In vizor

Stația de epurare de la Pata Rât costă 50.000 euro pe lună

600.000 euro ne-a costat până acum stația de osmoză inversă de la rampa neconformă de deșeuri de la Pata Rât. Taxa de închiriere a stației este de 42.000 euro/lună, la care se adaugă taxa de închiriere a generatorului plus paza obiectivului.

Deși a fost montată în ianuarie 2018, abia în mai anul trecut a început să funcționeze. De atunci, Consiliul Județean Cluj plătește o taxă lunară de 42.000 euro/zi pentru închirierea stației și include: echipamentul de tratare și auxiliarele sale, resursele umane necesare, asistența tehnică și intervențiile de service permanente, piesele de schimb și piese de uzură, toate consumabilele, inclusiv acidul sulfuric, analizele lunare ale levigatului și permeatului, consumul de energie de la rețeaua locală. Se adaugă și taxa de închiriere a generatorului (stand by) pentru eventualele întreruperi de curent, echivalentul în lei costă 2650 euro/lună plus paza obiectivului care costă 33,3 lei/oră (24 ore/24 ore).

Acum, Consiliul Județean organizează licitație de achiziție publică pentru închirierea unui punct de transformare aeriană în vederea funcționării stației de osmoză. Contractul va fi încheiat pe o durată de 12 luni, atât cât va mai funcționa stația de epurare a levigatului, iar valoarea contractului este estimată la 4.700 lei, fără TVA.

Conducerea Consiliului Județean Cluj estimează că rampa neconformă de deșeuri va fi închisă în martie 2020.

„Pata-Rât nu înseamnă “groapa de gunoi a Consiliului Județean Cluj”. Pata-Rât înseamnă 70 de ani de depozitare a deșeurilor colectate din Cluj.

Depozitul neconform de la Pata-Rât este vechea rampă de deșeuri municipale deschisă acum 70 de ani de către Statul român.
Prin negocierile de aderare la Uniunea Europeană, România s-a angajat că va construi 8 Sisteme de Management Integrat al Deșeurilor – SMID, închizând astfel rampele vechi, publice sau private.
Astfel, “Pata-Rât” a fost transferat către Consiliului Județean pentru închidere și ecologizare pe fonduri europene.

Valoarea totală a lucrărilor aferente construirii noului centru ecologic și a închiderii tuturor vechilor rampe este de 231 milioane euro, în cea mai mare parte fiind folosite fonduri europene”, anunța, în februarie, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *