Eveniment

Tranzitarea localitătilor carantinate Sic și Săvădisla ESTE INTERZISĂ. Care sunt rutele ocolitoare

Scris de 50

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj anunță că, în urma unei ședințe extraordinare ce a avut loc vineri, s-a stabilit că nu mai este permisă tranzitarea celor două localități aflate sub carantină, Sic și Săvădisla.

Astfel, tranzitarea persoanelor care nu locuiesc în cele două localități, se va face prin rutele ocolitoare stabilite de către autorități, iar localnicii se vor putea deplasa doar pe baza Declarației pe proprie răspundere.

Excepție fac locuitorii din localitatea Finisel, care vor putea trece prin localitatea Săvădisla, fără a staționa.

De asemenea, intrarea și ieșirea din cele două localități prin alte zone și căi de acces în afară de cele deschise circulației publice pe drumurile europene, naționale și județele este strict interzisă.

Astfel, conform hotărârii aprobată vineri de CJSU Cluj, începând de la miezul nopții, și timp de 14 zile, în/din zonele carantinate Sic și Săvădisla este permisă intrarea/ieșirea pentru:

  • transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;
  • persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor;
  • persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate;
  • persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  • deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • urgențe medicale;
  • elevii care au domiciliul în zonele carantinate și care urmează cursurile unor unități de învățământ din alte unități administrativ-teritoriale pentru care nu este dispusă măsura de carantină zonală.

Modelul de Declarație pe propria răspundere poate fi descărcat AICI

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 18 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 20 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 22 hours Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 23 hours Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 23 hours In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 24 hours Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
  • Acum 2 days Politica
    O ȚARĂ CU NERVII PE MOAȚE
  • Acum 2 days PubliNews
    Femeia anteprenor și inspirație pentru noi începuturi
Citește și...
Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]

TOP CITITE