Justitie

Trei arestări în dosarul cu fetele aduse din Satu Mare pentru prostituție la Cluj-Napoca. Vezi cine sunt aceștia

Magistrații din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a doi bărbați și o femei, cei trei fiind acuzați de proxenetism. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2020-prezent, mai multe tinere din Satu Mare au fost recrutate și aduse la Cluj-Napoca pentru a practica prostituția. Cei trei arestați sunt: HAMZO KINGA KATALIN, DRĂGUŞ IOAN IULIU și BUCE FLAVIU CRISTIAN. Inculpații au invocat în instanță excepția de neconsituționalitate, dat fiind ca propunerile de arestare au fost emise de DIICOT Cluj. 

„Respinge excepţiile formulate de inculpaţii D.I.I. şi H.K.K., prin avocat, având ca obiect nulitatea absolută a propunerii de arestare preventivă prin prisma necompetenţei materiale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj de a efectua urmărirea penală în cauză, nulitatea relativă a propunerii de arestare preventivă prin prisma nulităţii relative a urmăririi penale şi necompetenţa materială a Tribunalului Cluj în soluţionarea propunerii de arestare preventivă. În baza art. 226 din Codul de procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, prin urmare: În temeiul art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e şi art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.03.2021 şi până la data de 17.04.2021, a inculpaţilor: D.I.I., H.K.K., B.F.C.. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă în acest sens”, se arată în soluția pe scurt. 

Săptămâna aceasta, cei de la DIICOT Cluj și BCCO Cluj-Napoca, cu sprijinul anchetatorilor de la Salaj, au efectuat 11 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Kinga, Frăguș și Buce au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior au primit câte 30 de zile de arest preventiv. 

Activitatea a fost derulată în cadrul unui dosar penal de trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri și efectuarea de operațiuni fără autorizație prealabilă cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetări a reieșit faptul că, din anul 2020 și până în prezent, persoanele în cauză ar fi recrutat, transportat și găzduit mai multe femei din Satu Mare, în Cluj-Napoca, Arad, Baia Mare sau Satu Mare, unde le-ar fi determinat sau obligat la practicarea prostituției. 

Una dintre persoanele cercetate este bănuită de comercializarea substanțelor interzise, care ar fi fost consumate atât de cei în cauză, cât și de persoanele care ar fi practicat prostituția.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 13 telefoane mobile, 22 de cartele SIM, 2 memory stik-uri, 2 plicuri cu substanță  albă, 32 de plicuri cu urme de substanță albă, 2 bucăți de substanță solidă albă, un cântar de mare precizie, 3.300 de lei și mai multe înscrisuri”, arată cei de la BCCO Cluj-Napoca. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *