In vizor

Tovarășul Pop Ioan-Aurel înfierează „generația Facebook”, ca un reprezentant de seamă al „generației eticii și echității socialiste”

Rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, a ținut săptămâna aceasta un discurs în deschiderea primului Congres Național al Istoricilor Români (care se desfășoară la Cluj). În discursul academicianului se simte (de)formarea generației proletcultiste, lemnul de esență nobilă din limbajul care, după o atentă prelucrare prin așchiere, intenționează să te mobileze mentalo-cultural, dar reușește doar să îți îngusteze orizonturile cu niște vorbe (rareori concepte) greoaie, prețioase, culte, dar goale.

Printre altele, Ioan-Aurel Pop a afirmat:

„Din păcate, trendul contemporan este de ignorare a trecutului omenirii, a experienței de viață a comunităților, mai ales a celor naționale. Motivele sunt multe, de la graba planetei de a se autodistruge prin poluare, dezechilibre, catastrofe naturale etc. până globalizarea prost înțeleasă și de la ideea că memoria este inutilă până la superficialitate, ignoranță, trivialitate, violență, toate cultivate de forțe mult mai puternice decât ne putem noi închipui. 

Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS” sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică. Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință. Aici nu este vorba despre conflictul dintre generații, nici despre mitul vârstei de aur, nici despre nostalgia tinereții, ci de realism. Am fost avertizați demult că „somnul rațiunii naște monștri”. Nu demult, am văzut ciocane distrugând statui mesopotamiene sau bombe nimicind Palmyra! Ar fi bine să veghem cu toții ca toate admirabilele descoperiri și invenții ale lumii contemporane să servească omului creativ și creator, omului cercetător și omului moral, nu omului-robot, distorsionat și manipulat.

Deprecierea istoriei ca disciplină s-a datorat în România unor cauze speciale, cum ar fi derapajele din timpul regimului comunist (când trecutul a fost parțial falsificat, glorificat, alb și imaculat etc.), exceselor naționaliste și protocroniste, denigrării românilor și trecutului lor după 1989 etc. După Al Doilea Război Mondial, noi, românii, am trecut printr-o etapă proletcultistă și internaționalistă (când „lumina venea de la Răsărit” și trecutul nostru nu reprezenta nimic), până prin 1960-1965; prin una mai echilibrată, de recuperare a unor valori naționale, până prin 1975; prin una naționalist-comunistă, până în 1989 și prin una de marasm și incertitudine, de dezorientare și paradox, în ultimul sfert de secol.”

Pentru a îi arăta academicianului Ioan-Aurel Pop că, din fericire, trendul contemporan nu este de ignorare a trecutului omenirii, a experienței de viață a comunităților, mai ales a celor naționale, și pentru a-i dovedi că generația ”Facebook” nu este una de oameni lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, de oameni capabili să rezolve doar probleme limitate, de oameni care nu mai au capacitatea să compare, de oameni ușor de controlat și de manipulat de către Ioan-Aurel Pop, am căutat, prin mijloacele generației ”Facebook”, adică pe Facebook, date istorice pentru a pune în context, pentru a compara declarațiile de acum ale rectorului UBB cu istoria sa personală din vremea „derapajelor din timpul regimului comunist”. 

Zoltán Györke, subprefectul județului Cluj, a postat pe pagina sa personală de Facebook următoarea imagine, care ne oferă o perspectivă aparte și care pune într-un nou context tot ceea ce afirmă rectorul Ioan-Aurel Pop, pentru că întotdeauna sensul oricăror afirmații se formează și este dependent de context:

„Oamenii care au cultură generală și orizont artistic, oamenii capabili să rezolve nu doar probleme limitate, oamenii care au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația ‘UASCR’, generația ‘UTC’, generația ‘PCR’ sau toate la un loc! Sunt oameni care nu au inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică.
Vezi attach.”

”Organizația UTC cadre didactice

Universitatea Cluj-Napoca

Apreciere

Asupra activității tov. Pop Ioan Aurel, președintele Consiliului UASC din Universitate

Adunarea Generală a Organizației UTC Cadre Didactice întrunită în 11 ianuarie 1985 a luat în discuție activitatea desfășurată de tov. Pop Ioan-Aurel, președinte al CUASC din Universitate.

Tov. Pop Ioan-Aurel în funcția pe care o îndeplinește a desfășurat o activitate bogată și permanentă pentru îndeplinirea sarcinilor ce revin organizațiilor ASC din documentele de partid și de stat.

Are activitate profesională meritorie și se preocupă continuu de perfecționarea cunoștințelor sale, publicând până în prezent circa 35 de studii și articole în revistele de specialitate.

Manifestă combativitate față de lipsuri și neajunsuri, este un bun organizator, fiind stimat și apreciat de colegi și studenți. 

Are o comportare demnă în familie și societate în conformitate cu normele codului eticii și echității socialiste.

Adunarea generală apreciază ca foarte bună activitatea tov. Pop Ioan Aurel și consideră că întrunește toate calitățile pentru a i se încredința în continuare sarcini de răspundere.”

Tot pe Facebook, Zoltán Györke a precizat faptul că acest document istoric poate fi „redistribuit“ și direct de la Arhivele Naționale, Fond CC al UTC, Secția Cadre, Dos. P/15, f. 7.

O apreciere-caracterizare, un portret perfect de tovarăș-robot, care se supune și acționează în perfectă concordanță cu normele eticii și echității socialiste, un tov. care se pare că și-a uitat istoria personală și dă astăzi lecții noii generații, generație pe care o critică, cu toate că tocmai generația sa de tovarăși a fost cea care a construit – sau distrus – societatea de astăzi, sub toate aspectele ei, care includ și tânăra generație.

În privința explicațiilor pe care le-a oferit ulterior rectorul UBB cu privire la declarațiile sale jignitoare față de „generația Facebook”, Bogdan Duca, un intelectual foarte activ și pe Facebook, scrie, unde altundeva, decât pe Facebook:

„Eu înţeleg destul de bine suferinţele domnului rector de la UBB, Ioan Aurel Pop.

Dar întrebarea mea este următoarea: cine e vinovat de starea de fapt?

Parlamentul României? Guvernul?

Sau nu cumva Universităţile din România, unde a fost formată această generaţie Facebook?

Am înţeles că domnia sa a fost revoltat când nişte studenţi ai domniei sale au spus că Bucovina e…o apă minerală.

Dar e vina lor că Universitatea pe care o conduce sau facultatea în care predă nu mai are niciun criteriu de acceptare a studenţilor, astfel încât viitorii istorici cu ţidulă ai României să ajungă să confunde istoria cu branduri comerciale?

E uşor să dai vina pe Facebook şi pe Internet, pufăind superior, când dumneata faci parte din generaţia de universitari care au distrus mediul academic românesc- fie şi prin tăcerea complice.

Îl înţeleg şi când „muşcă” din istorici ca Boia şi Djuvara. Sunt oameni care au îndrăznit să gândească, într-un mediu academic ca cel românesc, în care titlurile se obţin prin cultivarea unor virtuţi de tipul modestiei intelectuale, lipsei de îndrăzneală şi periajului „magiştrilor” care se încăpăţânează să nu se pensioneze.

P.S. Paralel cumva cu valurile provocate de rectorul Pop (conducătorul celei mai hipstereşti universităţi din ţară) a mai fost şi o ştire cu un discurs al academicianului Sorin Dumitrescu în care cerea Academiei să salveze ţara.

Mă întreb, Sorin Dumitrescu fiind un om cu simţ al umorului şi al ironiei bine dezvoltat, oare nu l-a bufnit râsul în timpul discursului, privind spre sala Academiei, plină de „nemuritori” octogenari, mulţi dintre ei ajunşi acolo printr-un soi de birocraţie academică?

Îmi pare rău, dar de la Academia Română singura speranţă rezonabilă pe care o mai poţi avea este aceea de a primi nişte burse postdoctorale.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *