Focus

Statul le dă șomerilor 900 lei pe lună, pentru chirie, timp de trei ani. La Cluj, dezinteres total

Scris de 884

Fie din lipsă de interes, fie din lipsă de informare, doar trei șomeri au depus, la Cluj, dosare pentru programul „Prima chirie”, prin care șomerii primesc bani de la stat, pentru chirie, dacă se angajează la o distanță mai mare de 50 de kilometri de domiciliul stabil. Timp de trei ani, șomerii primesc o indemnizație de 900 lei lunar.

Ana-Maria Chiciudean, directorul adjunct al Agenției Județene de Ocupare și Formare Profesională (AJOFM) Cluj a declarat că la nivelul agenției din Cluj un dosar a fost depus în luna iulie și două în luna august.

“Acum sunt la etapa de consultare, de întocmire a actelor, noi le oferim consultanță. O persoană este din Arad și una din Mureș”, a spus Ana-Maria Chiciudean.

Conducerea AJOFM Cluj este optimistă, în ciuda faptului că până acum numărul șomerilor interesați a fost extrem de mic.

„Este perioada concediilor, ne așteptăm să crească numărul solicitărilor pe parcurs. Noi stăm totuși destul de bine, în comparație cu situația la nivel național”, a punctat Chiciudean.

Din luna mai până acum, la nivel național au fost depuse doar 15 dosare. Este interesant faptul că foarte puține persoane sunt interesate de acest program, valoarea indemnizației oferită de stat fiind de 900 lei, pentru o perioadă de 36 de luni.

Normele de aplicare ale programului „Prima chirie”, prin care se acordă o primă de relocare şomerilor înregistraţi la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, care îşi schimbă domiciliul la o distanţă mai mare de 50 de km pentru a se încadra în muncă, au fost aprobate în luna mai.

“În cadrul şedinţei de Guvern a fost adoptată o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor de aplicare ale programului Prima chirie. Prin acest program se acordă o primă de relocare a şomerilor înregistraţi la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi care-şi schimbă domiciliul la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de domiciliu pentru a se încadra în muncă. Această primă, important de precizat, se acordă la cerere, lunar, pe o perioadă de maximum 36 de luni, dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează cu normă întreagă pentru cel puţin 12 luni. De asemenea, această primă de relocare se ridică la 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire, adică şi chirie şi utilităţi, în limita sumei de 900 de lei lunar”, declara, în luna mai, purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu.

Pentru a beneficia de prima de relocare, persoanele îndreptăţite trebuie să depună la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în evidenţele cărora sunt înregistrate, documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor menţionate în lege, în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 8 hours Vocea ta
    URBANISM DE CUMETRIE: ”Solicităm ca  Primarul Emil Boc să își ceara scuze public față de petent pentru că mai mulți ani nu i-a răspuns în scris în legatură cu hotărârea luată și nu l-a primit în audiență”
  • Acum 9 hours PubliNews
    The magic of giving: cumpără cadourile perfecte pentru cei dragi și câștigă premii uimitoare la Iulius Mall Cluj
  • Acum 12 hours FOTOGRAFILA
    Încă un deștept din partidul lui OSĂ: Patinoar la Florești cu copacii înglobați în gheață. Care OSĂ înghețe și, prin urmare, OSĂ fie tăiați la anul că s-au uscat
  • Acum 12 hours Rautacisme
    S-a dat cu gazon rulat să se acopere mântuiala lucrărilor de pe treptele de pe care Emil Boc ne va arăta mândria de a fi român
  • Acum 16 hours FOTOGRAFILA
    “Doreii” municipalităţii în Oraşul de 5 muşchi prea încordaţi ai lui Boc
  • Acum 16 hours Politica
    Stoltenberg: „NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat” (…) „Cu toţii plătim preţul pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar preţul nostru este în bani, în timp ce ucrainenii plătesc cu sânge”
  • Acum 17 hours Analiza
    Achimaş Cadariu crede că noi am uitat cum au fost trataţi bolnavii de cancer în pandemie şi-şi face publicitate politică cu “umanitatea” faţă de refugiaţii ucraineni
  • Acum 17 hours Politica
    Gabriela Firea despre certificatele de virginitate: “Un barbarism”
  • Acum 18 hours Politica
    Demisie din Consiliul Județean Cluj
  • Acum 18 hours Politica
    Sondaj CURS: PSD conduce detașat, PNL, dublu față de AUR. PNL plătește costurile guvernării, minciunile pe care s-a cățărat la guvernare
  • Acum 18 hours In vizor
    JUSTIŢIA TERGIVERSEAZĂ: Procesul inspectoarei din Primăria Cluj Napoca prinsă cu o avere ilicită de câteva sute de mii de euro merge cu viteza melcului
  • Acum 19 hours Politica
    ÎMPĂTIMIŢII DE “PĂCĂNELE”, TRECUŢI ÎN REGISTRUL NAŢIONAL, CA VIOLATORII: Legea care introduce obligaţia să existe o bază de date cu persoanele care intră la jocuri de noroc, promulgată
  • Acum 20 hours General
    Cod galben de ceaţă şi gheţuş
Citește și...
Recomandările redacției