Vocea ta

Și #Clujul_Civic participă la licitația pentru ”timpul” lui Emil Boc. Ce vor să liciteze clujenii pentru ”timpul” primarului lor?

Emil Boc scoate la licitație, așa de un pic de ”piar” (foamea acută de imagine, cum v-am mai zis) ceva ce nu-i aparține. Având în vedere cât timp din timpul nostru, al clujenilor, i-am acordat noi acestuia pentru poveștile cu care ne-a aburit, Szakats Istvan lansează pe pagina de Facebook a Clujului Civic un ”manifest”-intenție de participare la licitația din 6 decembrie de la ora 18 care se va ține în clădirea reabilitată a fostului Cazinou din Parcul Central în beneficiul copiilor patronați de Asociația ”Căsuța Bucuriei”. Să-i oferim și noi o bucurie primarului, dacă va binevoi să fie prezent in personam.

Prin urmare, prin intermediul Clujului Civic, se lansează și un concurs pentru a licita (capta) atenția lui Emil Boc cu privire la când OSĂ aibă bunăvoința să-și onoreze poveștile de campanie electorală.

”Distinși cetățeni ai municipiului, în 6 decembrie vom avea onoarea de-a putea licita pentru 15 minute din timpul primarului nostru Emil Boc. Fără îndoială, o veste îmbucurătoare. Cine nu și-ar dori să participe la o discuție liberă, de 15 minute, cu domnia sa?

Totuși, având în vedere că am remarcat câteva disproporționalități minore în format, lansez licitația pe grup cu câteva îmbunătățiri. Despre ce este vorba?

La licitație îi avem, pe o parte, pe cetățenii Clujului. Dintre aceștia, cineva va putea să cumpere 15 minute din timpul primarului, „cu banii jos”. Numărați, verificați, cum trebuie.

Pe de cealaltă parte, îl avem pe primarul Emil Boc. Dumnealui a reușit, în licitații succesive, din 2004 încoace, să cumpere peste 8.409.000 minute (4 mandate x 4 ani x 365 zile x 24 ore x 60 minute) de la fiecare dintre noi – dar oferta dumnealui conținea mereu și o proporție semnificativă de vorbe.

Dintre care, din păcate, multe s-au dovedit fără acoperire în timp. În iulie 2022, într-un poll de peste 1800 voturi, membrii Clujului Civic au alcătuit chiar un TOP 10 al CEC-urilor fără acoperire emise de primarul Emil Boc în ani:

10. Cartierul Tineretului – emis de primar în 2008.

9. 1500 locuințe sociale – emis de primar în 2004.

8. 3000 locuințe cu credit municipal – emis de primar în 2004.

7. Cartierul Lomb – emis de primar în 2008.

6. Pasaj rutier subteran Mărăști – emis de primar în 2014.

5. Creșe – emis de primar în 2010.

4. Pasaj Tăietura Turcului -emis de primar în 2012.

3. Aquapark – emis de primar în 2012.

2. Someșul Navigabil – emis de primar în 2004.

1. Extinderea tramvaiului până la Florești – emis de primar în 2004.

(și, cu voia dumneavoastră, pole position pe listă, câștigătoare cu peste 350 voturi)

0. Centura Metropolitană – emis de primar în 2017.

În lumina celor de mai sus, este just și fair ca acum și noi, cetățenii, să putem licita pentru timpul domnului primar Emil Boc, folosindu-ne și de promisiuni. În spiritul reciprocității, este absolut de la sine înțeles că oferte precum

  • „2 lei plus Săpătură la o stație de metrou” sau
  • „1 leu plus Desființare Pata Rât plus 200 hectare de parc” vor fi luate în considerare de domnul primar cu aceași seriozitate cu care dumnealui își enunță propriile promisiuni.

La treabă deci, dragi concetățeni! După 8.409.000 de minute licitate de primarul Boc din timpul nostru, este timpul să licităm și noi 15 minute din timpul domniei sale. Să curgă ofertele!

Cele mai votate oferte îi vor fi transmise domnului primar, în timpul licitației.

La treabă!”