dar și pe alte străzi, treceri de pietoni (da, deșeuri cu față umană și-au abandonat trotineta chiar și în mijlocul trecerii de pietoni, Ziar de Cluj a publicat astfel de fotografii), stații de autobuz din zona Someșeni. S-au făcut mai multe sesizări, atât telefonice cât și în scris către primărie, însă se refuză intervenția și se oferă răspunsuri evazive și nesimțite.”

Păi da, că băieții și fetele din Primăria Cluj-Napoca sunt puși la îngrășat să știe în cine să dea cu votul, nu la muncă în slujba cetățeanului.

Le reamintim că există un Regulament de utilizare al trotinetelor, care spune în felul următor:

Hotărârea 790/2020 din 3 noiembrie, Capitol 2, reguli privind stationarea trotinetelor electrice pe domeniul public al municipiului Cluj Napoca

Art. 6, alin. (b) ”în zona stațiilor de transport în comun, pe toată lungimea stației și 25 m înainte și după stație; Art. 6, alin.

(e) în zonele trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii și 25 m înainte și după trecerea de pietoni;

Art. 7: Pe trotuarele cu lățimea de minim 2 m, amplasarea/staționarea trotinetelor electrice se face în dispunere paralelă cu bordura, înspre carosabil, pe aliniamentul copacilor și stâlpilor de pe trotuar, acolo unde aceștia există, cu condiția ocupării lățimii maxime de 0,5 m din lățimea trotuarului.

Proiecția trotinetei electrice va fi exclusiv pe trotuar.”

Ori, ne sesizează cititorul: ”Trotinetele sunt parcate permanent PERPENDICULAR ȘI NU PARALEL cu bordura, conform Regulamentului, în mai multe locații. Și există o singură firmă căreia i se tolerează aceste încălcări suburbane ale regulamentului: BOLT. Celor de la LIME li se ridică trotinetele imediat ce ai sesizat. Celor de la BOLT nu li se ridică. Se invocă tot felul de invenții pentru a refuza cerearea cetățenilor. De unde atâta bunăvoințe și aplecare la trecerea cu vederea a suburbanului situației din partea municipalității? De ce mizeriile BOLT parcate perpendicular cu bordura și nu paralel cu bordura cum se regaseste in regulament nu sunt ridicate și Poliția locală refuză intervenția la sesizare telefonică?”

”E incredibil”, concluzionează cititorul Ziar de Cluj: ”Am ajuns de nu se mai poate trece pe trotuar cu cărucior de copii sau cărucior cu persoane cu dizabilități”.

Felicitări, Boc! Suntem curioși când OSĂ faci ceva să remediezi situația?