Ura și la gară! – constat că este mișto să fii muncitor cu gura în România post-Decembristă: milionar, deputat sau senator, în barca oricărui partid care s-a perindat pe la putere, prim-ministru, om de afaceri, reprezentant în te miri ce comitete și comiții a te miri ce AGA, a te miri ce mogul, sau patron, sau agenție a statului șamd. Cel mai fain lucru este că poți să faci toate cele enumerate mai sus plângând de grija zilei de mâine a amărăștenilor care-ți plătesc salariul și pe care te prefaci că-i reprezinți, în timp ce te dai jos din “jipanul patru ori patru”, scobindu-te-n dinți de icrele negre rămase de la masa ultimei tranzacții în care ți-ai negociat șpaga.
Constituţia noastră, ca orice constituţie inspirată din respectul față de om, ne asigură egalitatea. Da, vorbim despre egalitatea de tratament în faţa legii, de egalitatea în drepturi şi datorii, nu despre egalitate de IQ sau de avere. Suntem egali ca subiecţi de drept şi în calitatea noastră de cetăţeni. Numai că, în viaţa de zi cu zi, această egalitate e greu de ţinut – prin corupţie, unii cumulează mai multă egalitate. Numai prin corupție se poate ajunge la un regim de “excepţie”, adică de exceptare de la egalitatea în drepturi și îndatoriri a cetățeanului, în favoarea supra-cetățeanului (politicianul, sponsorul lui, cumătrocrația în general).
Nu-i frumos, nu e elegant, e chiar jenant – dar să nu cumva să presupuneți că, măcar o vreme, până ajung la rutină, corupătorii simt lipsă de confort sufletesc… Măcar – vorba unui prieten care-mi povestea despre cum își mituia profesorul cu bonuri de benzină pe vremea lui nea’ Ceașcă: “lua, dar cu jenă”… Nu. confortul material se confundă cu cel sufletesc, au avut grijă protembeliziunile să facă inversarea necesară de valori.
Așa că bietele victime ale acestui straniu fenomen de persuasiune a sistemului „ticăloșit”, care le obligă să fie mai egale în drepturi (nu și în îndatoriri) ca “populimea”, acestea nu pot decât să-și strige revolta și cererea de ajutor prin etalarea de vile, jipane, viață de lux: luați-le de pe noi, că le omorâm! („Procurorule, îmi fac viloi de neam prost, să-ți cer să mă ajuți să nu-mi bag mâna-n buget și pentru jipan, vacanțe de lux și amate!” – strigă toți acești amărâți, dar cine să-i audă? Că și procurorii aud numai ce le șoptește la ureche sistemul: „ăla nu mai e de-al nostru, bagă-i mințile-n cap!”)
Este timpul să vorbim despre cazurile în care excepţiile de la egalitate trebuie create în folosul Patriei. Acestea sunt cele mai admirabile. Beneficiarii lor nu au conştiinţa stânjenită a unor privilegiaţi. Din contră, orice bonus de egalitate suplimentară le sporeşte conştiinţa propriei jertfe pentru binele naţiunii. Nu putem pune, chiar aşa, grosolan, tam-nisam, un demnitar în condiţii de egalitate efectivă cu un cetăţean ordinar. Patria n-ar mai funcţiona la parametrii ei de Patrie dacă nu s-ar crea câteva facilităţi în sistem.
De aceea s-a creat Parlamentul României și de aceea suntem chemați și în 11 decembrie să trimitem acolo prin votul nostru tot fel de nespălați moral. Apoi să ne întrebăm: de ce?