Din oras

Specialistul în sănătate publică Răzvan Cherecheș explică ieșirile lui Boc: „Fără o analiză economică, tot ce avem aici este o declarație politică fără dovezi, care să îl pună pe primar în relații bune cu mediul economic”

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș a explicat ieșirile repetate ale primarului Emil Boc, care solicită ponderarea incidenței cu numărul de teste: „Experții aceștia să nu trăiască cu capul în nori, să se uite la viață, la realitate și să explice cum e posibil ca aceeași unitate de măsură să se aplice când numărul de teste este atât de diferit”, a declarat, joi, ediul Boc. Acesta a arătat că economia Clujului este la pământ din cauza faptului că „experții în sănătate” aplică aceeași unitate de măsură pentru toate municipiile, chiar dacă Clujul testează cât Bucureștiul. 

Profesorul UBB în sănătate publică, Răzvan Cherecheș, a înregistrat o reacție pe tema testărilor anti-Covid și a interesului autorităților pentru economia clujeană:

„Clujul are o problemă – pentru că se testează mai mult ca în alte județe (câteva mii în Cluj vs. câteva zeci în Vrancea) se și găsesc mai multe cazuri și, în concluzie, se iau restricții mai dure

aparent, Primarul Clujului ar vrea una din următoarele variante:

– să se testeze și în Cluj mai puțin, ca să nu știm cât de serioasă e situația și să ne vedem de treabă

– să se relaxeze restricțiile, indiferent de rata de incidență, pentru că în Cluj se testează mai mult

accept că „experții în sănătate” sunt preocupați de sănătate (evident) și primarul Clujului este preocupat de economie 

Primăria Cluj ar trebui să facă o analiză economică să vadă care este impactul real (în cifre) a restricțiilor pe economia Clujului vs. relaxare și impactul (în cifre) pe economie a creșterii și mai mult a numărului de cazuri

apoi, în funcție de rezultat, să își asume responsabilitatea deciziei pe care o va lua, cu costurile asociate (economie funcțională și mai multe internări la terapie intensivă și morți vs. economie afectată și mai puține internări la terapie intensivă și morți)

fără o analiză economică, tot ce avem aici este o declarație politică fără dovezi, care să îl pună pe primar în relații bune cu mediul economic (fără să fi făcut ceva)”, a notat Răzvan Cherecheș. 

Recent, profesorul Răzvan Cherecheș a devenit și consilierul secretarului de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan.

Primarul Boc și-a exprimat public nemulțumirea în privința modului în care autoritățile centrale sufocă economia Clujului și evită să pondereze rata de incidenţă cu numărul de teste COVID-19: „Experții aceștia să nu trăiască cu capul în nori”, a avertizat Emil Boc. 

CITEȘTE ȘI: Economia Clujului, pe butuci. Emil Boc, atac la Raed Arafat și Vlad Voiculescu: „Experții aceștia să nu trăiască cu capul în nori”

În urmă cu o săptămână, rata de incidenţă la 1000 de locuitori a fost redusă sub 3 la mie în Cluj-Napoca. Restaurantele, cinematografele, sălile de spectacol au fost deschise, cu 30% capacitate de funcționare, pentru doar câteva zile. Apoi, după ce incidența infectărilor s-a majorat, localurile din Cluj-Napoca au fost închise chiar din data de 14 februarie. 

Primarul Emil Boc semnala de săptămâna trecută situația delicată în care se găsește municipiul prin numărul mare de testări și solicita schimbarea legislației naționale în acest sens.

Din păcate, după cum punctează acesta, la nivelul Comitetul Național pentru Situații de Urgență NU se dorește revizuirea normativă prin ponderarea numărului de infectări cu numărul testelor realizate. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *