Romania o simte in suflet, in amintirile pe care nu le-a trait niciodata, dar le-a auzit si repetat de mii de ori. Inima lui bate romaneste, chiar daca s-a nascut in Rusia, iar limba lui Eminescu a invatat-o abia la 51 de ani. Pana atunci, de la mama lui, a invatat doar cateva cuvinte si o propozitie pe care inca o repeta cu zambetul pe buze: “Romania, mama dulce”. “Bunicul meu, Ion Craciun, a fost soldat in armata austro-ungara in 1915, in timpul primului Razboi Mondial. A cazut prizonier pe frontul rusesc si nu s-a mai intors niciodata in tara. Dupa razboi a ramas in Rusia, unde s-a casatorit si a avut copii. Cand au venit comunistii la putere, a incercat sa se intoarca in Romania, dar nu a mai reusit. In 1938, invinuit de spionaj si terorism, a fost impuscat in inchisoare” – e povestea de viata, spusa in cateva cuvinte, care se aude in toate satele din jurul Clujului de cativa ani incoace.
Ca sa fii patriot, ca sa simti ca prin vene iti curge sange romanesc, nu trebuie, in mod neaparat, sa te nasti in patria mama a lui Caragiale ori Bacovia. Apartenenta la o natie se simte in adancul sufletului, in dorinta nestavilita de a te intoarce intr-un loc in care nu ai fost niciodata. Asta face Sergiu Craciun, nepotul lui Ion Craciun, de sase ani incoace. Povestile despre bunicul lui l-au facut sa ajunga in Romania, pentru prima data, in 2008. De atunci, isi cauta fara incetare rudele; incearca sa gaseasca oameni care au auzit povestea clujeanului care a fost luat ostatic in Rusia, scrisa acum 100 de ani.
“Rudele mele locuiesc undeva in jurul Clujului. Daca stiti ceva din istoria omului pe care il cheama Ion Craciun, care a fost luat ostatic in Rusia, sau de rudele lui, va rog sa ma anuntati”, spune el oricarui om cu care are ocazia sa povesteasca.
In 2008 a venit pentru prima data in Romania. Pe atunci, nu stia romana deloc. “Lapte”, “cutit”, “mamaliga” si “curechi” erau singurele cuvinte pe care le-a invatat de la mama lui, care a stiut romana cand era mica. A invatat-o tatal ei, bunicul lui Sergiu, omul care a devenit pentru familia Craciun un erou – a murit cu gandul la Romania, cu visul neimplinit de a se intoarce, intr-o buna zi, acasa.
“S-a intamplat acum 100 de ani. Pana in 1938, primeam scrisori de la rudele noastre din Transilvania. Dar cand securitatea ruseasca, NKVD, a fost la noi acasa, a luat tot ce era romanesc – adresele, actele, pozele, tot. Eu nu stiu in ce sat s-a nascut bunicul meu; trebuie sa caut in 140 de sate. Este greu”, spune Sergiu.
Zambeste cand povesteste despre bunicul lui, pe care il simte aproape chiar daca nu l-a cunoscut niciodata. Pentru el a invatat limba romana, pentru el vine in fiecare an in Tansilvania si colinda satele in cautarea unui singur om care i-a auzit vreodata povestea. Care il poate ajuta sa se intoarca la radacinile unde ar fi vrut sa reajunga si Ion Craciun.
„Eu cred ca sufletul lui a venit in sufletul meu”
“In 2006, am fost la prietenii mei in Ucraina. Am fost in muntii Carpati, in cel mai inalt punct din Ucraina, iar prietenul meu mi-a spus ca acel varf tine de Romania. In momentul acela mi-au dat lacrimile – aveam aceeasi varsta ca si bunicul meu cand a fost impuscat. Eu cred ca sufletul lui a venit in sufletul meu. Din acel moment am avut o dorinta foarte puternica sa ma intorc in Transilvania, pe care nu am vazut-o niciodata”, rememoreaza el.
Cand a pus pentru prima data piciorul pe pamant romanesc, a venit la Cluj, pe strada Iuliu Maniu, pe care o stia atat de bine din fotografii si vederi. “Romania, mama dulce” nu mai era doar o sintagma repetata de sute de ori, era o realitate care ii umplea sufletul de fericire. Si chiar daca acum 6 ani nu stia sa lege o propozitie limba lui Eminescu, evolutia lui e spectaculoasa. Astazi vorbeste romaneste cu accent ardelenesc.
“Bunicul meu a fost impuscat in anul 1938. Bunica mea a fost ucraineanca si mama mea era mica, nu am avut de la cine sa invat. Dar acum o exersez acasa, singur, cu manuale, cu dictionare si cu foarte multe filme romanesti”, explica Sergiu.
I-a citit pe Eminescu, Bacovia, Nichita Stanescu, Caragiale. A invatat istoria romanilor din carti, face parte din clubul monarhistilor din Cluj si crede ca monarhia a fost ilegal inlaturata din Romania. “Tancurile sovietice au inlaturat monarhia. Si daca monarhia ar fi fost pana in prezent, Romania ar fi fost o tara mult mai frumoasa, la nivelul Marii Britanii, Suedia si alte tari in care exista regalitate si monarhie”, dupa cum marturiseste. Pe de alta parte, cinematografia romaneasca il fascineaza. Are, acasa, mai mult de 250 de filme romanesti vechi si noi. I-a cunoscut personal pe Sergiu Nicoleaescu si Cristian Mungiu, iar anul acesta l-a cunoscut pe Radu Bazavan.
“Cand m-am intalnit cu Sergiu Nicolaescu, la el in birou, mi-a spus cateva cuvinte foarte bune: “sangele apa nu se face”. Imi place tot ce am vazut aici; acum am foarte multi prieteni in Cluj. In fiecare concediu al meu, sunt aici. Muncesc 11 luni pe an pentru un concediu in Transilvania; nu vreau tari exotice, nu vreau Turcia, nici Antalya, numai Cluj. Asta e tara stramosilor mei”, spune el, cu o sinceritate care emotioneaza.
Are 57 de ani si inca doi ani jumatate pana cand va iesi la pensie, in Rusia. A fost fotograf acolo timp de mai bine de 20 de ani, iar acum munceste la o firma care produce mobila, e contabil. Dar pensia, pentru un om ca el, nu inseamna resemnare. Din contra, asteapta cu nerabdare ziua in care nu va mai trebui sa munceasca in Rusia, pentru a se putea intoarce in Romania. Pentru a putea ramane, pentru totdeauna, acasa.
Coincidenta face ca aici, in Baciu, Pe strada Transilvaniei, s-o fi cunoscut pe “iubirea vietii lui”. Aici, pe strada Transilvaniei, viseaza sa locuiasca peste doi ani jumatate, sa traiasca si sa-l gaseasca, macar in amintirea cuiva, pe omul care l-a facut sa inceapa o noua viata in inima Ardealului.