In vizor

Trafic de cosmar in Floresti. Oamenii sunt exasperati in fiecare dimineata

De cand cu boom-ul imobiliar din 2008 traficul de dimineata in Floresti nu a fost niciodata unul lejer. In schimb de doua saptamani, de cand s-a interzis accesul masinilor pe strada Poligonului pe un sens de mers cosmarul a devenit si mai negru. In timp ce soferii se plang pe toate canalele posibile primarul spune ca se straduieste sa caute solutii.

Practic pe strada Poligonului, accesul auto dinstre strada Tautiului spre Avram Iancu / DN1 a fost restrictionat. S-a luat aceasta masura pentru a facilita accesul mijloacelor de transport in comun in zona in care autobuzele se blocau si aveau intarzieri mari. Mii de floresteni circula zilnic cu aceste autobuze, dar in acelasi timp mii de locuitori ai comunei stau zeci de minute in coloana pentru a iesi pe drumul principal.

„Stam ca oile in staul sa ajungem pe E 60! De ce s-a blocat strada Poligonului???? Cine ne plateste combustibilul si timpul irosit in aceste cozi umilitoare??? Pana acum, cu cele trei iesiri in E 60 , adica pe Cetatii, Muncitorilor si Poligonului, cu chiu, cu vai ajungeam pe E60! Si v-ati gandit sa luati o masura in sprijinul fluidizarii traficului si in intampinarea problemelor florestenilor, sa interziceti accesul dinspre localitate spre E 60 pe str.Poligonului!!! Se irosesc resurse (doi politisti locali pazesc strada si, fara explicatii , obliga soferii sa intoarca, pentru a intra in „turma”! Interesant este ca unora dintre soferi lui se permite sa treaca, sub pretextul ca”acolo locuiesc” insa fara a fi legitimati( daca ar fi locuit pe Poligonului, la prima ora ieseau din curte pe Poligonului, ori acestia au depasit coloana undeva pe Prof Ioan Rus, deci nu aveau cum sa fie rezidenti pe Poligonului!!!!) Va solicit, in numele familiei mele, a vecinilor mei dar si a tuturor locuitorilor Florestiului care sunt in aceeasi situatie, reveniti aupra masurii de interzicere a accesului dinspre Tauti-pe E 60 pe str.Poligonului!!!!!”, se arata intr-o reclamatie adresata primarului Horia Sulea astazi.

S-a creat si o petitie prin care se cer solutii pentru traficul haotic din Floresti. Petitia initiata de Partidul Conservator are pana acum peste 500 de semnaturi.

“Este o chestiune politica petitia aceea. Ati vazut cine a facut-o? Ce petitie e asta? Asa stiu ei sa faca politica. Sa stiti ca problemele se cam rezolva. Imediat am intalnire cu reprezentantii Politiei Rutiere, cu cei de la DRDP si de la CTP ca sa gasim o solutie mai eficienta. Probabil vom ajunge la o a treia banda alternativa, dar nu pot sa iau decizia de unul singur, trebuie sa discut cu administratorul drumului, cu Politia. Sa stiti ca M21, unul dintre cele sase autobuze care circula in comuna, intre ora 6 si 8 si jumatate transporta intre 4.500 si 5.000 de oameni. Perioada aglomerata este intre 7 si un sfert si ora 8 si jumatate maxim. Eu de exemplu astazi am ajuns in 12 minute din sensul giratoriu pana pe strada Primaverii, in Manastur. La 8 fara 10 eram in sensul giratoriu si la 8 si 2 minute eram in intersectia Primaverii cu Izlazului”, a declarat pentru Ziar de Cluj primarul comunei, Horia Sulea.

Foto: citynews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *