In vizor

Tânărul care a căzut în puțul liftului la Wonderland este încă la Terapie Intensivă

Tânărul absolvent al Facultății de Științe Economice care a căzut, în noaptea de miercuri spre joi, în puțul unui lift al complexului Wonderland se află încă la spital. Inițial a fost intubat la Terapie Intensivă, dar în această dimineață putea respira singur. Acesta a suferit răni multiple. Deocamdată nu se cunoaște cum s-a produs accidentul. Polițiștii fac cercetări în acest dosar.

Tânărul se afla încă la Terapie Intensivă în această dimineață.

“În această dimineață era încă în Terapie Intensivă, în secția ATI a spitalului nostru, era extubat, respira singur. Pacientul prezintă o fractură de mandibulă și o contuzie pulmonară bilaterală. I s-au făcut examinări de specialitate – chirurgie maxilo-facială, neurologie, neurochirurgie, pneumologie. Dacă toate lucrurile evoluează bine, va fi transferat la secția maxilo-facială”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Monica Costin, director îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. Deocamdată nu se știe cum a ajuns tânărul în puțul liftului. Potrivit primelor informații, zona era semnalizată, dar victima a ignorat semnele.

“Este în cercetări un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Urmează să se stabilească pe parcursul cercetărilor dacă zona era semnalizată, dacă era vizibilă. Din primele verificări rezultă faptul că a fost o bandă care interzicea accesul și tânărul ar fi ignorat-o. Încă este prea devreme să spunem care este situația în dosarul respective. Nu putem ști acum nici dacă era sau nu sub influența băuturilor alcoolice și de ce s-a dus el acolo și ce a căutat în puțul liftului”, a spus Traian Morar, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Pompierii au fost solicitați în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2.00. Au intervenit cu mai multe echipaje.

“Am fost solicitați pentru a interveni în cursul nopții de miercuri spre joi în cazul unui bărbat care a căzut de la înălțime într-un puț din cadrul unui obiectiv cu destinația restaurant de pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca. A fost necesară intervenția cu două echipaje de pompieri și un echipaj SMURD de terapie intensivă pentru a realiza accesul la persoana respective, pentru a-i acorda asistență medicală, pentru a fi stabilizat și transportat la spital. Persoana a fost predată în stare staționară la spital, a suferit răni la nivelul capului, corpului, feței și a gâtului”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *