Efectiv s-a împuțit mass media în această dimineață de știrea cu „gestul emoționant” de la Untold. Felicitări DJ-ului care a proiectat imaginea Alexandrei pe ecranul principal al festivalului, felicitări pentru fluturarea steagului României, felicitări și pentru faptul că „s-a dansat în liniște”. E liniștea de care s-or fi bucurat și zecile de mii de clujeni care au neșansa să locuiască lângă perimetrul discotecii ilegale în aer liber. DJ-ul este singurul care merită felicitări. La fel ca și cel care a pus manele la „Neversea”, ca și cel care a pus manele la Electric Castle, s-a documentat ce este în trend, ce produce emoție, ce ar putea face spectacol, a văzut că pe tapet este moartea Alexandrei și s-a conformat livrând, făcând spectacol. Dacă se documenta mai profund ar fi pus și fotografia Luizei, dar cazul acesteia nu este încă suficient mediatizat. Și, apropos, pe când se puneau manele în loc de fotografii cu Alexandra, băiețelul Luca din Cluj-Napoca tocmai ce fusese ucis în bătaie de propria sa mamă. O lacrimă nu s-a vărsat, deși cazul său, pe măsură ce săpăm, scoate la iveală puroiul din Direcțiile Generale de Protecție a Copilului și Asistență Socială. La fel de gros, la fel de puturos ca în orice altă instituție a acestui stat interlop. Dar nu a dat nimeni „tonul la cântec” ca se „danseze în liniște” și pe cadavrul lui Luca. „A dansat” fratele mai mare, la îndemnul mamei, jucându-i corpul în papucii cu crampoane pe care primise permisiunea să-i încalţe „că îl dureau picioarele” de la cât lovise cu piciorul gol.
Orice produce emoție: de la șoc, la lacrimi de compasiune sau fericire, este în trendul zilei dacă cineva îl pune pe agenda zilei. Altfel nu există. Turma nu se mișcă „să aprindă lminițele, să danseze în liniște”… Măi, câte tragedii veți mai parazita degeaba, doar ca să dați bine în chip, chipurile că vă pasă? Nu vă pasă de nimic, dincolo de propria persoană! Ia să vedem:
A murit Aura Ion. S-au aprins lumânări, s-au vărsat lacrimi, s-a manifestat indignare. Până a rămas familia singură să se lupte cu un stat indolent care i-a trecut copilul în indexul morților fără vinovați, că nu i l-au putut trece la „din vina victimei”. Victimă fiind şi Adrian Iovan, găsit vinovat de către o anchetă tergiversată şi făcută mizerabil, în stil interlop. S-a întâmplat ceva în anii care au trecut de atunci? În afară de faptul că au mai murit niște oameni în relația cu sistemul de intervenție rapidă, dar Dr. Raed Arahat a rămas șef și toți asistații mintal de la putere încercă să-i confere puteri și mai sporite cu fiecare eșec major pe care-l patronează? Nimic, am aflat doar că suni degeaba la 112 când este cazul să intervină și poliția. Că șefii acesteia nu reușesc să se smulgă de la „cafenelele și proțapurile” la care stau cu interlopii locali și să acționeze.
Au murit copiii de la #Colectiv, s-au aprins luminițe, lumânări și s-au vărsat lacrimi. A fost alungat de la putere mitomanul plagiator Victor Ponta, să fie adus disperatul să scape în libertate cu orice preț de Liviu Dragnea. În cei PATRU ani trecuți de atunci, NICI MĂCAR UN PAT pentru tratarea unui mare ars nu s-a făcut în România. Mai mult, de Untold-ul de anul acesta, Spitalul Județean Cluj „s-a pregătit” să intervină cu clinici închise și stocuri de materiale sanitare la cota de avarie. Vinovații sunt în libertate, crâșmele și cluburile funcționează, majoritar, la fel ca pe vremea #Colectiv: fără autorizații, fără respect față de legi, în fond, fără respect față de propria voastră viață.
Acum vreo trei săptămâni, o mamă din Cluj-Napoca și-a omorât în bătaie un copil. Efectiv strivind în picioare corpul minorului (prin intermediul fiului mai mare, nu contează). În Cluj-Napoca a ieșit în stradă să protesteze – și încă pentru cu totul altceva – UN SINGUR OM. Restul s-au strâns să aprindă lumânări și să facă spectacol doar zilele acestea, pentru Alexandra, la Monumentul Memorandiștilor. Clujenii nu ies să protesteze pentru muntele de gunoi care-i otrăvește la un pas de casă la Pata Rât, dar răgușesc #UnițiSalivândÎmpreună pentru Roșia Montană și Pungești și pinguinii de pe banchizele polare. Orice tragedie există numai dacă are expunere și mediatizare, în rest, de-un leu dat unei bătrâne pe stradă, de-o lacrimă vărsată la finalul unui film, lumea se consideră egală cu sfinţii.
Iar noi ar trebui să avem „vibe” la vibe-ul anti-empaticilor strânși să facă circotecă la Untold: la 50, 100, 200 de metri de Spitalele din Cluj-Napoca. Ei dansează „în liniște” pentru Alexandra și ne înjură gros pe noi când le spunem că sunt groși în obraz și lipsiți de educație când acceptă să se urle după miezul nopții până în zori sub geamul spitalelor (inclusiv al Oncologiei), când le spunem că Legea se respectă și se aplică chiar și când e vorba de lucruri mărunte ca păstrarea liniștii și ordinii publice, că nu există derogare de la aceasta și că atunci când acceptă pentru propriul lor maț și propria lor bucurie de moment să o încalce nu mai au nici o legitmitate să se agite în stradă că politicienii își bat joc de aceasta: SUNT COMPLICI. Și nu există termene de comparație ca în nemernicia de a alege „răul mai mic”. Răul este unic, indivizibil, incomparabil și produce aceleași efecte, indiferent de cantitate.
Ne înjură și ne spun, în cel mai fascistoid și comunistoid mod cu putință: „nu-ţi convine, cară-te!” Din propria casă numai fasciștii au „cărat” către lagărele de exterminare și comuniștii către gullag-uri. Tot cu scop de exterminare și reeducare, din cauză de „nu-ţi convine”. Acest tip de needucați, neterminați și neisprăviți „au dansat în liniște”, „empatici” cu Alexandra. Și noi trebuie să simțim vibe-ul și să scriem zoaie lacrimogene, nu să arătăm fariseismul și ipocrizia acestora!? Cum ziceam: de-un leu dat unei bătrâne pe stradă, de-o lacrimă vărsată la finalul unui film, lumea se consideră egală cu sfinţii… Sunt jurnalist, nu pupincurist!
A scris Cornel Nistorescu o opinie și a definit „un caracal muzical și imobiliar” acest Untold și mizeria administrativă pe care o face Emil Boc de cinci ani în Cluj-Napoca în calitatățile sale de slugă a lui Bogdan Buta (căruia i-a și dat, fără să dea socoteală, 800.000 de euro din banii publici să pornească această circotecă ce se desfășoară total netransparent) și de sclav al imobiliarilor din municipiu, nu de primar al clujenilor. Mamă ce de urlete a declanșat opinia! Ce de mândrii gen: „la Caracal crime, la Cluj-Napoca, muzică. Noi suntem civilizați”. Dar „bașii” ghetelor cu crampon izbite în coșul coastelor lui Luca de ce nu i-ați auzit? Și „înaltele” de la țipetele lui: „nu mai da, nu mai fac!” De mâncători de rahat ce sunteți, de aceea!
România se împarte în două: una tembelă şi alta relativ educată. Una crede în deochiuri şi destin, iar cea de-a doua se dă idealistă – dar nu prea e. Nici una nici alta nu contribuie la schimbarea în ceva a naţiunii, nu înclină balanța către un drum sau altul. Din două drumuri paralele nu iese niciodată o autostradă (decât în acte și-n conturile celor care fac scamatoria). Că nimeni nu are idealuri, ci doar nevoi. Mizeria (materială, sufletească) nu e discretă, ci proclamată, îndelung mediatizată și prost folosită. Privit dinspre civilizaţie, poporul român arată ca o invazie de mâini întinse – unii să milogească stare materială, alții stare spirituală. Vibe, frățică, vibe!
Când vine vorba de ce crede că i se cuvine (bani, respect, empatie) majoritatea nu e una tăcută şi umilă, ci una perfidă și degrabă leșinată în stradă. Doar nimeni nu poate opri „săracul” să-şi strige sărăcia. Dar pot să mă INDIGNEZ că doar aceasta (sărăcia), indiferent că este materială ori spirituală este clamată, preluată și amplificată mass mediatic, mai puțin onestitatea!
Și, gata!