Teatrul Naţional din Cluj-Napoca va continua să difuzeze spectacole online pe pagina sa oficială, teatrulnationalcluj.ro, şi în starea de alertă, așa cum ne-a obișnuit și în cea de urgență.
În a doua jumătate a lunii mai, iubitorii de teatru vor putea (re)descoperi de acasă spectacole recente sau mai vechi din repertoriul Naționalului clujean, programate conform următorului calendar:
Marți, 19 mai 2020: OST (Organic Sound Twist) de Andrea Gavriliu (12+)
concept şi coregrafie: Andrea Gavriliu
”Organic Sound Twist”, un spectacol 100% Andrea Gavriliu, reprezintă o îmbinare perfectă și sinestezică între trup, sunet, lumină și mișcare, toate senzațiile percepute în sală fiind receptate ca un tot unitar, ca un singur organism artistic ce, timp de 50 de minute, încearcă să exprime și să se exprime, să se imprime pe retina, timpanul și în spiritul fiecărui spectator.
Spectacolul de dans al Andreei Gavriliu, primul ei solo, este conceput ca o fulgurație scenică menită să te pună pe gânduri, să te facă să treci de la umor la uitare de sine, de la catharsis la impresia că te afli în fața unei improvizații, pentru ca, după ce te coboară la senzația de repetiție teatrală să te urce brusc la coregrafii sublime.
Marea reușită a acestui spectacol este cea de a stârni senzații prin modalități artistice neobișnuite. Coregrafia și mișcările corporale ale artistei te poartă rapid printr-o gamă foarte variată de trăiri, de la umor la gravitate, de la meditație la superficialitate, te introduc într-un alt timp și spațiu, fac ceea ce teatrul ar trebui să facă de fiecare dată: creează o lume aparte, departe de cotidian.
Lumea Organic Sound Twist este una a ființei robotizate care învață prin repetiție să trăiască o viață care, în fond, e de împrumut și nu îi aparține. Piesa debutează pe muzică arăbească, muzică pe care Andrea Gavriliu o mestecă la propriu, și-o integrează trupește și o interpretează prin mișcări mecanice, repetitive. Partea introductivă este urmată de o reflecție asupra fenomenului muzical, rostită în fața spectatorilor pe un ton grav-glumeț, pe un fond sonor eteroclit format din bucăți sfâșiate, de 2-3 secunde, din piese celebre amalgamate cu zgomote. Mărturiile vocale ale unor anonimi întregesc haosul auditiv pe care se pliază trupul dansatoarei, trup ce devine, pe rând, armonie, dizarmonie, disperare existențială sau grație coregrafică.
Organic Sound Twist este, pe scurt, o poezie scrisă de Andrea Gavriliu din mișcări, sunete, lumini și cuvinte. E o reprezentație, astfel, greu de digerat, una care își „fură” sensul și semnificațiile din mintea și din sufletul spectatorului. Piesa le e destinată mai degrabă spectatorilor avizați, „de carieră”, celor cu multe reprezentații savurate anterior, și mai puțin „începătorilor”, care riscă să nu guste reprezentația ce iese mult din tiparele clasice. „Organic Sound Twist” e altceva, pentru cei sătui de același fel. Un altceva reușit.
Joi, 21 mai 2020: SINGUR PRINTRE MÂRLANI după Florin Bican (14+)
regia : Andrea Gavriliu
SINGUR PRINTRE MÂRLANI este o satiră care caricaturizează categorii catastrofale, calamități umane, caracterizate prin cacofonia dintre „caterincă“, „panaramă“ și „paranghelie“.
Din latinescul „satura“, care avea sensul de „dezordine“ sau „harababură“, romanii îl utilizau în expresia „lanx satura“, adică un bol plin cu fructe de diferite tipuri. Se poate trage, deci, concluzia că spectacolul este o salată de rime bine scrise de Florin Bican, „veselie, dans, antren“ – vorba dânsului – muzică și mult efort fizic din partea actorilor.
Motto-ul spectacolului este „Am renume mondial, sunt mârlanu’ universal!“, explică Andrea Gavriliu.
Sâmbătă, 23 mai 2020: PLAYLIST de C.C. Buricea-Mlinarcic (14+)
regia: Tudor Lucanu
„Playlist” e o radiografie foarte reușită a „epocii de aur” comuniste, surprinzând schematic specificul acesteia, prin tehnica amănuntului semnificativ. Detalii sfâșietoare din viața cotidiană, precum frigul, foamea, întunericul casei și al minții claustrate într-un univers comunist fără deschidere spre lume, li se înfățișează spectatorilor pe scenă prin intermediul unei familii româno-maghiare ce caută să se fofileze vremurilor totalitare, cărora încearcă să le supraviețuiască fără dizidențe fățișe. Soția, o profesoară de muzică frustrată de lipsa de orizont cultural a epocii, este mai îndrăzneață și, când se ia curentul, mai aruncă câte un: „Iar au luat comuniștii lumina!”, spre dezaprobarea imediată a soțului, inginer, scriitor şi eseist diletant, membru al cenaclului SF Andromeda, un tip conformist, ce vrea doar să-și vadă de viață, așa cum i-a fost dată, fără eventuale probleme cu autoritățile vremii. Cei doi au o fiică, doar sugerată în primele scene, prin muzica de pian pe care o studiază, dar care apare mai spre final ca un rebut al generației părinților care, prin frică și docilitate, și-au ratat atât prezentul, cât și viitorul.
Playlist este o istorie scenică foarte densă și fidelă a unei epoci care astăzi le trezește zâmbete spectatorilor mai tineri, celor care s-au născut după Revoluție, dar care îi indignează pe cei mai în vârstă, care se pot recunoaște în povestea care le este spusă dur, verde în față, pe scena Naționalului clujean. Playlist-ul acestui spectacol conține piese dintre cele mai variate, reprezentația începând pe tonalități umoristice (viața de familie în epoca de aur, cu particularitățile ei) care evoluează treptat spre note mai grave (după ce familia este luată în vizor de Securitate), note ce evoluează dramatic (trecând prin momentele Revoluției, înfăptuită de acasă, cu teama chiar de a deschide televizorul), totul încheindu-se tragic, prin ratarea finală a acestei familii a cărei fiică se sinucide, nu înainte de a le expune, fără menajamente, părinților ei, întreaga poveste a ratării lor (și implicit a copilului lor, asupra căruia adulții și-au proiectat toate frustrările și neîmplinirile, cu scopul de a le fi împlinite de către copil, la maturitate).
Farmecul acestei piese este dat în primul rând de către actorii care interpretează roluri magistrale, începând de la Ovidiu Crișan, ce intră perfect în rolul unui profitor al vremurilor prin care trece, al individului care nu se zbate să lupte contra nedreptăților sociale, care se mulează și se adaptează perfect atât comunismului, cât și epocii de tranziție. Un personaj molcom, împăcat cu situația sa de trăitor de rând, Laurenţiu Pogăceanu, capul familiei, încearcă în permanență să o tempereze pe soția sa, Orsolya (interpretată de actrița Teatrului Maghiar de Stat, Emőke Kató), o revoltată fadă împotriva sistemului, care poartă lungi dialoguri telefonice în maghiară (fără traducere, din păcate), care stârnesc zâmbete spectatorilor ce înțeleg – sau nu – ce se vorbește pe scenă.
În ramă, planurile scenice includ și scurte fragmente din emisiuni de televiziune „de scandal”, interpretate parodic, în tușe groase, de moderatorul TV jucat de Matei Rotaru, alte surse ale umorului prin scenele intempestive, alerte, grotești, ca într-o veritabilă emisiune tabloidă de televiziune în care insignifiantul primește valori apocaliptice, exacerbate până la ridicol. Adrian Cucu, în rolul colonelului de securitate Verdinaș, devenit după Revoluție un de succes om de afaceri, își interpretează personajul cu o vădită plăcere și cu autenticitate, la fel și Mihai-Florian Nițu, un actor care debutează în această piesă pe scena Naționalului, ca nou membru în echipa de actori clujeni, prin rolul lui Omar, un prieten de familie care se dovedește ulterior terorist. Sânziana Tarța, actrița ce interpretează rolul fiicei familiei Pogăceanu, susține la final un lung monolog prin care denunță toate erorile generației părinților ei, generație care a reușit să își rateze nu doar propria viață, ci și pe cea a copiilor, prin complicități vinovate cu regimul bolnav pe care l-au susținut prin docilitate, distrugându-și copiii printr-o educație greșită prin care i-au dus într-un final la moarte sufletească.
Scenografia vine să completeze atmosfera acestui spectacol prin elemente puține, dar de efect: un scrin, un macrameu, o canapea pe care familia își doarme coșmarul comunist și postdecembrist, un pickup, toate pe o scenă rotativă care întoarce personajele pe toate fețele și fațetele personalității lor, personalități grave, construite actoricește în profunzime. Proiecțiile video alb-negru cu ultimul discurs al lui Ceaușescu, emisiunile TV care pot fi urmărite într-o scenă din spatele scenei contribuie la o lume în care spectatorul se scufundă total, recreează atmosfera autentică a istoriei comunismului și postcomunismului, permițându-ne să retrăim amintiri estompate nu de mult.
Prin jocul actorilor, prin scenografie, prin lumini și prin sonorizare, „Playlist” reușește să devină ceea ce puține piese de teatru reușesc: o felie de viață, o istorie vie, o reprezentație în care spectatorul uită că este la teatru și trăiește totul aievea, râzând, plângând și indignându-se odată cu personajele.
Dacă „Artă” rămâne bijuteria coroanei repertoriului Teatrului Național Cluj, „Playlist” este o piatră prețioasă din această coroană.
Marți, 26 mai 2020: CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI după Marin Preda (16+)
regia: Tudor Lucanu
„Cel mai iubit dintre pământeni” este un spectacol care țintește la titlul de cel mai lung dintre cele prea lungi. Dacă filmul regizat de Șerban Marinescu, apărut în 1993, dura aproximativ 2 ore și 15 minute, spectacolul teatral în regia lui Tudor Lucanu este cu o jumătate de oră mai tras de păr, timpul acestei piese fiind umplut, mai mult de jumătate, cu dialoguri, replici și declamații prea terne, prea „de umplutură”. Cealaltă jumătate însă, plină de viață și de umor, face spectacolul plăcut, nu unul dintre cele mai reușite, dar nici o ratare. Cu retușuri, eliminarea timpilor morți și cu un joc scenic mai hotărât, piesa ar putea deveni chiar una excelentă!
Subiectul romanului lui Marin Preda este arhicunoscut, el stă la baza actualei puneri în scenă care îl modifică în punctele neesențiale, așa că, din acest punct de vedere, știți la ce să vă așteptați dacă vă hotărâți să vizionați acest spectacol.
Actorii se desfășoară într-o scenografie austeră, parcă de criză, cu o singură instalație în spate -trei pereți de celulă ce se închid și se deschid după necesitățile acțiunii care se petrece în mediul carceral sau în lumea „liberă”. O variație de la monotonia vizuală este adusă doar prin luminile ce reușesc să mențină atenția trează și să nuanțeze stări și trăiri.
Jocul actorilor nu face excepție de la caracterul fad al piesei, cu unele excepții notabile. Adrian Cucu își interpretează personajele cu un umor debordant, în tușe groase, stârnind zâmbete largi și râsete cu poftă în sala de spectacol, aproape de fiecare dată când apare pe scenă. Dacă ar fi să judecăm importanța rolurilor după efectul asupra spectatorilor, el este, de departe, personajul principal al spectacolului.
Scenele din viața lui Victor Petrini sunt prezentate, în prima parte a piesei, fragmentar, cu rupturi abrupte, ce dau impresia unei însăilări disparate de bucăți de viață, fără vreo legătură sau vreun sens comun. Un spectator mai necitit, care nu ar cunoaște deloc trama romanului lui Marin Preda, nu ar înțelege, cel mai probabil, nimic, din primele 40 de minute de povești monotone. Ulterior, lucrurile se leagă, intervin bine-venitele scenete comice, și reprezentația poate fi suportată până la final. Și numai pentru scena prinderii șobolanilor, și merită să vedeți acest „Cel mai iubit dintre pământeni” care are marea calitate de a te ține aproape trei ore în sala de spectacol (sau în fața laptopului), pentru că te face să râzi!
Dimensiunea comică este, de altfel, singura care convinge, prin talentul excepțional al lui Adrian Cucu. În rest, dimensiunea erotică, a iubirilor lui Petrini, este una searbădă, cu scene de amor și de rupere a iubirii parcă simulate, dramele prin care trece personajul sunt estompate, sunt trăite fără suflu, universul totalitar și carceral specific „obsedantului deceniu” pierzându-se, de asemenea, doar în slabe reverberații de-a lungul piesei. Avem de-a face cu un Petrini resemnat, parcă cu o „reconstituire” forțată a unor întâmplări și „crime” de care protagoniștii nu ar vrea să-și mai reamintească.
Cu siguranță, însă, o concentrare a replicilor și a acțiunii scenice în cel mult două ore ar remedia toate minusurile unei durate prea lungi, ce obosește actorii și spectatorii în egală măsură, ce diluează ideile, trăirile și plăcerea revederii cu spiritul lui Marin Preda pe scena Naționalului clujean.
Joi, 28 mai 2020: DESPRE SENZAŢIA DE ELASTICITATE CÂND PĂŞIM PESTE CADAVRE (14+)
de Matei Vişniec
regia: Răzvan Mureşan
Piesa Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre a fost scrisă de Matei Vișniec la ȋnceputul anului 2009, ȋn Franţa, la cererea actorului și regizorului Mustapha Aouar, director al companiei Gare Au Théâtre din Ivry-sur-Seine, cu ocazia centenarului naşterii lui Eugène Ionesco. Îi oferă astfel dramaturgului ocazia de a-l omagia pe marele său predecesor, aducând în fața publicului celebrul personaj absent al literaturii absurdului, Cântăreaţa cheală.
Eroul piesei, poetul Sergiu Penegaru încearcă să-şi păstreze valorile literare. El scrie și traduce în plină dictatură comunistă, având privilegiul câtorva conversaţii cu eroina lui Ionesco. Cei doi discută – în libertate, dar mai ales în închisoarea unde ajunge să fie încarcerat eroul – despre literatură, despre farmecul Micului Paris, lăsând impresia unei perechi aflate la prima întâlnire. La următoarele întâlniri, gesturile ei devin mai intime, iar în cele din urmă nu-și mai poate stăpâni lacrimile văzând cât de des este pomenită ea, „un personaj care nici măcar nu există”. Ideea evocării acestui personaj i-a fost dată scriitorului de o amintire a eseistului şi istoricului literar Nicolae Balotă, care a povestit cum în anii ’50, pe când se afla la Jilava împreună cu Constantin Noica, a râs cu mare poftă când Nicolae Steinhardt, aflat în aceeași celulă, le-a povestit piesa absurdă a lui Ionescu. Dar nu doar Cântăreața cheală bântuie prin celula Poetului, ci și alte celebrități: însuși Eugen Ionescu, contele de Lautreamont, André Breton, Albert Camus. Apar și doi rinoceri, chiar în momentul în care „orologiul bate de cinci ori”, ora servirii celebrului ceai englezesc. (TNC)
Sâmbătă, 30 mai 2020: UBU ÎN CONCERT după Alfred Jarry și Gábor Tompa (14+)
spectacol-concert de: Ada Milea
„Ubu în concert” este un spectacol de Ada Milea lustruit regizoral până la desăvârșire de Gábor Tompa, e o piesă ce beneficiază din plin de tușa mișcărilor scenice șlefuite de coregrafa Andrea Gavriliu, în care Anca Hanu, „doamna Ubu”, face paradă de talent artistic, la fel ca „domnul Ubu”, interpretat de Adrian Cucu, cu stilu-i inconfundabil. Nu sunt un fan al spectacolelor-concert ale Adei Milea (deși le recunosc valoarea teatrală), însă această reprezentație este cu totul altceva, față de ce ne-a obișnuit Ada Milea până în prezent.
În „Ubu în concert” nu mai auzim cântecelele naive din „Insula” sau din „Chiritza în concert”, ci texte rimate și ritmate pline de substanță, ce ilustrează, pe parcursul unei ore, zbaterile imunde ale subconștientului colectiv contemporan. Întreaga mizerie a lumii îi este oferită spectatorului pe o scenă care „pute” de realism, în care gunoiul psihicului uman devine poezie de viață.
Mort ca rege, Ubu caută să se bucure de viață prin lucrurile josnice și fetide pe care le trăiesc „sclavii” de rând, de la baza societății. Curățarea pantofilor celorlalți devine prilej de trăire juisantă, de extaz în fața autenticității existenței fruste. „Azi un ou, mâine un bou, poimâine un erou”, Ubu este astăzi „un rahat”, iar „mâine curat”, pentru a deveni poimâine din nou „un rahat”. El trece cântând și încântând spectatorii prin toate marginaliile societății, renaște dintr-un tomberon pentru a se bucura de „libertatea” de la pușcărie, unde îi invită pe toți, unde toate personajele elucubrante se duc cu plăcere, pentru a evada la închisoare din constrângerile cotidiene.
Catharsisul acestei piese se naște din contrapunctul muzică-dans-poezie și inteligență a replicilor, din haosul scenic al cărui fir epic încâlcit se pierde pe alocuri, dar se regăsește întotdeauna, pe măsură ce personajele se pierd și se regăsesc pe sine în nebunia pe care o joacă, în psihozele împrumutate din realitatea scenei vieții.
Piesa impresionează prin sinceritate, prin radiografierea lumii, așa cum este, marea realizare teatrală fiind cea de a concentra, în doar 60 de minute, ultimii 60 de ani ai mizeriei umane. Și, o face într-un stil vesel și jucăuș, sumbru și murdar, ca o estetică foarte reușită a urâtului.
Adevărul „politic incorect”, în alte medii taxat cu plângeri în instanțe, jumulit, în viața reală, de frica consecințelor zicerii verde-n față, se dezvăluie nud pe scena Teatrului Național Cluj, unde, înveșmântat în artă, poate fi spus.
„Ubu în concert” este o palmă murdară și sănătoasă ce „lustruiește” obrazul societății, fără ipocrizie, pe muzică și cu voie bună.
Un mare merit al piesei este și durata – ține doar o oră, adică exact cât trebuie, pentru ca mesajele transmise să fie percutante și să nu cadă în plictis.
Spectacolele vor începe la ora 19:00 și vor fi disponibile spre vizionare timp de 23 de ore.
Să sperăm că nu va mai trece mult și vom putea savura teatrul la el acasă, în sala de spectacol, acolo unde totul are mai mult farmec decât acasă!