In vizor

Traficul sufocant din Cluj stă uneori și în calea ambulanțelor. O urgență majoră, tratată de municipalitate cu delăsare!

Traficul sufocant din oraș, cu orele de vârf la care este imposibil să circuli cu mașina, afectează într-o anumită măsură și funcționalitatea Serviciului de Ambulanță, măcar din acest punct de vedere traficul reprezentând o problemă pe care ar trebui ca Primăria să o rezolve cât mai urgent!

Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanță Cluj, invitat la emisiunea Urbano, la NCN, a explicat cum se descurcă ambulanțele în haosul și în jungla urbană:

„Se numește adaptare la mediu. Într-adevăr sunt niște perioade în timpul zilei, este acel interval între orele 17 și 20 sau dimineața, între 6:30, până la 8 30, în care Clujul este efectiv sufocat de numărul de mașini. Gândiți-vă, de pildă, la o solicitare în zona Floreștiului, care trebuie să plece din Cluj, trebuie să te gândești pe unde să mergi! Chiar dacă mașina este liberă undeva la UPU, hai să încercăm să o luăm pe Moților, pe lângă Billa, tot înainte, foarte greu ajungi! Pentru că efectiv nu este spațiu de degajare a mașinilor. Strada Clinicilor este o stradă strategică, este UPU adulți, 80% cazurile care se internează se duc la prim filtru la această unitate de primiri urgențe. Nu vorbesc doar de cazurile de urgență de grad II, vorbesc de urgențele majore, de accidentele de circulație, în care orice blocaj în plus înseamnă minute în minus pentru pacientul respectiv.”

Nu doar traficul din municipiu, ci și cel din județ le creează dificultăți de deplasare șoferilor de ambulanță. Separatoarele de sens instalate pe mijlocul drumului constituie adevărate obstacole pentru autospecialele de salvare:

„Avem acea experiență nefericită de la accidentul de la Vâlcele în care ambulanța SMURD nu a putut trece sau a trecut foarte greu dintr-o parte în alta. Probabil ar trebui gândită, înainte să se facă aceste despărțitoare, o posibilitate de trecere a mașinilor de urgență pentru că dacă accidentul este undeva la 5 kilometri de comuna sau de satul respectiv, dacă e traficul blocat, coada se poate întinde până în mijlocul comunei, cum a fost de fapt la Feleac.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *