Uncategorized

Terapia cu vin – oenoterapia

Oenoterapia – respectiv tratamentul diverselor afectiuni  cu ajutorul vinului, in special al vinului rosu – a reprezentat secole de-a randul un mijloc de baza a terapeuticii clasice. Multi cercetatori nutritionisti si oenologi din intreaga lume se straduiesc de ani de zile sa reinvie aceasta practica terapeutica traditionala, insistand in primul rand asupra virtutilor nutritive si revigorante ale vinului. Prin fierul foarte asimilabil pe care il contine, vinul contribuie substantial la combaterea starilor anemice, stimuland in acelasi timp fortele de aparare ale organismului.

Pe langa proprietatile nutritive si revigorante, vinului ii mai sunt proprii si certe virtuti diuretice, tranchilizante, euforizante si vasodilatatoare. In aceeasi masura, trebuie reliefate proprietatile vinului de stimulare a digestiei si a apetitului, de anihilare a supararilor si grijilor, de tonifiere a trupului si a spiritului. Toate aceste calitati se reflecta, de altfel, in simbolistica ce revine vinului in majoritatea traditiilor cultural-religioase, unde este asociat cu sangele; datorita culorii sale si caracterului sau de esenta de planta, in speta de esenta de vita-de-vie, a fost considerat drept o bautura de leac.

In oenoterapie, respectarea dozei este factorul esential: “Vinul face adevarate miracole daca stim a-l indica si in special a-l doza”, sustine reputatul oenology britanic dr. Harry Dunlop.

In ultimele decenii ale secolului XX virusologii au completat lista proprietatilor terapeutice ale vinului cu inca una, si anume actiunea antivirala a acestuia, demonstrand ca virusurile de poliomelita, de herpes simplu, ca si diversele virusuri enterice, care produc boli ale intestinului, sunt neutralizate atunci cand sunt introduce in vin pur.

S-a mai demonstrat ca vinul rosu este, din acestr punct de vedere, mai activ decat cel alb, si aceasta datorita continutului bogat al primului in tanin si in fenoli polimerati. Avand in vedere proprietatile terapeutice ale vinului in vindecarea / ameliorarea diverselor afectiuni, cu respectarea riguroasa a indicatiilor, contraindicatiilor si a dozei, pentru adultii normoponderali se recomanda 1-2 pahare de vin pe zi, consumate fractionat si cu regularitate.

Anumiti constituienti ai vinului rosu (procyanidinele) intarzie aparitia aterosclerozei. Dupa cum au demonstrate cercetarile in domeniu, sunt doua cai prin care acesti produsi isi exercita actiunea lor benefica asupra arterelor:

–    Prima dintre ele tine de faptul ca procyandinele potenteaza actiunea vitaminei C, prezenta in vin, vitamina ce accelereaza epurarea colesteroluilui sangvin, contracarand astfel constituirea acelei “rugini biologice”, pe baza careia apare ateroscleroza.
–    Cea de-a doua cale prin care procyanidinele isi exercita actiunea lor benefica, protectoare, tine de faptul ca acesti constituienti biologici ai vinului rosu influenteraza si permeabilitatea arterelor si arteriolelor. Mecanismul biochimic care sta la baza acestei actiuni tine de faptul ca procyanidinele inhiba enzima ce mijloceste producerea exagerata de histamina, aceasta contribuind la cresterea permeabilitatii vasculare.

Studii internationale aprofundate, au relevant actiunea benefica a vinului asupra sistemului cardiovascular; astfel, in tari ca Franta si Italia, mari consumatoare de vin, procentul afectiunilor cardiovasculare este mult mai mic decat in alte tari, cum sunt Austria sau Germania, in care consumul anual de vin este mai redus.

Cu toate ca francezii mananca in mod traditional mai mult si mai gras decat alte popoare, au cele mai sanatoase inimi din Europa. Misterul paradoxului francez tine de faptul ca francezii consuma in mod frecvent, la masa, in special vin rosu sau negru, care s-a constatat ca are efecte hipocolesterolemiante.

O serie de studii asupra calitatilor vinului sustin ca un pahar de vin natural pe zi protejeaza inima, previne reumatismul si boala Alzheimer, datorita faptului ca vinul provoaca inmultirea enzimelor din sange, care neutralizeaza substantele toxice, cunoscute sub denumirea de “radicali liberi”, implicate in procesul de distrugere a celulelor sanatoase. In plus, vinul stimuleaza activitatea celulelor responsabile de solidificarea oaselor, reducand astfel riscul osteoporozei.

Vinul poate fi un “elixir” si un bun aliment-medicament, insa el poate deveni si unul dintre dusmanii periculosi ai sanatatii; totul depinde de modul si de cantitatea in care este consumat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *