Anchete

Sistemul de bike sharing functioneaza, in continuare, la o treime din capacitate. Motivele invocate de primarie pentru aceasta deficienta nu stau in picioare

Sistemul de bike sharing inaugurat in urma cu aproape o luna, dupa o intarziere de aproape doi ani, da, in continuare, batai de cap celor care doresc sa foloseasca bicicletele furnizate de Primarie. Din cele 42 de statii de inchiriere, functioneaza doar 26, iar din totalul de 540 de biciclete prevazute in proiect, doar 127 sunt operationale in trafic. 

Principala scuza a municipalitatii pentru statiile nefunctionale din oras sunt lucrarile la trama stradala din vecinatatea acestor puncte de inchiriere, motiv pentru care acestea nu au fost introduse in sistem. 

“In prezent, se executa lucrari pentru reabilitarea tramei stradale si in multe puncte acele statii nu pot fi functionale. Dupa ce vor fi finalizate lucrarile, cu siguranta vor fi puse si acele statii in functiune ”, au declarat reprezentantii Primariei. 

Cu toate acestea, lucrarile la trama stradala pe strada Bucium sunt terminate de mai bine de doua luni. Totusi, statia nu e inca pusa in functiune, desi e montata demult. In zona celorlalte doua statii din Manastur nu au existat niciodata lucrari de infrastructura. 

Pe strada Petuniei din Grigorescu, la fel, nu au existat lucrari de infrastructura. Asa cum nu au fost nici pe strada Titulescu, in Gheorgheni sau pe Observatorului, in Zorilor. 

Una dintre cele mai importante locatii de inchiriat biciclete nefunctionala este cea din Piata Garii, unde amenajarea pietei realizata de catre asocierea de firme Diferit Kiat este in mare intarziere. 

„Momentan nu stim nimic de extinderea statiilor”, scriu cei de la ClujBike pe pagina oficiala de Facebook. 

Pe site-ul portal.clujbike.eu, clujenii pot urmari numarul de biciclete, al statiilor si al functionalitatii acestora pe parcursul unei zile.

De intretinerea sistemului de bike sharing se ocupa firma Wind Technlogies SRL din Brasov, care si-a adjudecat prestarea de servicii in urma unei licitatii controversate, licitatie in urma careia castigatorul initial a fost declarat Regia Autonoma a Domeniului Public (RADP), aflata in subordinea Primariei Cluj-Napoca. Pentru o perioada de patru ani, Wind Technlogies va incasa pentru a intretine sistemul de bike sharing functional nu mai putin de 7.205.647 lei fara TVA. Valoarea totala a proiectului „Retea de statii self-service de inchiriere biciclete” este de 14.422.085,74 lei, din care 98% reprezinta valoarea nerambursabila din fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *