Eveniment

ANRE a demarat o acțiune de CONTROL la toți cei șase mari furnizori de energie

Nagy Zoltan, vicepreședintele ANRE, a declarat marți că în acest an instituția a primit peste 32.000 de reclamații privind furnizarea de energie electrică și gaze naturale. În urma controalelor, au fost date în total amenzi pentru nereguli de peste 4,7 milioane de lei furnizorilor.

Vicepreședintele ANRE a vorbit despre întârzierea facturilor la energie și a anunțat că la începutul acestei săptămâni instituția „a demarat o acțiune de control la toți furnizorii mari, la cei șase mari”.

”Pot să vă dau companiile la care, în acest moment, desfășurăm activitățile de control: cele două de companii de furnizare ale ENEL, CEZ Vânzare, E.ON România, Electrica Furnizare și Hidroelectrica. Suntem în control la ei. Aceste șase companii au peste 90 la sută din clienții casnici din România. Suntem la toți într-o acțiune de control și, în momentul în care vom finaliza, vom și publica rezultatele”, a declarat Nagy Zoltan.

Vicepreședintele ANRE a mai spus că în acest an instituția a primit peste 32 de mii de reclamații privind furnizarea de energie electrică și gaze naturale și, în urma controalelor, au fost date în total amenzi de peste 4,7 milioane de lei furnizorilor pentru nereguli.

”La furnizori, în cursul acestui an am avut, în funcție de sesizările care au venit la noi, destul de multe acțiuni de control, verificări, chiar amenzi. Au venit la ANRE peste 32 de mii de reclamații, de petiții. Ca să aveți un termen de comparație, anul trecut am avut 23 de mii, în urmă cu 2 ani, puțin peste zece mii. Deci, numărul crește, categoric, și încă n-am ajuns la finalul anului.

Din cele 32 de mii de sesizări, peste 10 mii au fost pe furnizare de energie electrică. Multe dintre aceste petiții, odată ce am intrat noi și am început să verificăm, s-au rezolvat fără să se finalizeze cu acțiuni de control sau cu amenzi. Totuși, în cursul acestui an, doar pe energie electrică am aplicat amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei, pentru diverse nereguli.

Neregulile sunt, în primul rând, de facturare, în respectarea termenilor de emitere a facturilor, netransmiterea contractelor l timp sau netransmiterea notificărilor. Iar pe partea de gaze naturale, tot pe furnizare, suma se ridică undeva a 2,7 milioane de lei”, a explicat Nagy Zoltan.

 

Sursa: Mediafax