Din oras

Solaris Real Estate se extinde galopant în Cluj-Napoca. Investitorul imobiliar construiește un nou bloc de șase etaje pe strada Traian

Solaris Real Estate, unul dintre cei mai importanți investitori imobiliari din oraș, construiește într-un ritm alert. Și vorbim despre proiecte mari – blocuri de cinci-șase etaje, cu spații comerciale. Compania deținută de antreprenorii Călin Vișan și Florin Adrian Mercean primește aprobări de la Primărie la un interval de câteva luni.

În luna mai, Primăria a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru un bloc cu șase etaje pe strada Traian nr. 28, în ciuda plângerilor vecinilor. Blocul se construiește pe un teren de 1.000 de mp.

Citește și:

Bloc cu ȘASE ETAJE pe strada Traian, în ciuda plângerilor vecinilor. Beneficiarii sunt Solaris Real Estate Investment, proprietarii mai multor proiecte imobiliare din oraș

În ședința de Consiliu Local de astăzi, va fi aprobat PUD-ul pentru un alt bloc tot de șase etaje, tot pe strada Traian, dar la nr. 58 – 62. Parcela pe care se solicită construirea, în suprafață de 604 mp, este situată pe frontul estic al străzii Traian, delimitată de parcele cu fond construit în partea nordică, sudică și estică. Prin PUD se propune desființarea fondului construit și edificarea unui imobil mixt (locuințe cu spații comerciale/servicii la parter) S+P+5E+R, cu evidențierea modalității de conformare la prevederile PUG în ceea ce privește utilizarea funcțională, amplasarea, echiparea și configurarea clădirii, staționarea autovehiculelor, posibilitățile maxime de ocupare și utilizare a terenurilor.

La dezbaterea publică referitoare la acest proiect, a fost o singură plângere din partea unui cetățean care nu a fost de acord cu înălțimea imobilului.

„Nu sunt de acord cu construirea unui bloc de 5 etaje fiindcă suntem un cartier mic, cu locuințe familiale, eventual cu un etaj, cu curți individuale, cu liniște. Clădirea construită să fie cu un etaj, fără spații comerciale, fiindcă sunt destule în împrejurimi”, a scris Ștefan Borovszky în sesizare.

În răspunsul transmis de beneficiar se arată că imobilul se va dezvolta în front continuu între limitele laterale ale proprietății. Pe o adâncime de 9.19 m – 11.9 m față de aliniament va fi un corp compact cu regim de înălțime S+P+5E+R.

Un alt proiect Solaris Real Estate este pe strada Onisifor Ghibu. În ședința de Consiliu Local din decembrie 2020, a fost aprobat PUD-ul pentru un bloc cu trei etaje. Și în acest caz au existat plângeri din partea vecinilor.

Citește și:

Solaris Real Estate, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari, construiește un nou bloc. Vecinii proiectului se plâng de încălcarea dreptului la proprietate

Solaris Real Estate Investments Cluj-Napoca, înființată în 2017, este deținută de Axial Construct Invest Cluj-Napoca (50%) și Vinovis SRL Cluj-Napoca (50%) și este administrată de Călin Vișan și Florin Adrian Mercean.

În 2019, Solaris Real Estate Investments a avut o cifră de afaceri de peste 600 mii euro, un profit net de 4 mii euro și 11 angajați. În urmă cu doi ani, a avut venituri totale de 650 mii euro, profit net de 112 mii euro și 4 angajați.

Axial Construct Invest (obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale) este firma lui Florin Adrian Mercean, figurează la același sediu cu Solaris Real Estate Investments, are 38 de angajați, o cifră de afaceri de 914 mii euro și profit net de 12 mii euro.

Vinovis SRL (obiect de activitate lucrări de pregătire a terenurilor) îl are ca unic asociat și administrator pe Călin Vișan, a fost înființată în 2011 și a avut anul trecut o cifră de afaceri de 43 mii euro, profit net de 38 mii euro și un singur angajat.

Solaris Real Estate Investments a construit mai multe blocuri în oraș, toate sub numele de Solaris – Solaris Prisma, Solaris Astoria, Solaris 10, Solaris Elite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *