Cei de la Pressone.ro au publicat un material despre minciunile electorale de la Cluj-Napoca: Spitalul Regional și Metroul. Iată articolul Pressone:
După trei decenii de mahmureală, Clujul se pregătește să devină un oraș al viitorului. Macaralele râd iarăși, proiectele mari de infrastructură, Spitalul și Metroul, par să fi depășit nivelul de simple dorințe, făcând pași importanți pe hârtie.
Ele se și întâlnesc pe un teren viran, aflat la 10 kilometri de centrul Clujului, în comuna Florești, pe care momentan pasc șase cai, iar cârtițele s-au apucat să-și facă propriul Tube. Aici, cândva, pacienții vor coborî în stația Sănătății și vor merge să se trateze într-un spital modern.
Scările rulante, tunelul pe sub Feleac, trenul suspendat, un metrou numit dorință
Până să ne apucăm de săpat la baza promisiunilor electorale, să parcurgem o scurtă istorie a felului în care s-au născut ideile acestor proiecte mereu amânate.
Pe la mijlocul anilor ’90, principalul punct de atracție al Clujului erau scările rulante de la magazinul central. Cosmodromul Baikonur fusese organizat la parter, chiar lângă raionul încălțăminte adulți, iar ascensiunea se încheia două etaje mai sus, pe planeta foarte îndepărtată a costumelor Steilmann. Gagarini provinciali visau să revină în atmosfera terestră îmbrăcați cu stil, dar puțini își permiteau unul la vremea aia. Dar măcar călătoria era gratis, te puteai da de câte ori voiai, iar viitorul suna promițător.
Spre finalul primului deceniu de după Revoluție, primarul Gheorghe Funar găsise seducătoare ideea construirii unui tunel pe sub dealul Feleacului, ca să reducă aglomerația și numărul accidentelor rutiere. A abandonat-o destul de repede, dar a revenit în preajma alegerilor din 2004 ca să zgândărească orgoliul clujenilor: metrou pe relația Mărăști – Mănăștur – retur, cu vagoanele vopsite în tricolor, pentru un nou mandat. A pierdut în fața lui Emil Boc, iar de atunci își dedică timpul obsesiei sale pentru săpat galerii, luând foarte în serios discuția despre tunelurile secrete de sub munții Bucegi.
În același an, 2004, proaspăt ales președinte al Consiliului Județean, liberalul Marius Nicoară anunța demararea proiectului construirii unui spital regional de urgență la câțiva kilometri de Cluj (Câmpenești) cu fonduri de la guvern. Noul spital urma să înlocuiască și să preia rolurile Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, care funcționează în sistem pavilionar în peste 33 de clădiri distincte răspândite prin oraș, unele dintre ele având peste 100 de ani.
La finalul mandatului, Nicoară declara inițiativa înghețată, din cauza relațiilor reci cu „administrația portocalie Boc”. Avea să susțină și faptul că medicii clujeni n-ar fi fost oricum de acord să facă naveta în afara orașului. Ar fi trebuit să mute și clinicile private lângă „noul” spital ca să fie toată lumea mulțumită.
Vasile Cepoi, secretar de stat în Ministerul Sănătății în perioada acestei „prime vieți” a centrelor medicale gândite să deservească mai multe județe, apucase să arunce o privire în globul de cristal: „Dacă ne apucăm de treabă anul acesta, în trei ani vom preda spitalul la cheie”.
Cheia pentru spitale regionale s-a rupt, dar ușile au continuat să se deschidă în fața ascensiunii profesionale a lui V. Cepoi. Ajuns ministru al Sănătății în 2012, pentru șase luni, avea să mai facă o încercare. A supralicitat și a mai pus un spital pe hârtie, pe cel de la Iași. Declarația, ați ghicit, e copy-paste după cea dată cu 8 ani înainte, doar că acum s-ar fi făcut nu unul, ci două spitale. Din acel moment, spitalele regionale de urgență au devenit obiective strategice prioritare pentru fiecare ministru ce a preluat portofoliul Sănătății.
2004-2020. Sunt priviți drept anii marilor prefaceri în viața orașului Cluj, în sensul în care autoritățile s-au prefăcut că le pasă de cetățeni, purtându-se în schimb cu mănuși cu dezvoltatorii imobiliari. Se deschide primul mall din oraș (2007), cu mai multe scări rulante. De aici totul devine posibil.
Citește continuarea pe Pressone.ro