In vizor

Toate minciunile lansate în spațiul public cu privire la Aquapark-ul ”Sun” și multiplele studii de fezabilitate care trebuiau să OSĂ fie gata în 2022, apoi în 2023, dar sunt bugetate în 2024

Pupincurpresa locală de chitanțier a Baronului OSĂ ține să ne arate zilnic cât de lipsită de coloană este și cum dezinformează preluând bălăriile celui care-i ține în viață pe perfuzii.

Aflăm că: ”Aquaparkul este prins în lista obiectivelor de investiții din 2024, cu suma de 283.000 de lei (n.red. 57.000 de euro), bani pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Compania care pregătește documentația este Aqua Azur s.r.l., din Poarta Albă, județul Constanța.”

Păi aflasem de foarte multă vreme toate acestea, numai că nițel diferit de cum omite pupincurpresa locală de chitanțier să prezinte realitatea.

Baronul OSĂ tot jonglează cu doi termeni tehnici pentru a ține în suspans populația cluj-napocană cu privire la posibila realizare (după imediat două decenii) a unui Aquapark: studiu de fundamentare și studiu de fezabilitate. Acum a intrat în ecuație și proiectul tehnic.

”În iunie trebuie să primim studiul de fezabilitate pentru zona de la Sun, apoi vom lua o decizie dacă vom prelua în regie proprie – să vedem cât costă, dacă avem bani, sau îl facem într-un parteneriat public-privat, adică îl scoatem la concesiune de lucrări publice și să fie făcut de un privat”, suținea Întâiul Cosaș al Urbei, în luna mai a anului 2023, la o emisiune de-a lui de chitanțier, unde i se face masal lingual.

Pentru a pricepe cum halește cu polonicul Întâiul Răchițelean al Urbei, haideți să lămurim cei doi termeni tehnici.

Studiul de fundamentare: se referă la o etapă premergător întocmirii documentației de urbanism PUG (Plan Urbanistic General). Prin studiile de fundamentare care acoperă zone precum circulațiile, relațiile mediului antropic cu cel construit, relația cu suprafețele de apă, relațiile cu localitățile învecinate șamd, se analizează cadrul și contextul existent, iar in baza unor previziuni, calcule și estimări se redactează ipoteze posibile de intervenție prin realizarea viitoarei documentații PUG. Studiile de fundamentare aferente PUG constituie o parte din documentațiile pentru obținerea avizelor și acordurilor și, așa cum le spune și numele, fundamentează deciziile proiectantului pentru întocmirea noului PUG al localității.

Confuzia cu nota de fundamentare ca parte a etapelor de proiectare conform HG 907/2016 sau cu referatele de fundamentare este determinată de terminologia similară, conținutul documentelor enunțate fiind diferit și ceea ce relevă fiecare având particularitățile sale specifice pentru ceea ce se întocmesc.

OBSERVAȚIE: Din moment ce Cluj-Napoca tocmai ce s-a ales cu un PUG, presupunem că toate acele etape descrise mai sus se regăsesc în acesta și nu e nevoie numai pentru Aquaprk SUN de un nou PUG. Prin urmare, profitând de faptul că poate azvârli cu cuvinte pe la diverse emisiuni de chitanțier unde nimeni nu-l trage de mânecă, Maestrul Minciunilor a făcut ceea ce știe mai bine: a azvârlit cuvinte.

Studiul de fezabilitate prescurtat SF se realizează de către o echipa mixtă compusă din arhitect, ingineri proiectanți pe specialități – rezistență, instalații interioare (electrice, sanitare, termice), instalații exterioare clădirii (alimentare cu apă, canalizare, energie electrică și gaze naturale) pana la punctele (căminele) de branșament aflate la limita de proprietate – și economiști care realizează analizele economice și financiare pentru întregul proiect. Studiul de fezabilitate esteo etapă de proiectare a unui obiectiv de investiții care se încadrează în construcții civile, industriale, edilitare, infrastructură șamd și are rolul de a stabili concepția spațială si planimetrica a viitorului obiectiv la care se adaugă componenta financiară pentru ca la finalul acestei documentații să fie stabiliți indicatorii tehnico-economici. Acești indicatori tehnico-economici se aprobă în cadrul unei Comisii Tehnico-Economice organizate la nivelul Autorității Contractante, a unui Minister sau a unei instituții subordonate acestuia, după caz, în funcție de tipologia investiției, plafonul investițional propus sau alți parametri stabiliți prin ordin de ministru pentru respectivul domeniu. Prin urmare SF are ca scop final cel de a obține indicatori tehnico-economici în scopul aprobării acestora și pentru includerea valorilor finale de investiție în bugetul instituției investitoare.

Și acum să revenim la afirmațiile făcute în decurs de un an de către Baronul Procrastinațiilor.

Cică, ”O astfel de investiție ar costa circa 40 de milioane de euro.” Dar, fără să aibă SF-ul, de unde a avansat primarul suma? Probabil din telefoanele date lui Bolojan, la primăria din Beclean și la cea din Ocna Mureș: ”Fraților, voi cu cât ați făcut ceea ce ați făcut?”

În fine, în septembrie 2022 (deci acum doi ani, profitând de prostia, foamea și lăcomia celor care îl intervievează), Baronul OSĂ spunea că studiile de fundamentare urmau să fie gata în luna noiembrie 2022.

”Am dat drumul la studiul de fundamentare, care va fi terminat undeva la începutul lunii noiembrie. Va intra în Consiliul local, după care se vor declanșa procedurile legale de achiziție în vederea realizării acestuia. Avem acele hectare, nu mai știu exact, 5,4 – 5,5 câte sunt în total, acolo la Sun. Trebuie să corelăm cu proiectul cu centura metropolitană, pentru că este în zona respectivă, astfel acum putem avea un prim aquapark în zona noastră.

Sigur vor apărea și altele, dar este un început. Ce era înainte pe 1,5 hectare nu a fost posibil să se facă, mai ales că zona era afectată și de linia electrică, nu se putea construi. Acum cred că se poate face un aquapark pentru clujeni, aici, într-o zonă accesibilă și cunoscută”, a spus Emil Boc, la aceeași emisiune a sa de chitanțier, în septembrie 2022.

Ori, după cum spuneam mai sus, fundamentarea ar fi trebuit să fie inclusă în noul PUG al municipiului – se putea scoate de acolo printr-un simplu copy-paste. Dar, poate pregătim un nou PUG?

În ceea ce privește zona SUN, pentru aceasta există deja două studii de fezabilitate care zac într-un sertar la primărie și care concluzionează același lucru: nu se poate face din cauza stâlpului Electrica de înaltă (sau medie, habar nu avem) tensiune din proximitate.

Dar, probabil, se mută proiectul mai înspre Cora și nu mai există pericolul stâlpului Electrica.

În schimb, pentru a fi informați, REAL, nu pe povești cu OSĂ, cam pe unde ne aflăm cu promisiunile lui Emil Boc, să vă spunem ce urmează după ce OSĂ apară SF-ul, și OSĂ fie aprobat.

Și dacă se dorește accesarea unor finanțări din fonduri nerambursabile, și dacă instituția publică numită Primăria Cluj-Napoca, vrea să investească ceva, indiferent de sursa de finanțare (buget propriu sau alte fonduri), are obligația de a întocmi un studiu de fezabilitate al cărui conținut cadru este reglementat de către HG 907/2016. Conform acestui act normativ exista trei noțiuni pentru studiu de fezabilitate:

  • Studiu de Fezabilitate (SF) – pentru investiții greenfield, clădiri noi
  • Documentatie de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) – pentru investiții asupra imobilelor existente (adică gonflabila numită pompos Bazin Olimpic), privind reabilitarea, modernizarea, extinderea
  • Studiu de Fezabilitate cu elemente de DALI – pentru situația în care există clădiri asupra cărora se intervine și sunt în legătură cu clădiri nou construite

Toate trei condițiile sunt îndeplinite. Că avem pe teren și ”investiția” RADP Cluj-Napoca în gonflabila numită ”Bazin Olimpic” și, firește, trebuie construite și noi clădiri și instalații.

Bine, Baronul OSĂnhauzen a declarat că nu mai accesează bani europeni și vrea să vadă dacă va putea face ceva în parteneriat cu o firmă privată.

Să vă mai reaminitm o dată parteneriatele municipalității cu firme private și care s-au lăsat cu pagube imense pentru patrimoniul Clujului și fără nicio realizare: Cartierul Lomb și Cartierul Tineretului.

Deci, cam prin zona Cartierului Tineretului este și Aquapark-ul Clujului.

Și să revenim la declarațiile de anul trecut livrate prin intermediul pupincurpresei locale de chitanțier:

”Două studii (de fezabilitate și urbanistic – Plan Urbanistic Zonal) au fost contractate de Primăria Cluj la finalul lunii mai pentru a pregăti noul aqapark anunțat pe un teren de peste 5 hectare, la ștrandul Sun din cartierul Grigorescu, obiectiv dețintu de Regia Autonomă a Domeniului Public din subordinea Consiliul Local. Studiul de fezabilitate pentru viitorul complex de agrement va fi făcut, pentru 269.900 lei, fără TVA, de firma AQUA AZUR din Constanța iar Planul Urbanistic Zonal de firma AE DEVELOPMENT din Poarta Albă Constanța, pentru alți 269.900 lei, fără TVA. Studiile ar putea fi livrate în toamna acestui an. Ambele achiziții s-au făcut prin cumpărare directă. Studiul de fezabilitate urmează să fie livrat în circa 4 luni (120 de zile), potrivit temei de proiectare fixate de municipalitate.”

Prin urmare, anul trecut eram în următoarea situație:

  • în luna iunie despre care ni se spunea că este luna în care OSĂ avem studiul de fezabilitate
  • dar studiul ori era numai în imaginarul lui OSĂnhauzen, fie acestuia nu i s-a livrat informația că încă nu a fost contractat, fie are administrația o mică ”obligație” și a mai contractat unul.
  • 120 de zile pentru livrare, de la data achiziționării directe, ne dă finalul de la luna septembrie (2023) ca dată finală. Care lună septembrie e luna iunie numai în imaginarul Baronului OSĂ. Dar poate se hărnicesc băieții și fac livrarea în iunie, cum s-a asfaltat înainte de termen și strada Dragalina, pe care ulterior au spart-o.

Iar acum, data stelară, Ziua lui Mihai Eminescu (u-u-u-u), aflăm că banii nu s-au cheltuit, dar OSĂ se cheltuiască.

De 20 de ani se face Aquaprak-ul, interval de timp în care numai cine n-a vrut nu și-a tras câte unul, două Aquaparkuri prin jurul Clujului. Inclusiv un SPA modern, cu apă sărată, la Ocna Mureș. Bine, sărăntocii ăia din Oradea și din alte părți nu au anvergura lui OSĂ care din cuvinte vă construiește cel mai de căcat prezent, în numele Viitorului de Aur, așa cum a fost el învățat ca activist comunist.

Chiar nu sunteți sătui de atâtea minciuni?