Reportaj

Spitalul Clinic Căi Ferate se zbate în mizerie și în degradare

Spitalul Clinic Căi Ferate este amplasat în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, pe strada Republicii nr. 16-18-20 şi are 4 corpuri de clădire situate în aceeaşi incintă. Clădirile spitalului se află într-o avansată stare de degradare, începând cu corpul administrativ și terminând cu cele în care sunt consultați și internați pacienții.

Clădirea corpului administrativ pare a fi beneficiat la un moment dat de lucrări de întreținere și de renovare, însă vopseaua de pe pereți este deja scorojită și mâncată de umiditate, ceea ce arată lipsa de calitate a lucrărilor efectuate. Din scările care par a fi fost renovate încep să lipsească bucăți, iar ușile din lemn, de pe care a căzut vopseaua, au început să putrezească.

Puțin „mai la vale”, clădirea Serviciului Ambulanță este devastată de paragină, ușile și pragurile sunt putrezite, iar de pe zidurile murdare a căzut tencuiala:

Spre stradă, tavanul este mâncat până la fierul din beton, bucăți de tencuială putându-le oricând pica trecătorilor în cap:

De pe toate corpurile de clădire cade tencuiala, umezeala începând deja a mușca și din cărămidă:



În curtea spitalului există chiar și o încăpere ce pare a fi un grajd de animale dezafectat:

Igrasia a pătruns și în interiorul corpurilor de clădire, pereții fiind scorojiți de masive infiltrații de apă:


La intrarea într-una dintre clădiri, zona care duce spre subsol este deosebit de insalubră, cu materiale de construcții și cu mizerii aruncate peste tot:

Sălile de așteptare, reci și austere, îi supun pe pacienți unui stres suplimentar. Atmosfera este de spital de provincie din anii 50:

Instalațiile sanitare din băi sunt pline de improvizații. Bateriile sunt înnădite din mai multe piese, probabil, din ce au avut la îndemână instalatorii spitalului:

La toaletă, apa se trage cu o sârmă, iar coșul de gunoi, la ora 12, era plin:

În parcul spitalului se înalță un munte de vreascuri, strânse probabil după curățarea terenului de uscături, timp de mai mulți ani la rând:

Și, pe principiul „grămada cere vârf”, peste crengile și frunzele uscate au fost aruncate și coșuri de gunoi, iar de crengile copacilor din jur atârnă cârpe:

La una dintre băncile din parc îi lipsește o traversă, iar dedesubt zace aruncată o cutie de carton:

Lângă tomberonul din același parc, pe o parte, într-o roabă, cineva a adus un fel de fotoliu, iar pe cealaltă parte stă așezat un scaun de mașină:


Coșurile de gunoi din parcul spitalului sunt pline de dimineața:


Acestea sunt condițiile în care medicii trebuie să își trateze pacienții. Pacienți care spun că doctorii sunt foarte buni, dar că mediul spitalicesc este unul mizer. Și toate acestea în Clujul anului 2017, un oraș cu o veche tradiție universitar-medicală. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *