Din oras

Tarcea reîncălzește ciorbele electorale: OSĂ se facă și parcul cu parking de pe Gheorghe Dima

Din nou.

Viceprimarul Dan Tarcea se încălzește pentru campania electorală. Cum altfel, decât scoțând de la naftalină proiecte „ajunse la maturitate”. Noi am zice că de când se tot vorbește despre ele, aceste proiecte sunt mai degrabă pensionare decât mature.

Astfel, acesta readuce în discuție proiectul care presupune realizarea unui parc și a unui parking pe un teren de 2,4 hectare pe strada Gheorghe Dima, care OSĂ se facă atunci când vor fi bani. Adică vom face studii, le vom aproba și așteptăm să treacă alegerile.

„Este acel proiect care include și parking-ul, este la mediu și urmează ca PUD-ul să fie aprobat în comisia tehnică de urbanism, după care să fie aprobat și studiul de fezabilitate, astfel încât, ulterior, în momentul în care vom avea și sursa de finanțare, să putem lansa licitația pentru construire parc pe strada Gheorghe Dima. Este vorba de acel parc care este poziționat tangențial cu cimitirul și cu Parcul Iuliu Prodan. Cred că zona are nevoie și de un parc de mari dimensiuni, și de un parking, pentru că vedem cât este de aglomerată zona și cât  este de înțesată de mașini. Este un proiect la care lucrăm de ceva vreme și care ajunge, acum, la maturitate”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, pentru monitorulcj.ro.

Dacă declarațiile ar ține loc de fapte, Clujul ar avea cea mai tare infrastructură, zeci de parkinguri, aquapark, Someș navigabil și hectare de spații verzi. La vorbe nu îi întrece nimeni pe aleșii locali, mai ales când e să mai prostească niște alegători, da de mai obțin niște locuri călduțe alți patru ani.