Sanatate

Singuratate si sinucidere

Pentru multi dintre noi, prinsi intr-o viata frenetica si complicata, problema cea mai mare – in ciuda aparentelor – e cea a singuratatii, o boala a spiritului uman care umbreste incet si sigur, fara a ne da seama, viata noastra.
Nu-i deloc usor sa explici de ce. Singuratatea pe care o simtim e o stare absurda, in total contrast cu numarul din ce in ce mai mare de persoane pe care le vedem si pe langa care trecem in fiecare zi, imediat ce iesim din casa. Cum se poate sa ne simtim singuri inconjurati de atatia oameni?

 

Inchipuiti-va o familie care traieste intr-o casa confortabila, cuibarita intr-o vale plina de verdeata, si care nu are decat rare contacte cu restul lumii. Nu se poate deloc spune ca persoanele respective sufera din cauza singuratatii, daca intimitatea lor pasnica le este de ajuns. Cu alte cuvinte, singuratatea nu e o conditie care depinde de prezenta altora, ci doar de noi insine. Un om se poate simti singur nu pentru ca nu are prieteni, ci pentru ca are prea multi. Un om se poate simti singur si pentru ca nu poate si nu stie sa dialogheze cu el insusi sau cu semenii din jur.

 

A te simti singur intr-o mare de oameni in miscare e o senzatie absolut inspaimantatoare. Cine a trecut deja prin acest simtamant de izolare va intelege foarte bine ce vrem sa spunem.

 

Individul care se simte singur e un om nefericit, dezamagit, plin de amaraciune si ranchiuna fata de lumea care, in aparenta, il respinge. In loc sa invinga izolarea incercand sa afle care sunt cauzele ei cele mai adanci, oamenii care se simt singuri tind sa se inchida in ei, evitand sa aiba contacte cu semenii, desi le doresc si le-ar fi cat se poate de benefice.
Simtinadu-se mereu singura, dupa ce a recurs la un examen amanuntit, d-na E., casnica, casatorita, cu un copil, fara probleme financiare…, si-a dat seama de un lucru important, care i-a elucidat imediat misterul comportamentului si a explicat ceea ce marturisise. Cand era mica, ea era pur si simplu innebunita dupa dragostea tatalui ei, dar acesta parea sa o prefere pe sora ei mai mica, mai draguta si mai simpatica decat ea. Desi relatiile cu mama erau afectuoase, ea a suferit mereu din cauza preferintei tatalui pentru sora sa. “Da, a recunoscut E., ma simteam respinsa, aruncata pe planul doi.” “Adica singura?” – a intrebat-o psihiatrul ei. “Exact, a marturisit ea, singura.”

 

Iata o posibila cauza. Un copil respins de parinti cauta singuratatea. Micutii care cresc in orfelinate si spitale, inconjurati de prea putina grija si afectiune, devin adulti melancolici si mizantropi. In cazul lor, singuratatea ii apara de amenintarea pe care o reprezinta lumea exterioara. Ei se simt singuri pentru ca se feresc de oameni pentru ca acestia fac sa se nasca in ei sentimente confuze de angoasa.

 

O persoana cu adevarat singura nu e in stare sa iasa din cochilia ei pentru a oferi afectiune; ea vrea mai intai sa primeasca, are nevoie de singuranta. Incetul cu incetul, sufletul i se invaluie intr-o ceata cenusie, foarte greu de explicat. Ce putem face pentru a-i veni in ajutor? Foarte putin, in afara de a o sfatui sa consulte un psihanalist, ca sa incerce sa-si aduca aminte cateva episoade dureroase care i-au marcat copilaria si sa inteleaga sentimentele ce au facut-o sa sufere. Si nu trebuie sa astepte deloc ca sa faca asta.

 

La limita unei singuratati totale, omul ajunge sa aleaga sinuciderea, perfecta “izolare” pe care o implica moartea. Nimeni n-o sa stie vreodata ce gandesc sinucigasii in ultimele clipe de viata, dar e destul de plauzibil sa presupunem ca ceea ce-l impinge la sinucidere e chiar singuratatea. Durerea nu e de ajuns. Oricat de mare ar fi, ea poate fi suportata daca avem langa noi pe cineva cu care sa o impartim. Dar singuratatea opaca, monotona, din care si lacrimile au disparut, e prea mult pentru un om. E pur si simplu insuportabila.

 

Printre sinucigasi se gasesc oameni din toate categoriile sociale si profesionale: femei casnice, adolescenti, industriasi, homosexuali, batrani, bogati, saraci, agricultori, functionari etc. Multe sinucideri ii iau prin surprindere pe ceilalti. Ne amintim de caracterul jovial al unuia, de averea altuia si ne gandim ca absolut nimic nu ne lasa sa banuim un sfarsit atat de tragic. Mastile pe care si le iau singuraticii ii pot pacali chiar si pe observatorul cel mai perspicace.

 

Din fericire, singuratatea imbraca diverse forme, iar cele mai multe dintre ele nu duc individul pana la disparitie. Uneori poate fi vorba si de o stare de spirit trecatoare, de o forma de timiditate, de consecinta durerii provocate de piuerderea cuiva. Cu ajutorul celor din jur si a fortelor proprii, persoanele respective pot sa scape, revenind la o viata normala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *