Din oras

Stradă din zona istorică a Clujului, măcinată de mizerie și delăsare

Deși zona istorică a municipiului Cluj-Napoca continuă să trezească interesul clujenilor, dar și al turiștilor, o stradă din centrul orașului este măcinată de mizerie și uitare. Ploile abundente din ultimele zile nu au făcut decât să transforme strada într-o simplă uliță: gropile din asfalt s-au umplut de apă, iar aspectul străzii s-a deteriorat considerabil. 

Chiar dacă autoritățile locale au lansat licitații consecutive – 8 la număr – pentru modernizarea uliței, iar în februarie 2021 a fost desemnat chiar un ofertant câștigător pentru reabilitarea acesteia, lucrările sunt departe de a începe. 

Așa arată o stradă din zona istorică a Clujului în 2021

Dacă în privința modernizării străzilor situația în cartiere lasă de dorit, în centrul municipiului Cluj-Napoca unele străzi s-au transformat în ulițe de haltă, aspect cât se poate de regretabil în condițiile în care discutăm de zona istorică a orașului. 

Un tronson al străzii Tipografiei a fost modernizat de autorități cu mai bine de un an în urmă, însă tronsonul doi al străzii a intrat în uitare: procedurile legale au fost respectate, au fost organizate licitații și desemnat câștigătorul proiectului de modernizare, dar lucrările propiu-zise nu au început încă. 

După cum semnala Ziar de Cluj, această întârziere este cauzată și de o altă amânare:

modernizarea Turnului Pompierilor – inițial încheierea lucrărilor la acest obiectiv era programată în decembrie 2020 –  a intrat în prelungiri nesfârșite, cu termene de predare depășite. 

CITEȘTE ȘI: Fonduri europene, birocrație românească: Din cauza lucrărilor întârziate de la Turnul Pompierilor nu poate fi reabilitată nici strada Tipografiei FOTO

Nici la aproape jumătate de an de la depășirea termenului de predare a obiectivului de investiții modernizare Turnul Pompierilor, lucrările nu au fost închieate. 

Din această cauză nici modernizarea tronsonului doi al străzii Tipografiei nu a mai debutat. 

În urma licitațiilor repetate, valoarea proiectului s-a majorat, ajungând la aproape 400.000 EUR, circa 1.802.286 lei. 

LUCRARI DE EXECUTIE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTITII AMENAJARE TRONSON 2 STRADA TIPOGRAFIEI

Lucrari de pavare si de asfaltare

Valoare contract – 1.802.286.01 LEI. 

În februarie 2021 Primăria a reușit să atribuie contractul de aproape 2 milioane de lei, după ce în cazul celor șapte licitații anulate nici o firmă nu s-a arătat interesată de lucrările de modernizare a unui segment al străzii Tipografiei. 

Achizitia se refera la un proiect si/sau program finantat din fonduri ale Uniunii Europene – Da

Identificarea proiectului: BUGET LOCAL SI PROGRAM OPERATIONAL REGIONAL 2014-2020

Tip de finantareProgram / Proiect

PROGRAM/PROIECT Programul Operational Regional – POR

Ofertant castigator 
DE CONSTRUCT PROJECT CONSULT și MRC CULICI 2016.

CITEȘTE ȘIAutoritățile au desemnat ofertantul câștigător pentru modernizarea unui tronson al străzii Tipografiei. După licitații eșuate, contractul a ajuns la aproape 2 milioane de lei

Valoare contract 
1802286.01 RON

Atât proiectul de modernizare a Turnului Pompierilor, cât și cel privind reabilitarea tronsonului doi al străzii Tipografiei, două obiective interconectate, se află în prelungiri, cu termene depășite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *