Rautacisme

Superofertă! Trei camere bombă, cu garaj beton, în Plopilor! Doar 145 000 de euro la vânzare sau 450 de euro pentru închiriere!

Scris de 1,681

Clujul este vestit în țară pentru bombele imobiliare vândute sau închiriate la prețuri astronomice. Anunțurile proprietarilor și ale intermediarilor au rămas, în prezent, aceleași de dinainte de pandemie, cu pretenții financiare absurde pentru care sunt oferite uneori condițiile de locuit de acum 30-40 de ani. Clujenii care au moștenit apartamentele de la bunica le scot la închiriere sau la vânzare pentru un profit maxim, cu investiții minime (sau deloc), drept apartamente „finisate clasic”. Clasicismul imobiliar înseamnă însă la Cluj vechituri, paragină și/sau jeg.

Vă prezentăm astăzi un apartament „clasic” din cartierul Plopilor:

„Se închiriază apartament cu 3 camere decomandate în cartierul Plopilor, zona Calvaria, situat la etajul 2/8, în suprafață de 74 mp+balcon. Datorită poziției, va oferi confort termic fără cheltuieli mari și multă liniște. Finisajele sunt clasice, dar bine întreținute. Complet mobilat și utilat. În preț este inclusă o boxă și un garaj. Imobilul se află la 15-20 de minute de centrul orașului și la 2 minute de stația de tramvai, parcul Babeș, parcul Rozelor. Chiria: 450 euro negociabil. Nu se acceptă animale de companie”, a postat, pe pagina de Facebook „Chirie Cluj-Napoca”, Imobiliare Dobra.

În prima imagine postată, putem admira candelabrul de cristal, șifonierele deșelate de pe vremea bunicii străbunicii, pe care tronează un televizor color postdecembrist, de pe care lipsește, din păcate, clasicul pește din porțelan fin. Se remarcă și ușa „vintage”, creație originală, de când a fost construit blocul. Canapelele sunt acoperite cu pături, probabil pentru un aspect mai plăcut:

Bucătăria arată decent, exceptând faianța model „de spital comunist” și centrala veche, aflată probabil spre finalul duratei de viață. Plus lambriurile din lemn și ușa care te poate duce direct în depresie:

Baia este ultradotată: are atât cadă, cât și lighean, pentru amatorii îmbăierilor de pe vremea lui Ceaușescu, de când se lua apa. Dacă nu mai ai bani pentru plata facturii la apă, după ce îți achiți chiria de 450 de euro, te poți spăla la subraț în ligheanul unde, în aceeași apă, îți poți spăla ulterior și șosetele. Culoarea albastră a faianței în degrade te transpune direct pe „Litoral Mamaia 1983”:

În „baia de serviciu”, faianța are motive autumnale, de frunze uscate, ruginii, iar aici este plasată mașina de spălat, plus încă un lighean, pentru cei învățați cu spălarea manuală a chiloților:

Pe hol, lambriuri, covoare de epocă, un autentic muzeu al „Epocii de Haur”:

Toate acestea, la numai 450 de euro, negociabil! Un chilipir!

Comentariile clienților „încântați” de această superofertă fac toți banii:

„Mobila din 1860 pe care ți-o dorești!”

„M-a sunat Eminescu că-și vrea mobila înapoi.”

„Ceaușescu approves.”

„Aici a locuit Ceaușescu?”

„Ce? S-au deschis muzeele deja?”

„Pozele sunt din boxa sau din garaj?”

„Mai bine îl pui pe Airbnb și îl marketezi pentru străini, ca o experiență din perioada socialistă. Nici măcar nu glumesc.”

„Dacă n-ați putut să o dați în chirie pe vremea lu’ Ceașcă, încercați acum, am înțeles!”

„Am niște porci și două vaci la bunica la țară, ce nu mai au loc în grajd. Pot să le aduc acolo?”

„Nu se acceptă animale de companie pentru că și ele refuză să intre…”

„Îți scoți prima chirie dacă vinzi toate ligheanele din apartament.”

„Miliardarii nu locuiesc cu chirie!”

Comentatorii i-au găsit apartamentului nu doar puncte forte, ci și câteva lipsuri: „lipsește carpeta cu răpirea din Serai”, „mergea un pește pe televizor, altfel arăta”, „lipsește și mileul”.

Finisajele aceluiași apartament, postat la vânzare, devin, din clasice, moderne

Apartamentul apare postat și la vânzare, pe compariimobiliare.ro, de către Klik Imobiliare, la prețul de 145 000 de euro. Deși sunt postate aceleași poze, cu aceleași finisaje, descrise pentru închiriere ca fiind clasice, când vorbim despre vânzare, ele devin, din pix, „moderne”:

„Apartament cu 3 camere, 75 mp utili, garaj beton în cartierul Plopilor!

Klik Imobiliare vă propune spre vânzare apartament cu 3 camere confort sporit în cartierul Plopilor vechi, poziționat la etajul 2 din cele 8 niveluri ale imobilului, decomandat cu suprafața utilă de 75 mp. Apartamentul este compus din 3 camere, bucătărie, 2 băi și balcon. Apartamentul de vânzare este finisat modern cu parchet, gresie, faianță, geamuri termopan, ușă metalică și dispune de încălzire prin centrală termică proprie. Apartamentul se vinde complet mobilat/utilat și dispune de garaj din beton și boxă la subsol incluse în preț.”

O ofertă bombă, cu garaj beton! Numai bună pentru investiție! Li se poate închiria „urgent”, la 450 de euro, studenților plecați acasă, nu se știe până când, în vacanța „de pandemie”!

Pentru că-i fain la Cluj!

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours Eveniment
    Pompierii clujeni au intervenit anul trecut la peste 900 de incendii de vegetație. Apel (degeaba) către cetățeni să nu mai dea foc la miriști
  • Acum 18 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 20 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 22 hours Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 23 hours Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 24 hours In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 1 day Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
  • Acum 2 days Politica
    O ȚARĂ CU NERVII PE MOAȚE
Citește și...
Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]

TOP CITITE