Din oras

Strada Mihail Kogălniceanu va fi reamenajată. Ideea este scoasă de la naftalină după 6 ani de la primul anunț

Pietonalizarea străzii Mihail Kogălniceanu este unul dintre proiectele anunțate de Boc și puse pe lista de priorități, dar care a fost uitat între timp. În 2013, primarul Emil Boc anunța că strada Mihail Kogălniceanu va fi transformată în pietonală. S-au organizat dezbateri publice, urma apoi să aibă loc un concurs de soluții, dar totul s-a oprit când conducerea Primăriei a realizat că nu are unde să scoată traficul și nu are unde să facă locuri de parcare. 

“Există în acest moment două variante de lucru. Una este parkingul subteran sub amplasamentul străzii Kogălniceanu și cel de-al doilea proiect pe care Primăria îl are în vedere este un parking în zona Avram Iancu, intrarea către Cimitirul Central. Acesta din urmă ar fi mult mai oportun și mai rezonabil din punct de vedere al costurilor, dar este direct legat de o negociere cu proprietarii privați care dețin o anumită suprafață mică din amplasament, dar obligatorie a fi încorporată în amplasamentul total pentru a putea construi un parking”, declarau, în urmă cu trei ani, reprezentanții Primăriei. 

La cinci ani de la „poveștile nemuritoare” despre strada Mihail Kogălniceanu, Primăria anunță organizarea unui concurs de soluții. Valoarea premiilor este de 845.000 lei. Premiul I constă în finanțarea contractului de proiectare și este în valoare de 755.000 lei, premiul II este în valoare de 60.000 lei, iar premiul III este de 30.000 lei. Concursul se încheie în 11 septembrie. 

“Situată în zona protejată a centrului istoric al orașului, strada Mihail Kogălniceanu prezintă potențialul unui spațiu public vibrant, creativ, de bună calitate prin valoarea patrimonială arhitectural-urbanistică, prin specificul cultural-educațional și prin numărul important de utilizatori cotidieni de toate vârstele, în special tineri — școlari și studenți. Acest potențial este insuficient valorificat și este periclitat de traficul autoturismelor personale care produc poluare, afectând calitatea experienței utilizatorilor spațiului public și degradând componente valoroase de patrimoniu. Acest potențial este insuficient valorificat și este periclitat de traficul autoturismelor personale care produc poluare, afectând calitatea experienței utilizatorilor spațiului public și degradând componente valoroase de patrimoniu.
Obiectivul principal al concursului este contractarea de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca a serviciilor de proiectare necesare unei amenajări de bună calitate a spațiului public al străzii Mihail Kogălniceanu și a străzilor adiacente: Universității, Em. de Martonne, axa nord-sud alcătuită din străzile JánosBolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac, inclusiv Piața Cipariu și un scenariu de extindere a intervenției în curțile interioare ale unor instituții publice”, se arată în anunțul Ordinului Arhitecților din România.

Rămâne de văzut ce soluții vor fi găsite de data aceasta și dacă într-adevăr se va transforma aspectul străzii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *