In vizor

Trafic horror în Floreşti. Cauza, o maşină rămasă fără planetară pe drumul naţional

Cod roşu de circulaţie în comuna Floreşti. Locuitorii comunei care au dorit să ajungă la serviciu în această dimineaţă, chiar daca au pornit mai devreme, au avut parte de surprize. Traficul a fost paralizat în totalitate din cauza unui autoturism care s-a defectat pe drumul naţional la intersecţia cu strada Muzeul Apei. Coloana de maşini care s-a format a ajuns să se întindă  pe zeci de kilometri iar  mulţi dintre floreşteni nu au reuşit nici măcar să îşi scoată maşina din parcare.

Unui autoturism marca Solenţa  i s-a rupt o planetară. Incidentul a avut loc în jurul orei 6.20 pe strada Avram Iancu din Floreşti la intersecţia cu strada Muzeul Apei, fapt ce a dus inevitabil  la blocarea în totalitate a traficului. Coloana de maşini s-a întins pe câţiva zeci kilometri, până în Gilău pe drumul naţional, respectiv până în cartierul Cetatea Fetei, pe strada Eroilor. Construirea centurii de sud ca alternativă la drumul naţional ar trebui să fie o prioritate pentru administraţia din Floreşti însă, în afară de vorbe, primarul Horia Şulea nu a făcut nimic.

Unii floreşteni nu au reuşit să iasă din parcare cu maşina, motiv pentru care au renunţat la mai merge la serviciu.

„Ce se întâmplă azi? Nu am putut iesi de la bloc. Azi nu mai mergem la muncă”

Traficul mijloacelor de transport în comun ale CTP a fost dat peste cap. Elevii care au pornit spre şcoală încă de la ora 6.30 au rămas „sechestraţi” în autobuz mai bine de o oră.

„Pfff de o ora stau in autobuz… Oare cum o sa le explic asta profesorilor la scoala ????”

Maşina, cu planertara ruptă, a stat în mijlocul drumului mai bine de o oră fără ca cineva să intervină pentru degajarea traficului.

„De vreo jumate de ora am trecut si eu pe acolo….pe la Oncos era unu oprit in mijlocul drumului.….nu stiu daca a tras pe dreapta sau nu cert este k a reusit sa ne incurce….eu cam pe la fara 20 am trecut pe acolo!!!!!!!!.s-o rupt planetara la o solenza si ii blocată o banda,si nimeni nu ajuta la scoaterea in afara parti carosabile.

Nici cei care au perferat să se deplaseze spre Cluj-Napoca pe pseudocentura de nord nu au avut parte de un trafic mai lejer. În această dimineaţă,circulaţia autoturismelor pe centura de nord s-a făcut bară la bară, coloana de maşini întoinzându-se din Floreşti până în cartierul Grigorescu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *