PubliNews

Thermomix, "masterchef" la tine acasă – Povestea primului contact cu cel mai eficient si versatil robot de bucatarie

Cand mi s-a cerut sa scriu un articol despre Thermomix, subiectul nu-mi spunea mai nimic, va marturisesc. Am inceput sa ma documentez pe internet, am citit si articolul lui Liviu, dar in mintea mea staruia ideea ca nu se poate ca un aparat electrocasnic sa fie atat de grozav si versatil pe cat e prezentat. Aveam la dispozitie caracteristicile tehnice, chiar si opinii ale utilizatorilor, insa nu eram deloc convinsa ca nu sunt exagerari.

Dupa ce toata ziua m-am codit sa scriu despre ceva care parea ca a entuziasmat pe toata lumea de la primul contact, am pus mana pe telefon si am sunat, seara tarziu, la reprezentanta Thermomix din Cluj. Tocmai terminasera o demonstratie si i-am simtit prin telefon plini de energie si buna dispozitie. Dupa cum am aflat ulterior, trei contracte fusesera semnate pe loc.

Am stabilit cu Costel Pop, City Manager, sa ne vedem dimineata la prima ora ca sa imi arate minunea tehnicii germane. Ma pregatisem pentru un discurs mieros de MLM, pe care experienta mea in vanzari l-ar fi contracarat cu o ploaie de obiectii. Ma gandeam ca voi face cateva poze, voi nota cateva date tehnice si cam atat.

Ce avea sa urmeze, insa, a fost departe de asteptarile mele.

Discursul de prezentare seamana mai degraba cu cel al unui copil care isi prezinta entuziasmat jucariile, nu ca sa te convinga sa i le cumperi, ci ca sa iti impartaseasca motivele mandriei sale si sa te invite in lumea lui, de care este, in mod autentic, fascinat. 

Remarcasem inca de la intrare ca robotul care trona pe tejghea era diferit de cel pe care il vazusem in poze.

„Acesta este noul model, care a sosit acum. Nu e inca disponibil la comenzi, doar sub forma de prezentare”, spune Costel Pop, City Manager la Thermomix Romania.

Cu un bol de 2.200 ml (cu 25% mai mare decat TM 31), accesorii imbunatatite si afisaj electronic cu comenzi digitale, noul Thermomix nu are functionalitati noi fata de modelul anterior. N-ar mai fi avut ce sa faca in plus. S-a lucrat doar la design si la perfectionarea detaliilor.

Thermomix intruneste functiile a 12 aparate: mixeaza, paseaza, pulverizeaza, toaca, macina, cantareste, rade, bate spuma, framanta, fierbe, gateste in aburi sau in bain-marie, prepara hrana de bebelus, sterilizeaza, prepara bauturi, lapte de soia, unt de casa, chiar si hrana raw vegan.

Gazda perfecta, Costel Pop mi-a oferit o cafea și un bol cu cantuccini senzationali. Biscuitii italieni cu migdale, care trebuie inmuiati in cafea ca sa ti se topeasca apoi in gura, fusesera facuti cu Thermomix.

O limonada delicioasa a fost preparata in fata mea, in 2(doua) secunde. Lamaile taiate in sferturi se introduc, cu tot cu coaja in bolul de mixare, alaturi de zahar si apa si se amesteca pana numeri la doi.

Deja eram intrigata.

Nu ma incanta in mod deosebit dovleacul. Probabil nici pe voi. Dar va asigur ca supa-crema de dovleac gatita in Thermomix e un rasfat pentru simturi si o experienta culinara ce nu trebuie ratata. E de-a dreptul uimitor cum ingrediente simple, ieftine si la indemana (dovleac, ceapa, cartofi, un pic de unt, smantana si condimente) se transforma in cateva minute intr-un rasfat al simturilor, care arata atat de apetisant, miroase senzational si are un gust nemaipomenit. E tot ce-ti poti dori, dupa o zi obositoare si stresanta. Adevarata hrana pentru suflet, comfort food.

„Ce zici de o inghetata sanatoasa de visite fara zahar?”, imi propune Costel Pop.

Hmmm… Inghetata de visine fara zahar? Categoric n-o sa-mi placa! Cu siguranta va fi prea acra, gandeam eu! … M-am inselat. Combinatia dintre banana si visinele congelate, mixate la viteza potrivita de fantasticul robot, a reusit sa creeze in cateva minute poate cea mai buna inghetata pe care am gustat-o vreodata. Cu siguranta, cea mai rapida si sanatoasa.

Aflu de la gazda mea amabila ca Thermomix-ul se fabrica din 1961 si fiecare varianta e perfectata in cele mai mici detalii.

„O echipa de ingineri si nutritionisti lucreaza la un model cate 10-12 ani inainte sa il lanseze. Aparatul este prezent pe piata de peste 50 de ani si a ajuns abia la a 5-a varianta”, spune Costel Pop.

Dar asta nu iti spune aproape nimic despre meticulozitatea specific germana care se vede in toate aspectele aparent nesemnificative. Spatula, de exemplu, e facuta dintr-un material termorezistent, robust si flexibil totodata, se potriveste perfect formei vasului de inox, inclusiv pe cantul acestuia, are un „guler” care iti permite sa o folosesti chiar si in timpul functionarii aparatului, ca sa aduni continutul de pe marginea vasului, fara riscul de a atinge cutitul si o fanta cu ajutorul careia poti sa ridici sita cu ingredientele fierte la aburi fara sa te arzi. Pentru a preveni accidentele, Thermomix permite setarea unui cod de siguranta pentru utilizatorii care au copii mici.

Dotat cu un motor fara frecare, pe baza de camp electromagnetic, care previne uzarea pieselor, aparatul dezvoltat de firma germana Vorwerk beneficiaza de o garantie de 10 ani. Motorul are o turatie maxima de 70.000 rotatii pe minut, dar e limitat la 10.200, pentru ca, peste aceasta viteza se distruge structura moleculara a alimentelor si se pierde valoarea nutritiva a acestora.

Noul model dispune de un cip revolutionar care contine retetele de baza, toate informatiile despre ingredientele necesare, pasii si modul de lucru, timpii de coacere,temperatura recomandata si chiar secrete pentru o reusita garantata.

Thermomix poate fi achizitionat atat integral cat si in 12 rate lunare fara dobanda, cu card de credit, prin Banca Transilvania, Raiffeisen Bank sau Credit Euro Bank. Cuantumul ratei e de aproximativ 500 lei.

Cu acest robot de bucatarie multifunctional, orice neinitiat in gastronomie isi poate impresiona oaspetii cu preparate senzationale, gustoase si apetisante, dar mai important, oricine se poate hrani bine si sanatos, economisind timp, bani si energie. 

Daca v-am facut curiosi, e timpul sa sunati la numarul de telefon 0744.688.062, pentru a face o programare si a participa la o demonstratie cu degustare. Fara obligatii! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *