Anchete

Stefan "Fany" Cadar ameninta cu moartea si bataia o copila de 22 de ani care sustine ca e gravida cu el! SMS-uri si filmulete INCREDIBILE! Patronul Fany e liberat conditionat, va face puscarie pentru aceste amenintari?

La realizarea acestui material a contribuit Adrian Rusu – redactor sef la Ziarul de Baia Mare, parte din reteaua Presa Buna

 

La 14 martie 2014, Ștefan Cadar, patronul firmei de transport Fany din Cluj-Napoca, era reținut de DNA, alături de soția sa, Olezia și amanta sa Daniela Dobrilă, directoare la acea vreme la Serviciul Licențe din cadrul Autorității Rutiere Române din București. 

Prin dare de mită, cumpărare de influență și spălare de bani, patronul Fany a apelat la ajutorul amantei Dobrilă pentru ca aceasta să îi înlesnească câștigarea unui număr cât mai mare de trasee.

Ștefan Cadar nu e o mare frumusețe de bărbat, dimpotrivă, însă cu ochelarii săi de tocilar și cu banii pe care îi are cucerește femei pe bandă rulantă. Așa a fermecat-o și pe șefa ARR, Daniela Dobrilă, căreia, în afară de performanțe sexuale, i-a oferit un autoturism, un televizor, bani cash sau îmbrăcăminte de 12.000 de euro, așa cum susțineau procurorii.

Olezia Cadar, nevasta care accepta tot pentru ca ii plac banii facuti la FANY

 

Pentru fapta sa, Ștefan Cadar a primit la 19 mai 2017 o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare, din care a executat opt luni de închisoare plus perioada cât a fost arestat preventiv, fiind eliberat CONDIȚIONAT la începutul anului 2018.

Pasiunea pentru femei frumoase e veche și Ștefan Cadar a băgat mereu manivala „în viteza”, câteodată și la două-trei femei simultan: în timp ce era căsătorit cu Olezia și se iubea cu o angajată, Paula Podar, dispecer la firma Fany, Ștefan Cadar avea timp să o ”curenteze” și pe șefa ARR, așa cum arată rechizitoriul. 

Vezi mai jos interceptari de la dosar dintre Stefan Cadar si amanta nr.3, numita Paula Podar:


In data de 27.11.2013,  orele 15:35:35 , CADAR ERONIM  STEFAN  aflat la postul  telefonic  075……………..  o  contacteaza  pe  Paula aflata la  postul  telefonic0 754…………..   si are loc urmatoarea discutie

PAULA:Alo
CADAR ERONIM STEFAN:Unde esti ?
CADARERONTM STEFAN:  Da de  unde?Ai stat la lucru pana inainte ?
PAULA:Nu, pana la doua si ceva.
CADAR ERONIM  STEFAN: Aa,  si-ai  fost pe undeva?
PAULA:Nu, am venit acasa si am stat zece minute dupa aia….
CADAR ERONIM  STEFAN: Am licitat toate cursele, tot.
PAULA:No, ai scapat.
CADAR  ERONIM  STEFAN:    Da,  nu  bine  le-am licitat  dar   mai  am  ceva  de vazut.  Adica  a noastre,  cursele  noastre toate-s  licitate,  a noastre  tot,  nu mai am treaba.
PAULA: Am inteles.
CADAR ERONIM STEFAN: Eu ma duc la Bucureti acuma…
PAULA:Am inteles.
CADAR ERONIM STEFAN: Mai  am  o figura care o  rezolv  acuma stiu  ceva, acuma voi  stii  tot,  acuma voi  stii  tot  ce avem,deci  acuma cand vin  voi stii absolut tot ce vom castiga, ce nu vom castiga, stiu tot.
CADAR  ERONIM STEFAN:  Am  luat  bani  ca sa  cumpar plasma, stii,  ma duc direct cu  mama  pa  acolo, ca  sa  luam   plasma,d upa aia  ma duc,  no,  bine  ca ajung,ca  de  aia  am  zis  ca sa  ajungun un  pic  mai  tarziu, sa  ajung cand lumea doarme si apoi  maine dimineata sa nu stau  mult sa zabovesc.

 

Deși eliberat condiționat în ianuarie 2018, sub mențiunea că orice altă faptă penală ar revoca acest beneficiu și l-ar face să intre înapoi în închisoare pentru îndeplinirea întregii pedepse plus consecințele noilor fapte, fără alte reduceri de pedeapsă, Ștefan Cadar continuă să ducă o viață de fante mort dupa fuste îmbârligându-se cu diverse femei, ceea ce e problema lui, pe care ulterior le amenință prin telefoane și SMS-uri, ceea ce este deja problema autorităților. 

 

Indragostit de o copila de 22 de ani. Pe care acum vrea sa o distruga

 

Însă ultima cucerire a sex-simbolului Ștefan Cadar îi poartă mare ghinion fiindcă fata pe care a înnebunit-o de cap cu vrăjile lui sexuale și aburelile lui ba chiar a lăsat-o însărcinată, potrivit spuselor ei în declarații date pentru Ziar de Cluj, nu este dispeceră, este studentă la Drept, nu este o fată oarecare, ci este fata șefului Poliției Locale Baia Mare și nu se prostituează pentru banii lui Cadar, ci se simte înșelată și trădată.

Georgiana Perian abia a trecut de 22 de ani. Poate că puțin naivă, dar frumoasă foc, a intrat în povești cu Ștefan Cadar pe Facebook, despre care Georgiana spune, pentru Ziar de Cluj, că auzise că e ”un bărbat serios și foarte special”. De la lugu-lugu pe Facebook, timp de câteva luni, s-a ajuns și la contacte sexuale nenumărate.

Prima înciotare a avut loc, potrivit spuselor Gerorgianei, la Hotelul Carpați. Georgiana spune pentru Ziar de Cluj că au avut loc nenumărate întâlniri și contacte sexuale ba la Ocna-Șugatag, ba la Carei,  și ceea ce trebuia să fie un joc sexual s-a transformat într-o iubire devastatoare care îl mistuia pe acest Brad Pitt al transportului public într-atât încât la începuturi i-a trimis domnișoarei Georgiana mesaje pline de patos și adorați spunându-o cât o iubește și cum vrea să îi facă un copil, ba chiar făcând planuri împreună, în speranța că va fi fetiță, ba chiar numind-o pe Georgiana ”mireasă”.

Georgiana, fată de 22 de ani din familie bună și la Facultatea de Drept, pare-se că a pus nu doar botul, dar și uterul la bătaie, lăsându-se impregnată de sperma acestui Prometeu al transportului rutier românesc.

Despre această spermă va vorbi Ștefan Cadar câteva săptămâni mai târziu, când într-un mesaj plin de ură, probabil speriat de anunțul Georgianei că este însărcinată în patru săptămâni, Cadar va spune într-un SMS că sperma lui va duce la nașterea unui monstru, fiindcă are ”boală de pulă și sifilis”! 

Nu știm ce s-a întâmplat în tot acest răstimp, de ce Ștefan Cadar care era topit în luna septembrie după Georgiana astăzi o amenință, cert este că domnișoara de 22 de ani, viitoare mămică primește de câteva zile zeci de apeluri și SMS-uri de hărțuire și amenințare, mărturisind pentru Ziar de Cluj că se teme pentru viața ei și a copilului, spunând că a fost amenințată atât de Cadar cât și de angajații lui care o terorizează cu apeluri până târziu în noapte. 

Astăzi, domnișoara Georgiana, care locuiește în Baia Mare, a petrecut câteva ore cu redactorul de la Ziarul de Baia Mare, răstimp în care telefonul Georgianei a fost în permanență sub asaltul telefoanelor și SMS-urilor provenite de la Cadar și anturajul său. 

Într-o convorbire telefonică pe care Ziar de Cluj a avut-o cu Ștefan Cadar în această seară, acesta a oferit câteva răspunsuri extrem de ciudate la întrebările noastre susținând sus și tare că nu a avut nici un contact sexual cu Georgiana, că nu o cunoaște prea bine, că se simte hărțuit el de ea și că nu consideră amenințările proferate de către el, cu moartea sau cu bătaia, ca fiind atât de grave, ci ”doar niște vorbe”. Cele spuse de domnul Cadar sunt cel puțin niște vorbe ciudate, deoarece Georgiana Perian ne-a pus la dispoziție mai multe fotografii cu ea și Ștefan Cadar, una dintre ele fiind extrem de grăitoare, înfățișându-l pe domnul Cadar împreună cu Georgiana, domnul Cadar având expus trupul său aurifer de zeu și simbol al masculinității mondiale. 

Vă dați seama? Cam câte poze știți cu doi necunoscuți, așa cum susține Cadar, pe jumătate dezbrăcați încă de la prima întâlnire?

Iata si INTERVIUL cu Georgiana Perian, luat azi in sediul redactiei Ziarul de Baia Mare.

Extrem de simpatic, afișând prea cunoscuta-i inocență, domnul Cadar este făcut de macao tot de Georgiana, care ne-a furnizat câteva video-uri extrem de emoționante, cu marele june Ștefan Cadar, în care acesta îi declară iubire necondiționată sau o ține la curent cu tot ce face și drege. 

Georgiana Perian, care ne-a declarat că nu are de gând sub nici o formă să avorteze sau să se împace pentru bani, susține că Ștefan Cadar a fost inclusiv în casa părinților ei cărora le-a spus că este un bărbat serios și de încredere. Georgiana susține că niciodată Cadar nu i-a spus că încă este căsătorit cu Olezia, dar i-a menționat că a avut o relație mai lungă cu o dispeceră, pe nume Paula (din casa căreia a fost și ridicat Cadar de către mascați), pe care a prezentat-o ca fiind „doar o proastă și o nesimțită care l-a muls de bani”.

Georgiana spune ca Fany o considera pe Paula o proasta si o disperata dupa bani

 

”Domnule ziarist, dacă știam că este căsătorit, nu m-aș fi încurcat cu el”, sustine Georgiana.

Curios sau nu, înspre finalul discuției cu Ziar de Cluj, Cadar Ștefan îi cerea ziaristului părerea dacă a greșit sau nu că a amenințat-o pe Georgiana, fiindcă nu vrea să ajungă din nou la pușcărie, recunoscând că a amenințat-o.

Mai mult, după toate aceste confesiuni (cele făcute „off the record” nu au fost menționate in prezentul articol), Ștefan Cadar ne-a pasat-o la telefon pe… surpriza!, Paula!, care era cu el și care ne-a spus că ea este autoarea mesajelor de amenințare la adresa Georgianei și că a dat aceste amenințări de pe telefonul lui Cadar, personaj care în acest moment devine o victimă nu numai a acțiunilor prohabului său, dar și a bătăii dintre amantele sale.

Istoria nu consemnează, în afară de Picasso, un bărbat atât de potent pentru care femeile să se bată, însă problemele sexuale de graviditate și amor îl privesc exclusiv pe domnul Cadar, pe noi ne-ar interesa în ce măsură și context aceste amenințări, deja dovedite de Ziar de Cluj, ating Codul penal și aduc consecințe pentru infractorul Ștefan Cadar, cel abia ieșit din închisoare pentru fapte de corupție. 

După discuția cu Ziar de Cluj, oamenii lui Cadar au început instantaneu să dea SMS-uri pe mobilul Georgianei invitand-o la o „amiabilă”.

Ce nu înțelege Ștefan Cadar este că Georgiana poartă în pântecul ei un copil și că nu este dispusă să se împace pentru bani sau să facă avort, ba mai mult, declarându-ne că își va angaja un avocat de top din Cluj și că va depune plângere pentru hărțuire și amenințare. E adevărat, doar proba ADN de peste un an va stabili dacă Ștefan Cadar este adevăratul tată al pruncului din pântecul Georgianei, însă ne întrebăm de ce Cadar a recurs la asemenea amenințări grave dacă știa că a avut o căciulă sub muscă.

Dacă Ștefan Cadar ar fi fost subiectul unui șantaj din partea unei fete deranjate, avea opțiunea să blocheze orice contact cu ea sau să îi facă plângere, în mod total surprinzător a ales să o amenințe cu moartea și bătaia pe Georgiana și să o hărțuiască, asta după ce i-a făcut atâtea declarații de iubire… E drept cam cu aceleași vorbe cu care le-a înnebunit și pe Paula, și pe Olezia, și pe Dobrilă.

Acum, ca a fost sunat de la Ziar de Cluj, Fany a dat-o pe scuze. 

 

Cadar e un spagar cu antecedente

 

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica a fost arestat preventiv în noiembrie 2011 şi ulterior, condamnat în martie 2012 la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. În dosarul acestuia de corupţie procurorii au arătat faptul că Radu Bica şi-a petrecut vacanţa în Austria pe banii firme FANY care avea şi la acea dată contract cu Consiliul Judeţean Cluj. 

Procurorii DNA-Cluj afirmau la acea dată faptul că Radu Bica îşi făcea cumpărături la magazine de lux din Austria pe banii pe care îi primea de la Ştefan Cadar, patronul FANY, care şi pe vremea aceea avea contract cu Consiliul Judeţean Cluj. Ştefan Cadar a fost arestat vineri pentru 30 de zile pentru dare de mită, spălare de bani şi cumpărare de influenţă, 

 

Ce scriau cititorii nostri in momentul arestarii lui Cadar in 2014

 

„Liviu Alexa esti bun de tot cu ziarul tau, te citesc constant,imi place…..pe Fane il cunosc personal am fost colegi de an la facultate la USAMV promotia 2002 si cu el si cu Cristi Mahalean director Fany.Ce nu stie lumea omul asta chiar are un noroc fantastic, si mereu cade in piciore,la examene era mondial avea tot timpul totul aranjat,in jurul lui numai distractie,bani si bairam ,avea mult noroc si la femei ,in facultate erau nedespartiti cei doi,Fane ii nanas la Cristi.O stiu si pe Olezia promotia 2001,aia o terminat sefa de promotie,ii placea mult cartea,era cuminte,responsabila si serioasa,nu era deloc ca el .La Fane nu-i placea cartea dar avea el sarmul lui , vrajeala lui si mituia toti profesori,cu de toate cu carnati cu slanina cu vin,tuica ,la unul i-a scos pietre din Somes sa-i faca gard,avea o IFA pe atunci,la una i-a adus doi porci,aducea vitei,iepuri,gaini,facea toate magariile dar profesori culmea il placeau si ieseau cu el la ciorba si la bere.Cei mai placea la Fane vodka si femeile era topit dupa chestiile astea,nu avea nici o treaba cu scoala dar avea niste note mari incredibil .In fiecare an mergea prin facultate in Germania perioada 97″-2001,trei luni in vacanta de vara, la munca la ferme zootehnice,facea o garmada de marci,dar si-o si facut relatii puternice in Germania,vorbeste perfect germana, si mai ducea si el oameni acolo la munca si le lua comision.Daca iti trebuia ceva mergeai la Fane si te rezolva cu de toate :examene luate ,absente motivate la laborator,plecari in Germania,el controla totul,profesori aveau mare incredere in el,in aceea perioada totul trecea pe la el….dar asta e problema lui femeile si bairamul. El e un boem in adevaratul sens al cuvantului,nu te poti supara pe el,unde era Fane ,erau bani distractie,paranghelie,ce mai viata frate!!!…..Fratilor el e cu viata lui de artist,nu are el prea multa treaba cu toate astea din jurul lui,dar cat timp firma e pe mainile lui Mahalean si Olezia nu va faceti sperante ca dispare firma Fany,ba mai mult isi va consolida continu pozitia pe piata….va spune unul care cunoaste bine acesti actori de mult timp…” (comentariu lasat de Antonio)

 

„Draga mea Mihaela, Felicia a plecat pentru ca I-a spus in fata `Doamnei Cadar` ca stimatul ei sot se culca cu cine apuca, respectiv si cu verisoara acesteia, Bianca Kelemen. Sa nu uitam ca acest domn Fanel are un copil din flori in Ungaria, un alt fapt stiut si acceptat tacit de nevasta acestuia. Directorul Fabian a plecat din cauza exploatarii pe care conducatorii acestei firme o exercita asupra angajatilor si mai ales din cauza ca Olezia Cadar se indragostise de el si ii facea probleme, fara sa tina cont ca acesta a facut nunta cu putin timp in urma. In ceea ce priveste contabila, aceasta nu a fost angajata la Fany, ci a colaborat cu aceasta firma timp de 14 ani, timp in care in paralel a colaborat si cu firma Alis. Dansa a ales sa renunte la firma Fany din cauza scandalurilor tot mai multe si problemelor in care aceasta firma este implicata de ceva timp incoace, si a imaginii proaste de care se bucura patronii. In acea firma este o prostitutie la toate nivelele,fiecare umbla cu cine apuca incepand de la patron si continuand cu actualul director, care desi este insurat cu doi copii este incurcat cu o dispecera Alina Dora, cu care il insoteste noptile pe Fanel in iesirile lui cu Paula. Toti oamenii de calitate au plecat si vor pleca mereu de la aceasta firma, fie ca merg la Alis sau in alta parte. Femeile angajate acolo trebuie sa suporte avansurile si violenta verbala a domnului Fany, iar barbatii trebuie sa suporte exploatarea maxima care trece de limitele oboselii. Nu i de mirare ca s au intamplat atatea accidente pana acuma. Am lucrat acolo si stiu cum e, dar cine reuseste sa scape de acolo cu bine fara sa fie distrusi de acesti oameni fara character va fi fericit pe viata ca a luat aceasta decizie”. (comentariu lasat de Olezia)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *