Eveniment

TÂNĂR ȘI EXTREM DE BOU: De beat ce era, a nimerit parapetul nu drumul la Gârbău

La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN1 J, între localitățile Viștea și Gârbău.

  • Din primele date, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi condus autoturismul pe direcția Baciu spre Gârbău, iar la km. 10, într-un viraj la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior intrând în coliziune cu parapetele de pe marginea părții carosabile.

”Atât conducătorul auto, cât și un alt pasager aflat în autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportați la spital. La testarea conducătorului cu aparatul etilotest a fost înregistrată concentrația de 0,99 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Cluj.

Traficul în zona s-a desfășurat pe un singur sens, alternativ, pentru aproximativ 40 de minute.