Din oras

Studiu: Prețurile de pe piața imobiliară din Cluj au crescut mai mult decât a reușit să urce salariul net

Comparativ cu 2015, salariile au crescut mai mult decât prețurile de vânzare ale locuințelor în trei din cele patru orașe mari. Doar în Cluj-Napoca prețurile de vânzare ale apartamentelor s-au apreciat mai mult decât salariul net, potrivit studiului prezentat de ValorEasy, platforma independentă de cercetare a pieței imobiliare și de evaluare a proprietăților rezidențiale.

În Cluj-Napoca prețurile de vânzare ale apartamentelor s-au apreciat cu 80%, în termeni reali, în perioada 2015 – 2021, depășind creșterile câștigului salarial mediu real de 74%. Și în celelalte trei orașe mari analizate de ValorEasy (București, Iași și Timișoara) prețurile de vânzare s-au apreciat rapid, dar nu au depășit creșterile câștigului salarial.

Creșterea substanțială a unităților noi livrate în ultimii ani a ajutat piața din București să estompeze inflația de preț pentru locuințe. Aceasta nu a depășit 44%, comparativ cu anul 2015 (dintre cele 4 orașe mari este cea mai scăzută valoare înregistrată a indicelui prețului de vânzare). În aceeași perioadă, în București salariul real a crescut cu 54%.

În Timișoara salariul real a crescut mai mult decât în București, comparativ cu 2015, cu 62%. În același timp, prețul de vânzare a cunoscut o majorare de 47%.

Cea mai mare discrepanță este înregistrată în Iași. Aici, deși salariul net a crescut în termeni reali cu 74%, prețurile de vânzare au înregistrat o expansiune lentă, de doar 49%, în aceeași perioadă.

Indicii comparativi ai câștigului salarial real și prețului de vânzare al locuințelor Indicele câștigului salarial real pentru anul 2021 (2015=100) Indicele prețului de vânzare al locuințelor pentru anul 2021 (2015=100)
Cluj-Napoca 174 180
București 154 144
Timișoara 162 147
Iași 174 149

Sursa: INS, ValorEasy, date prelucrate de ValorEasy

Cum a evoluat cererea de locuințe în primul trimestru din 2022 

Anul 2021 a reprezentat cea mai intensă activitate de tranzacționare din ultimii 5 ani (cererea depășind 180.000 de unități individuale vândute la nivel național, o creștere anuală de 49%). Cu toate acestea, în ultimul trimestru din 2021 cererea a stagnat comparativ cu 2020, înregistrându-se un număr similar de unități individuale vândute cu anul precedent, de 48.000, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

La nivel național, în primele 3 luni din 2022 cererea de locuințe și-a reluat creșterea, un plus de 7% comparativ cu primul trimestru din 2021, deși, în mod obișnuit, începutul de an este perioada cu activitatea de tranzacționare mai puțin intensă.

În primul trimestru s-au vândut 42.657 de unități individuale la nivel național, comparativ cu perioada similară din 2021 când s-au vândut 40.043 unități. Creșterea a fost susținută de București, împreună cu județele Timiș și Constanța, cu creșteri de 20%, 30%, respectiv 5% față de trimestrul întâi din 2021. Celelalte județe importante au înregistrat scăderi ale unităților vândute, cea mai importantă fiind înregistrată în județul Iați, -8%.

sursa: G4Media