Din oras

Şedinţa convocată de Vuşcan pe tema gunoaielor din Floreşti a rămas în coadă de peşte: Ori la bal, ori la spital!

Concluziile şedinţei din această dimineaţă desfăşurate la sediul Prefecturii Cluj pe tema deşeurilor menajere neridicate din comuna Floreşti au rămas în coadă de peşte. Toţi cei prezenţi şi-au susţinut punctele de vedere, însă fără a găsi soluţii, în timp ce locuitori comunei sunt îngropaţi la propriu în gunoaie, la această oră peste 200 de tone de deşeuri fiind neridicate de pe străzile comunei. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Cluj ameninţă cu anularea autorizaţiei de funcţionare în timp ce reprezentanţii Quatro Eco Salub mai speră la o capitalitalizare a societăţii din partea Consiliului Local Floreşti, acţionar alături de Căpuşu Mare, Gilău şi Măguri Răcătău. Deci ori la bal – adică o capitalizare a firmei, ori la spital – închiderea firmei Q.E.S. prin retragerea autorizaţiei de mediu, putem spune că a fost rezumatul întrevederii  de azi.

La şedinţa convocată de prefectul Gheorghe Vuşcan în această dimineaţă pentru ora 9.00 au participat reprezentanți ai Consiliilor locale acţionare în Quatro Eco Salub, primari-viceprimari, reprezentanţi ISU, ai Direcției pentru Sănătate Publică, Gărzii de Mediu Cluj, Agenției Județene pentru Protecția Mediului, precum şi angajaţi ai SC Quatro Eco Salub SRL. Scopul întrevederii a fost găsirea unor soluţii astfel încât cetăţenilor să le fie ridicat gunoiul conform programului, de două ori pe săptămână, nu o dată la două luni.

„În lege scrie că autorităţile locale au obligaţia, nu că poate, au obligaţia să instituie taxe speciale. Dacă erau oameni care nu aveau contracte de trei ani, trebuia să existe taxa specială de câţiva ani, nu acum. Aşa se descurcă toate comunele. Trebuie găsite soluţii. Continuaţi cu rampa de transfer, eu nu insist şi nu intru în detalii, dar dacă Boc a făcut în 4 luni rampa se putea şi aici în 5 luni. Am răspuns de la Agentia de Mediu din decembrie în care văd că din septembrie 2016 nu s-a facut nimic în privinţa avizelor necesare, a afirmat Gheorghe Vuşcan în faţa asistenţei prezente.

Reprezentantul Garzii de Mediu, Marius Triţă, prezent la întrunire,  a afirmat la rândul său că sunt zilnic zeci de reclamaţii privind activitatea Quatro Eco Salub. Potrivit lui Marius Triţă, Q.E.S. a fost sancţionată în repetate rânduri pentru depozitări ilegale şi a ameninţat că există posibilitatea ca reprezentanţii Agenţiei să ceară suspendarea sau chiar anularea autorizaţiei  de mediu a firmei Q.E.S.

„Firma a fost sancţionată pentru depozitări ilegale. Putem cere suspendarea sau chiar anularea autorizaţiei de mediu. A încălcat de atâtea ori legea că până la urmă asta vă pândeşte. Legea este clară. Cele mai mari probleme sunt în zona voastră”, s-a adresat Marius Triţă reprezentanţilor QES.

Singurele variante de lucru pentru soluţionarea crizei gunoaielor din Floreşti sunt fie capitalizarea  societăţii, fie închiderea ei. În cazul închiderii societăţii administraţia locală floreşteană va trebui să găsească soluţii petnru ridicarea gunoiului de la populaţie, ceea ce ar însemna organizarea unei licitaţii publice, procedură care poate să se prelungească pe întreg parcursul acestui an, dacă nu mai mult. Până la organizarea unei eventuale licitaţii privind atribuirea serviciului de salubritate şi desemnarea câştigătorului, tot firma QES va opera în cele 4 comune. Primarul Horia Şulea a afirmat că problema deşeurilor este mai vizibilă în Floreşti, însă este e situaţie generalizată la nivelul întregii ţări. 

„După întâlnirea de astăzi pot afirma că am plecat cum am venit. În opinia mea există două variante. Capitalizarea societăţii sau, cei care sunt în măsură, să ne suspende autorizaţia de funcţionare. Această a două variantă ar însemna ca noi, fiecare comună, să ne urmăm drumul nostru, să ne curăţăm prin pârghiile pe care le avem la îndemână comunităţile pe care le reprezentăm. Problema nu e nici în terenul primarului, nici în terenul prefectului. Problema este la nivel naţional, problema este în terenul Ministerului Mediului. Ceea ce se întâmplă astăzi la Floreşti şi la Cluj  e pe plan naţional. Nicăieri în ţară firmele nu mai fac faţă mai ales că au introdus această taxă de mediu de 80 de lei/tonă la rampă. La Floreşti vom avea o şedinţă în data de 19 ianuarie, dacă până mâine cei de la firma de salubritate vin cu solicitările şi cu referate în vederea majorării capitalului social am să pun pe ordinea de zi şi aceste aspecte. Dacă nu vor veni până mâine, eu poimâine va trebui să dau drumul la convocator pentru consilieri şi probabil că va rămâne pentru o altă şedinţă. Eu sper să vină cei de la Q.E.S. şi să facem ceea ce trebuie făcut. Sincer e o rușine cum arată comuna şi sper că acei consilieri care s-au opus la majorarea de capital să se fi convins că altă soluţuie nu există astăzi. Din punctul de vedere al rampei de transfer se lucrează la proiectul tehnic, studiul de fezabilitate a fost aprobat. În bugetul pentru acest an vom cuprinde banii pentru finanţarea lucrării, iar în ceea ce priveşte avizele dosarul este la Apele Române în vederea avizării acestei investiţii”, a declarat Horia Şulea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *