Justitie

Trei tineri, reţinuţi după ce au ameninţat şi au agresat o fată de 15 ani, aflată cu prietenii într-un parc din Cluj-Napoca

Scris de 1300

Trei tineri cu vârste între 16 şi 19 ani au fost reţinuţi de poliţiştii clujeni după ce au ameninţat cu o armă de airsoft şi au agresat o fată de 15 ani, care se afla cu prietenii într-un parc din Cluj-Napoca. Totodată, ei ar fi încercat să o determine să nu anunţe Poliţia după incident, potrivit g4media.ro.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Cluj-Napoca au reţinut pentru 24 de ore doi tineri, unul de 16, iar celălalt de 19 ani, şi o tânără de 16 ani, pentru ameninţare, influenţarea declaraţiilor, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovirea sau alte violenţe.

„În fapt, la data de 28 aprilie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de o tânără de 15 ani cu privire la faptul că la data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, în timp ce se afla cu un grup de prieteni într-un parc din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, ar fi fost abordată de 3 tineri care aveau asupra lor o armă neletală de tip airsoft, fiind ameninţată, iar apoi agresată fizic de tânăra de 16 ani. În urma evenimentului aceştia ar fi încercat, prin constrângere verbală, să o determine pe minora de 15 ani să nu sesizeze organele de poliţie”, a anunţat, marţi, Poliţia Judeţeană Cluj.

În urma investigaţiilor făcute de poliţişti, cei trei tineri au fost identificaţi, iar în baza probatoriului administrat aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind duşi într-un Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour General
    Bă!!! V-ați tâmpit de tot? Aveți un suspect de crimă pe fugă și nu avertizați populația???
  • Acum 2 hours Eveniment
    Un mesaj al zidarilor de acum 85 de ani a fost descoperit la demolarea unui pod din Sibiu: ”Zidari din Cluj cari au executat tincuiala specială din mozaic”
  • Acum 4 hours In vizor
    România Educată e o poveste: 75% din elevi sunt analfabeți digital, o arată un studiu
  • Acum 5 hours Justitie
    CSM l-a exclus din nou pe Cristi Danileț din magistratură. Reacția judecătorului
  • Acum 5 hours Politica
    Ovidiu Cîmpean, viitorul secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene
  • Acum 6 hours PubliNews
    În urma unei investiții de 500.000 euro, Farmec relansează brandul din portofoliu cu același nume
  • Acum 7 hours Eveniment
    FINAL TRAGIC: Tânăra dată dispărută a fost găsită moartă, împachetată în saci menajeri, lângă Aleșd
  • Acum 7 hours De cartier
    Valea Seacă a devenit Valea Plângerii pentru șoferi. În orice moment există riscul producerii de accidente din cauza gropilor
  • Acum 7 hours General
    Paraşutist de la Baza Câmpia Turzii, mort într-un exercițiu militar! Eforturile medicilor de a-l salva au fost în zadar
  • Acum 8 hours Eveniment
    Un bărbat condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, prins pe stradă în Cluj
  • Acum 8 hours Din oras
    Clujul Verde: în buricul târgului velo-pietonal, vopseaua nu stă nicicum pe pistele de biciclete
  • Acum 9 hours De cartier
    Parcul Armătura: «Obiectivul nostru este să plantăm, nu să tăiem». Dar ca să plantezi, tre’ să tai
  • Acum 9 hours Eveniment
    ANAF Cluj plătește 470.000 lei pentru stabilirea valorii bunurilor sechestrate
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE