In vizor

Tamas i-a sclavagit pe orfani in interes personal. Si-a construit pensiunea "La Mesteceni" pe spinarea lor

I-a amenintat, i-a umilit si i-a batut ani buni. Dar asta nu a fost de ajuns. Orfanii de la Centrul de Primire a Copilului in Regim de Urgenta Gavroche au fost obligati sa munceasca pentru afacerea personala a lui Daniel Tamas, actualul director general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Cluj. Timp de doi ani, cat Tamas si-a construit o pensiune in Ciurila, copiii institutionalizati au fost obligati sa munceasca cot la cot cu oamenii mari. Sa care, sa ridice, sa sape santuri, sa taie lemne, sa curete curtea, sa doarma, chiar, pe santier. “Ne punea sa dormim peste noapte, cu cainii, ca nu avea pe cine sa lase”, povesteste, impacat cu situatia, un tanar ce a locuit ani buni la Gavroche. A stat acolo destul cat sa devina unul dintre “sclavii” preferati ai fostului director, care n-a mai tinut cont de limite legale sau morale cand a fost momentul sa-si deschida o afacere. La constructia pensiunii lui din Ciurila au muncit, in mod sistematic, minori orfani – o confirma atat cei care au pus umarul la ridicarea pensiunii, cat si angajatii DGASPC, apropiati ai familiei sale si chiar si fostul socru al directorului.

“Te lua dimineata devreme, daca nu te trezeai era bai. “Vrei sa lucri?”, asa ne intreba. “Eu te-am ajutat cand am putut, vii si tu acum”, ne spunea. Trebuia sa sapi santuri, sa tai lemne, sa i le cari, ca avea centrala cu lemne”, povesteste, cu ochii in pamant, unul dintre orfanii care au locuit la Gavroche pe vremea cand Daniel Tamas conducea centrul.

Pensiunea “La Mesteceni” din Ciurila, ridicata pe spinarea orfanilor

Mergeau cate 4-5 baieti pe zi si lucrau cot la cot cu oamenii mari. Taiau lemne, carau caramida, ridicau garduri, curatau curtea si dormeau noaptea pe santier, sa aiba grija de viitoarea afacere a directorului. Totul, pentru promisiunea ca vor primi 30 de lei pe zi.

“Cateodata ne dadea 30 de lei pe zi, ca lucram de dimineata pana seara, iar banii ii vedeam la final de saptamana sau cand avea el chef”, povesteste orfanul.

Dar banii au fost doar o amagire de inceput. Dupa cateva saptamani, nu au mai venit deloc.

“De jos urla: “Vii la lucru? Nu? No, lasa ca te f*t io!”. Daca nu mai voiai sa lucrezi pe gratis, era bai. Daca nu veneai, iti taia internetul si te cauta la scoala, sa te prinda cu ceva gresit. Ciudat, daca mergeai sa lucrezi la el, se comporta foarte ok. Si o saptamana dupa ce lucrai erati cei mai buni prieteni”, mai spune tanarul.

Pensiunea „La Mesteceni”

Banii au fost inlocuiti usor cu un comportament ingaduitor. Orfanii care munceau la constructia pensiunii lui aveau parte de tratament preferential, adica nu mai erau batuti, nu mai erau injurati, nu mai erau traumatizati.

“Cei care mergeau la lucru aveau parte de internet si de favoruri si din partea educatorului. Nu puteau sa zica nimic, pentru ca “asta lucra la Tamas, n-ai ce sa-i faci”. Asa era incetatenit”, marturiseste tanarul. 

Angajatii DGASPC Cluj spun ca directorul era imposibil de refuzat. In plus, toata lumea stia ca minorii sunt dusi la lucru, dar nimeni nu a indraznit vreodata sa-i puna la indoiala deciziile.

“Cine nu l-a pupat in fund a avut zile negre si nopti albe in centru. Vorbesc de personal, dar si cu copiii a fost la fel: era imposibil sa il refuzi, sa zici ca nu mergi la el la lucru. Nu-i mai lasa afara din centru, nu le mai dadea bani de buzunar”, sustine un angajat sub protectia anonimatului.

“Latura” din galeti, adusa de la centru

Cat timp copiii au muncit la pensiune, la ora mesei, Tamas se urca in masina de serviciu, cu care ii lua pe orfani dimineata de la centru, si pleca spre Gavroche. De acolo se intorcea cu mancare in galeti, hrana pentru muncitori.

“Avea si de mancare la pensiune, dar el considera ca e cam scump sa ne dea de mancare de acolo. Asa ca mergea cu masina pana la centru si ne aducea in galeti latura”, isi aminteste baiatul.

„I-a batut cu parul pana au recunoscut tot”

Cateva luni mai tarziu, dupa ce lui Tamas i-au disparut din casa o anumita suma de bani, la sediul politiei din Ciurila se facea un autodenunt. Doi dintre baietii care lucrasera la pensiunea lui Tamas recunosteau ca au furat banii. Dar asta numai dupa ce actualul director general al DGASPC Cluj a decis sa resolve misterul de unul singur.

“Se lauda la toata lumea ca i-a batut cu parul pana au recunoscut tot. Era chiar mandru de el. Nu stiu, probabil de ciuda, pentru ca nu i-a platit sau din razbunare, cine stie, copiii aia i-au luat banii”, povesteste fostul socru al lui Dan Tamas, Ioan Oprea. “Pot considera ca el i-a bagat in inchisoare pe copii”, mai spune el.

Iar Tamas a continuat sa-i trateze ca pe niste sclavi pe orfani si dupa acest incident. Dupa divort, directorul i-a pus pe copii sa munceasca la ridicarea propriei lui case.

“Dupa ce a divortat si-a facut casa langa pensiune si ne-a pus sa lucram si acolo. Am sapat santuri, am carat, am batut cuie, am facut curatenie prin curte”, povesteste orfanul.

S-au rasturnat cu masina in timp ce mergeau la lucru

Intr-o zi, Tamas nu a mai vrut sa mearga dupa ei la centru si le-a spus orfanilor sa vina la Ciurila cu una dintre masinile sale personale. Ionut Iacab, un tanar ce obtinuse carnetul de conducere cu doar o saptamana inainte, a fost ghinionistul sofer.

“S-au rasturnat cu masina. Erai trei baieti si doar unul dintre ei avea 18 ani. Mergeau la munca la pensiune, saracii”, povesteste un apropiat al familiei directorului. 

Contactata telefonic, fosta nevasta a lui Daniel Tamas, Ioana Oprea, spune ca nu a stiut care erau conditiile in care orfanii munceau la pensiunea pe care au detinut-o, la un moment dat, impreuna. 

„Intodeauna, deciziile legate de copiii din centru, si nu numai, le lua singur si fara sa se consulte cu nimeni. „Adevarul” pe care il stiam eu era acela ca vin cu acordul conducerii si pentru a invata sa se intretina singuri. De la inceputul anului 2010 si apoi dupa plecarea lui de la domiciliu am mai tinut legatura doar telefonic cu o parte din copii sau ne-am intalnit intamplator. Nu am banuit ca lucrurile sunt asa de grave dar pot crede: o parte s-au confirmat si pe plan personal!”, a declarat Ioana Oprea pentru Ziar de Cluj. 

Dupa divort, pensiunea „La Mesteceni” i-a ramas acesteia, care conduce afacerea impreuna cu parintii sai. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *