Cei trei membri ai unei familii din Apahida (mama, tata și un copil) au fost diagnosticați pozitiv cu coronavirus. Aceștia stătuseră anterior 14 zile în izolare la domiciliu. Din informațiile comunicate de primarul comunei Apahida aceștia s-ar fi infectat la Mociu, acolo unde au de fapt domiciliu. În acest moment toată familia este confirmată pozitiv si internată în spital.
”Cele 3 persoane au stat 14 zile în izolare la domicilu, Ei au de fapt domiciliu în Mociu, acolo au fost și comunicați ca fiind pozitivi, acolo locuind părinții femeii. Ei au un apartament achiziționat în Apahida, dar nu locuiesc aici, au stat aici doar în perioada de izolare. Poliția știe. Eu cred că problema este la Mociu, de acolo au fost luate date cu contacții. Ei au ieșit din izolare și au plecat la Mociu, acolo unde s-au infectat. Noi nu l-am avut pe listă, decât ca și izolat. Ieșise din izolare, nu îl mai aveam pe listă și am rămas surpinși când am aflat că se află la spital. Doamna și copilul veniseră de la Mociu în apartamentul din Apahida de unde au fost luați și duși la spital. Am vorbit azi cu domnul și a zis că situația este bună, se simte mai bine, la fel și soția și copilul”, a declarat pentru Ziar de Cluj primarul comunei Apahida, Grigore Fati.
Azi 13 aprilie 2020 pe raza comunei Apahida sunt inregistrati un numar de 12 autoizolati. De asemenea, în data de 11 aprilie 2020 a fost identificat pe raza satului Cimpenesti un cetatean care trebuia sa fie la izolare la domiciliu, in urma verificarii a fost insotit spre zona de carantinare institutionalizata unde va efectua cele 14 zile de carantina obligatorie si bineinteles va plati contravaloarea carantinarii conform Ordonantelor Militare .
”Am solicitat Sectiei 2 de Politie Apahida sa intensifice controalele si sa ia masuri radicale in conformitate cu prevederile Ordonantelor Militare. Facem din nou apel pentru respectarea de catre toti cetatenii a prevederilor Ordonantelor Militare referitoare la autoizolare , pastrarea distantei sociale si mai ales limitarea deplasarilor la strictul necesar”, transmite primarul Fati.