Din oras

Soluții legale pentru demolarea hotelului amplasat pe trotuar: „Primăria are posibilitatea deschiderii unei acțiuni de revendicare a spațiului public”

Deși edilul Emil Boc declara că nu mai există soluții pentru demolarea Hotelului Cristian amplasat pe trotuar, consilierii locali susțin că administrația locală mai dispune de „pârgii legale” pentru o soluționare favorabilă. 

„Se pare că totuși am avea pârghiile legale să demolăm o clădire ilegală.

Întrebarea este dacă vom folosi aceste pârghii”, semnalează consilierul USRPlus Alexandra Oană. 

„Deși termenul pentru răspunderea contravențională este într-adevăr prescris, există un punct de vedere juridic conform căruia primăria are posibilitatea deschiderii unei acțiuni de revendicare a spațiului public, în condițiile în care hotelul a fost construit fără respectarea autorizațiilor de construire și ocupă spațiul public, astfel prejudiciind interesele cetățeanului.

Având în vedere că vorbim de o zonă semi-centrală cu funcțiuni multiple și cu un potențial major de dezvoltare e datoria noastră să epuizăm toate căile pe care le avem la îndemână pentru ca proiectul de modernizare să nu fie compromis, iar spațiul public să fie redat clujenilor așa cum trebuie să se întâmple deja de ani buni”, notează Oană. 

Primarul Emil Boc susține că își dorește demolarea clădirii, dar nu are cadrul legal.

„Invitați-l pe fostul primar să vă spună despre ce este vorba.

Construcția respectivă a fost ridicată în perioada în care el conducea orașul.

S-au epuizat căile de legale de atac. E ridicată pe trotuar pe vremea lui Funar. Acolo a expirat termenul de prescripție.

De aceea spun că juridic nu este cale legală”, a declarat Boc. 

Potrivit acestuia, hotelul amplasat pe trotuar nu poate fi demolat. Tocmai în acest context la finalul lunii februarie a fost inițiată o chetă generală pentru a cumpăra imobilul-hidoșenie și a-l dona Primăriei Cluj-Napoca spre demolare.

CITEȘTE ȘIGENIAL! Activistul Szakats Istvan are o idee beton: chetă pentru a cumpăra urâțenia de hotel Cristian pentru a-l dărâma!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *