In vizor

Top aberatii urbanistice in Floresti

Cea mai mare comuna din Romania este un adevarat izvor de imagini „a la Caracal”. Florestiul este mereu in santier, se construieste ceva la fiecare colt, fara prea mare logica ori simetrie, insa ispravile lucrarilor primariei intrec de fiecare data orice asteptare. Stalpii infipti in trotuare sunt niste clisee, nici nu mai mira pe nimeni, din moment ce poti gasi multe alte lucruri greu de imaginat. Trotuare pentru pitici, cratere nesemnalizate, borduri care taie intrarea in parcari sunt doar cateva din imaginile postate online de floresteni. Raspunsurile primarului sunt si ele de pomina.

Dupa articolul despre un stalp in trotuar si mandria afisata de catre primarul Horia Sulea pe Facebook, langa poza de pomina, o cititoare Ziar de Cluj a postat inca trei imagini elocvente surprinse pe strazile comunei. 

Un trotuar de-o palma care impune acrobatii in curba din partea trecatorilor, ca sa nu ne gandim la mamici cu carucioare sau persoane cu dizabilitati. 

Un alt trotuar minuscul care se termina cu  bordura inalta in care, culmea, mai e infipt si un semn de circulatie cu Stop.

Si, ca sa nu uitam de unde am plecat, un alt trotuar dotat cu stalp in mijloc. 

In alta zona, un crater a rasarit brusc in mijlocul soselei, „semnalizat” cu un bat rosu, doar dintr-o directie.

Pentru ca autoritatile nu s-au obosit sa atentioneze asupra lucrarilor din mijlocul drumului, localnicii au montat o banda pe care au scris, mare, „Semnalizare prin imprejmuire cu banda”. 

O strada noua, in zona Subcetate, nu va avea trotuare. Nici macar cele pentru pitici care se regasesc la tot pasul prin localitate. 

Semnalizarea cu crengi e cea mai „in voga” metoda de a ascunde capacele de canal care lipsesc, din motive necunoscute. 

Pe campul verde este ceva obisnuit sa apara uneori cate un camion. 

Asfaltul are, uneori, forme nedeslusite. 

La asa borduri, asa capac de canal. 

In Floresti, nici stalpii nu stau drept, iar ca sa intri in parcare ai de sarit cu masina o bordura.

Mai presus de toate acestea sunt interventiile pe Facebook ale primarului Horia Sulea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *