Din oras

Stare de relaxare: Poliția clujeană, la plimbare cu mașina fix în Parcul Mare

Scris de 1,407

Starea de alertă s-a transformat, chiar de la debut, în stare de relaxare. Însă, contrar așteptărilor, primii care au dat dovadă de relaxare au fost chiar reprezentanții organului de control. Nu-i de glumă. După atâtea ore petrecute pe teren, în care au aplicat amenzi în stânga și-n dreapta cetățenilor care nu ar fi respectat regulile de restricționare a circulației în perioada stării de urgență, atât de multe amenzi încât datele nici n-au fost centralizate încă la nivelul județului Cluj, câțiva reprezentanți ai forțelor polițienești clujene au scos Loganul din dotare la plimbare, exact în Parcul Mare. 

De bună seamă, și clujenii au ieșit să respire puțin aer curat după atâta amar de vreme în izolare forțată la domiciliu.

Chiar credeți că te poți bucura de aerul ceva mai curat din parcul verde? Nici vorbă, iar asta întrucât mereu se găsește câte un clujean bengos care să-și plimbe BMW-ul prin parc.

Ce ne facem atunci când cei care-și bagă mașina în parc sunt chiar reprezentanții organului de control, cuprinși de relaxare? 

Ce poate fi mai frumos decât Loganul poliției clujene croindu-și drum printre cei care fac jogging, printre părinții cu copii, printre cei care se relaxează plimbându-se ori care dau o tură de bicicletă?

Dar ca să nu credeți că organul de control nu muncește chiar și atunci când se relaxează, doi polițieni au identificat un grup mai adunat, la iarbă verde, ceva mai mult de 3 persoane, pentru a le ține lecții de morală și bun simț.

Cum ar veni, primarul Emil Boc cu tot alaiul de funcționari ai Primăriei se poate plimba nestingherit prin parcul Intre Lacuri

 

ori poate sta la aceeași masă de șah cu viceprimarii și city managerul, deci 4 persoane

 ori poate bate mingea alături de copii, chiar dacă sportul organizat nu a primit încă liber de la Guvernul liberal militar Orban. 

CITEȘTE ȘIMicile bucurii ale primarului Emil Boc în prima zi de „libertate” – a oprit circulația pe Bună Ziua pentru o poză și s-a încuiat într-o toaletă publică

Dar câțiva adolescenți, adunați în Parcul Mare la o poveste despre incompetența autorităților trebuie muștruluiți și, eventual, aspru pedepsiți. 

Ce, degeaba au parcat „oamenii legii” mașina poliției tocmai în mijlocul parcului? Din nefericire, cei care aplică legea sunt chiar cei care o încalcă primii. 

Cum să parchezi pe o străduță alăturată și să-ți vezi de treabă prin parc?

Trebuie să intri cu Loganul poliției clujene fix în inima parcului, să știe clujenii care nu respectă legea că nu e loc de relaxare, chiar dacă au stat vreme de două luni blocați în case. 

Iar ca să fie și mai convingători, polițienii clujeni și-au parcat mașina din dotare fix în mijlocul parcului. 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 7 hours Analiza
    Marțafoii Clujului, Alin Tișe și Emil Boc, au trimis la STS o adresă smiorcăită, de ciudă că Clujul a pierdut Cloud-ul Regional. Sunt Tișe și Boc izolați de PNL?
  • Acum 11 hours FOTOGRAFILA
    VIDEO/FOTO: Cluj-Napoca, ca un patinoar. N-a făcut ”OSĂ” Boc patinoar pe lacul din Parcul Central, a făcut iarna în tot orașul
  • Acum 19 hours Politica
    De la semnarea Proiectului în valoare de 60 de milioane de euro pentru digitalizare în regiunea de Nord-Vest a României a lipsit președintele CJ Cluj
  • Acum 20 hours Politica
    Rafila, reacție la dosarele de șpagă din sistemul medical: ”E inacceptabil ca personalul să primească bunuri materiale în schimbul serviciilor pe care le oferă. Recunoştinţa poate fi exprimată prin flori sau bomboane”
  • Acum 22 hours Din oras
    MAI UȘOR CU ANUNȚUL DE ANGAJARE PE SCĂRI! LEGAL, discriminarea în cuprinsul unui anunţ de angajare, pe criteriul genului şi al aspectului fizic ESTE INTERZISĂ
  • Acum 1 day Sport
    BUN SABĂU, BUNI JUCĂTORII U CLUJ! FC U Craiova – U Cluj 5-0, în etapa a 24-a din Superliga. Mai bine antrena Șurubaru, și așa ia bani degeaba
  • Acum 2 days In vizor
    FELICITĂRI, FAINE LUCRĂRI! ”Dottore” Bode a fost bun și ca ministru al Transporturilor
  • Acum 2 days PubliNews
    TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a încheiat 2022 cu afaceri de 711 milioane lei, dar profitul a scăzut cu 64%
  • Acum 2 days Justitie
    CUM SĂ-ȚI PASEZI RESPONSABILITATEA, ROMÂNEȘTE: CA Cluj dă vina pe parchet pentru că violatorul din Cășeiu a fost eliberat: ”Judecătorul, sesizat cu 54 de minute înainte să expire reținerea”
  • Acum 2 days General
    Bărbatul care a violat o minoră în Cășeiu și nu a mai fost arestat că judecătorul a întârziat la serviciu, a fost prins de polițiști
  • Acum 2 days Din oras
    Până să se unească Cluj-Napoca cu Floreștiul, grație Supercom, s-a unit cu Pata Rât
  • Acum 2 days Politica
    Petre Daea: “Vaca trece prin mari greutăți. A devenit dușmanul planetei, e responsabilă că avem atâta poluare. România are 2 milioane de vaci și 9 milioane de mașini, și unele au două țevi”
  • Acum 2 days In vizor
    Începând de anul acesta, Educaţia din România va fi analizată în raportările pe baze de date ale OCDE “Education at a Glance”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE