Editorial

Sirena sună, exercițiul trece! În caz de urgență majoră, doar norocul ne mai salvează!

Scris de 416

Astăzi au sunat alarmele de dezastru în Cluj, un simplu joc de glezne pentru verificarea echipamentelor tehnice de avertizare a populației în caz de calamitate. Întrebarea se pune însă, odată ce auzim sirena, unde ne adăpostim? Primăria municipiului Cluj-Napoca are pe inventar 86 de adăposturi de protecție civilă. Problema este că acest inventar e vechi de 12 ani. Ca dimensiuni, adăposturile variază între 32 și 250 de mp. Cât la sută din populația Clujului încape în acestea? În plus, conform Monitorul de Cluj, în majoritatea cazurilor, adăposturile antiaeriene de la subsolurile blocurilor s-au transformat în pivnițe pentru murături. Măcar am avea ce mânca în cazul în care am ajunge în aceste beciuri, dar cel mai probabil nu le-am găsi, din moment ce nici Primăria nu pare a le ști exact locația. 

Monitorul de Cluj a cerut de la municipalitate lista acestor adăposturi, care ar fi acum în număr de 93, însă lista primită a fost una plină de greșeli, străzi dintr-un cartier fiind trecute într-un alt cartier, un cartier cu două străzi având nu mai puțin de 20 de adăposturi, pe când alte zone mai aglomerate au doar câteva buncăre – dacă e să ne limităm la doar câteva exemple de aberații care, în caz de urgență majoră, pot costa vieți omenești. Atâta timp cât Primăria nu știe exact unde îi sunt adăposturile – multe dintre acestea fiind în prezent oricum depozite de gogonele – în caz de pericol, fiecare s-ar salva pe unde ar putea, în adăposturi având șanse reale să ajungă doar primarul, prefectul, șefii de instituții și ceilalți potentați ai zilei.

Maiorul Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, a explicat în ce a constat exercițiul de alarmare de astăzi, aducând și unele precizări legate de adăposturile de protecție civilă din Cluj:

„Exercițiul de alarmare care a avut loc zilele acestea a avut ca scop verificarea sistemelor de alarmare și doar atât, nefiind necesare alte măsuri speciale luate din partea populației sau autorităților publice. Scopul exercițiului a fost doar verificarea sistemelor de alarmare, fără a fi jucate alte scenarii sau fără a fi necesar a fi luate măsuri speciale de către populație sau de către autoritățile publice. 

Aceste adăposturi au ca și scop protejarea populației în caz de conflict armat sau diverse situații de urgență. O parte dintre ele sunt proiectate ca și adăposturi permanente sau ca și puncte de comandă, iar o parte sunt prevăzute ca și posibilitate să se amenajeze ulterior, dacă ar fi necesar. 

La nivelul județului Cluj ar fi undeva la 174 000 de persoane care ar putea să se adăpostească, atât în adăposturile permanente, cât și temporare. Dotările adăposturilor diferă în funcție de modalitatea în care au fost proiectate, de scopul pe care îl au aceste adăposturi. Dacă este un punct de comandă, bineînțeles, are nevoie de mai multe instalații speciale, cum ar fi instalații de filtrare a aerului, instalații de comunicații sau de alimentare cu energie electrică, de decontaminare, există o serie de instalații care trebuie asigurate pentru punctele care sunt mai speciale. Cele care sunt de o dimensiune, de o capacitate mai redusă, nu au ca și necesitate să aibă toate aceste instalații, însă trebuie să nu fie trecute de conducte ale instalațiilor de apă sau de canalizare, de energie electrică, sunt prevăzute în așa fel încât să fie cât mai compacte”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj. 

Așadar, la nivel județean, 174 000 de persoane ar putea să se adăpostească, cu condiția ca toate adăposturile să fie funcționale. Restul am depinde de noroc, de pronia divină. Administrația locală nu poate să administreze Clujul nici pe timp de pace, așa că nu are sens să ne mai gândim cum s-ar comporta în vremuri de război, în caz de atentate sau de dezastre naturale majore. Podurile Clujului se dărâmă și trebuie să pice la propriu în apă până să se gândească municipalitatea să le refacă. Iar refacerea durează o eternitate. E suficientă o banală ploaie ca străzile să se inunde, ca apa să le țâșnească la oameni în case, ca traficul să devină impracticabil. Așa că e lesne de înțeles că în caz de forță majoră am fi cu toții la mâna șansei – scapă cine poate și cine are noroc! Nici administrația județeană nu este mai brează, în afară de promisiuni electorale și de războaie politice cu șefii diverselor instituții, realizările fiind prea puține și în pas de melc. Sau de rac.

În concluzie, IGSU și-a bifat astăzi exercițiul, sirena a sunat, dar, în caz de calamitate, sirenele au toate șansele să sune degeaba. Adăposturi nu sunt pentru toți, iar în ele ar încăpea doar cei aleși și cei puțini care avea norocul să ajungă primii. Pompierii și-ar face datoria exemplar, însă personalul, oricum subdimensionat, ar fi insuficient pentru populația numeroasă, neadăpostită în caz de dezastru major. Autospecialele vechi ale ISU iarăși ar fi prea puține, la fel și ambulanțele, iar spitalele clujene, în sistem pavilionar, s-ar bloca rapid, asaltate de fluxul de urgențe. Probabil că ar mai interveni și Armata, însă, în final, doar cei norocoși ar scăpa teferi. 

În aceste condiții, în loc de exerciții sonore-joc de glezne, mai bine s-ar construi adăposturi, un spital de urgență, ar fi mult mai utilă achiziționarea de autospeciale moderne pentru Pompieri și Ambulanță, angajarea de personal suplimentar, conform grilei necesare, și nu a celei actuale – una încropită de diverși funcționari ai statului, rupți de necesitățile reale ale sistemului. Iar după ce toate ar fi bine puse la punct, să sune și alarma, pentru că sirena e doar cireașa de pe tort, una inutilă în lipsa tortului! 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Politica
    Rafila, reacție la dosarele de șpagă din sistemul medical: ”E inacceptabil ca personalul să primească bunuri materiale în schimbul serviciilor pe care le oferă. Recunoştinţa poate fi exprimată prin flori sau bomboane”
  • Acum 4 hours Din oras
    MAI UȘOR CU ANUNȚUL DE ANGAJARE PE SCĂRI! LEGAL, discriminarea în cuprinsul unui anunţ de angajare, pe criteriul genului şi al aspectului fizic ESTE INTERZISĂ
  • Acum 16 hours Sport
    BUN SABĂU, BUNI JUCĂTORII U CLUJ! FC U Craiova – U Cluj 5-0, în etapa a 24-a din Superliga. Mai bine antrena Șurubaru, și așa ia bani degeaba
  • Acum 20 hours In vizor
    FELICITĂRI, FAINE LUCRĂRI! ”Dottore” Bode a fost bun și ca ministru al Transporturilor
  • Acum 21 hours PubliNews
    TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a încheiat 2022 cu afaceri de 711 milioane lei, dar profitul a scăzut cu 64%
  • Acum 22 hours Justitie
    CUM SĂ-ȚI PASEZI RESPONSABILITATEA, ROMÂNEȘTE: CA Cluj dă vina pe parchet pentru că violatorul din Cășeiu a fost eliberat: ”Judecătorul, sesizat cu 54 de minute înainte să expire reținerea”
  • Acum 22 hours General
    Bărbatul care a violat o minoră în Cășeiu și nu a mai fost arestat că judecătorul a întârziat la serviciu, a fost prins de polițiști
  • Acum 23 hours Din oras
    Până să se unească Cluj-Napoca cu Floreștiul, grație Supercom, s-a unit cu Pata Rât
  • Acum 1 day Politica
    Petre Daea: “Vaca trece prin mari greutăți. A devenit dușmanul planetei, e responsabilă că avem atâta poluare. România are 2 milioane de vaci și 9 milioane de mașini, și unele au două țevi”
  • Acum 1 day In vizor
    Începând de anul acesta, Educaţia din România va fi analizată în raportările pe baze de date ale OCDE “Education at a Glance”
  • Acum 1 day In vizor
    După 9 ani de Cluj, doi tineri s-au mutat în Bucovina: “Clujul a devenit un oraș care nu mai e prietenos cu oamenii care stau acolo”
  • Acum 1 day Rautacisme
    În sfârşit a aflat şi Emil Boc că guvernul i-o desconsideră pe “Antonia” şi face “cloud-ul IT regional” la Beclean
  • Acum 1 day Din oras
    COŞMAR ÎN TRAFIC: Lucrările la Calea Mănăștur au dat traficul peste cap: “500 metri în 20 de minute!” Cei din autobuzele CTP au ales să meargă pe jos. Măcar “vinerea verde” a fost un succes!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE