Din oras

Șeful CTP Cluj-Napoca, luat la bani mărunți din cauză că amenda nu se poate plăti cu cardul. Cum a ajuns Ziar de Cluj să contribuie la conectarea companiei cu înalta tehnologie a secolului XXI

În cele ce urmează vă redăm o poveste de râsul plânsul. Acțiunea are loc în Cluj-Napoca, un oraș considerat pol al IT-ului românesc și internațional, un oraș în care (nu se știe când) se va construi un orășel al informaticienilor. Personaje: cetățenii, Liviu Neag și reporterul Ziar de Cluj. 

Întrucât Compania de Transport Public din Cluj-Napoca înregistrează noi achiziții de autobuze tot mai performante, adică autobuze electrice, dotate cu WI-FI, iar prețul biletului/abonamentului va crește nesimțit de mult începând cu data de 1 octombrie, ne-am permis să-i adresăm directorului CTP o întrebare simplă: când amenda va putea fi plătită cu cardul? Până la urmă, călătorii sunt dotați cu telefoane și bucăți de plastic mai degrabă decât cu bani cash. Deh, orașul inovației și al IT-ului, după cum susțin cu o înversunare provincială destule voci din administrația locală, dar să nu-ți respecți cetățenii nici până-ntr-atât?! Să ai WI-FI – ce-i drept, doar în câteva autobuze, care mai apar în poze – dar să nu-ți poți plăti amenda în mijlocul de transport cu cardul?!

Mai pe scurt, zis și făcut. L-am contactat pe domnul director Liviu Neag, care conduce această entitate de foarte mulți ani și cunoaște toate problemele. Mai deunăzi a anunțat cu voce tare că transportul public de calitate nu mai poate fi făcut cu ”bani mărunți”. 

CITEȘTE ȘITransportul Public pe “bani mărunți”. Apărarea lui Neag

Bani mărunți, bani mărunți… 

După cum vă puteți da seama, nu l-am mai întrebat despre autobuzele depășite, rușinos de murdare, precum cele de pe linia 32B, 47 sau 8. Nu l-am întrebat, căci ți-e rușine de rușinea dumnealui. O fi au ba, nu știm?!

Prin urmare, iată și conținutul dialogului nostru, din care cititorul își poate da seama de faptul că Ziar de Cluj propune subiecte pentru agenda domnului Liviu Neag, pentru confortul clujenilor, ai acelor băștinași, dar nu numai, care își plătesc biletele și abonamentele, care, iată! vor deveni și mai scumpe.

Ce primește în schimb călătorul? Poate să-și plătească amărâtul de bilet cu suprataxă (formula simandicoasă a unui cuvânt simplu: amendă) direct cu cardul, chiar în mijlocul de transport?

Rep: Dacă în transportul public este accesibil WI-Fi-ul, cel puțin parțial, de ce nu se poate plăti biletul cu suprataxă (altfel spus, amenda) și cu cardul în mijloacele de transport? De ce nu există această facilitate? Iar aceasta întrucât oamenii circulă mai puțin cu bani asupra lor, mai degrabă cu telefoanele. Sau dacă aveți în vedere o asemenea măsură?

Liviu Neag: Sută la sută se va putea plăti, dar nu în mijlocul de transport. Lăsați-mi întrebarea. E interesantă și pertinentă. 

Rep: De ce? Până și actele de corupție nu ar mai putea fi înregistrate în acest fel?

L. N.: Lăsați. Astea nu mă interesează. Și nici nu mă ocup de probleme din astea. Dumneavoastră vă ocupați, eu nu. 

Deci, rămâne să mai discutăm pe această temă. O iau în analiză. 

Rep: Deocamdată tema n-a intrat pe agenda dumneavoastră de lucru?

L. N.: Poate intra. Aici la sediu se poate deja plăti și cu cardul. Există varianta să plătească cu cardul. Acuma să vedem în mijlocul de transport, cum am putea…

Rep: WI-Fi-ul e ceva mai mult decât o plată cu cardul…

L.N.: Înțeleg sugestia, o apreciez și vă promit că o analizez foarte bine.

Ne bucurăm că Liviu Neag a primit cu deschidere propunerea pe care i-am făcut-o. Tema a fost înscrisă pe agenda directorului Companiei de Transport Public, astăzi, 11.09. 2018 (la 17 ani distanță de la atacul terorist asupra celor două turnuri gemene – World Trade Center – din New York.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *