Cooltura

Duminica aceasta, Teatrul Național Cluj le oferă spectatorilor o nouă premieră – Portocala mecanică, un „fresh” teatral din fructe ce au stârnit controverse în ultima jumătate de veac

Duminică, 15 ianuarie, de la ora 19, iubitorii de teatru vor putea urmări cea de-a doua premieră a Teatrului Național Cluj din acest an, Portocala mecanică, în regia lui Răzvan Mureșan. Piesa se va juca în Sala Mare a Naționalului clujean, distribuția fiind formată din 25 de actori. 
    
„Portocala mecanică” este cel mai cunoscut roman al lui Anthony Burgess (1917-1993), publicat în 1962 şi ecranizat în 1971 de către regizorul Stanley Kubrick într-un celebru film care a stârnit foarte multe controverse, fiind retras de pe piață timp de treizeci de ani, sporindu-și astfel notorietatea. 

Semnificația titlului o explică chiar autorul romanului, spunând că o „portocală mecanică“ este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere de la normă: 

„Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obişnuit în Malaysia şi înseamnă «fiinţă umană». Cockney şi limba malaeză s-au contopit în mintea mea şi au generat imaginea unor oameni suculenţi şi dulci precum portocalele, forţaţi să intre în forma unor obiecte mecanice.” 

Eugenia Sarvari, secretarul literar al Teatrului Național, ne expune pe scurt subiectul acestei piese:

„Alex, Pete, Dim şi George, cei patru tineri rebeli trăiesc din jafuri nocturne aducătoare nu doar de bani, ci și de plăcere. Violențele pe care le practică împotriva celor mai slabi, cum este cazul cerșetorului și nu numai, sunt savurate peste măsură de cei patru huligani. După o serie de astfel de infracţiuni, Alex, șeful bandei – pentru că, după cum spune el mândru, «om fi noi gășcari, dar unul dintre noi trebuie să conducă» – este închis şi supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui să-l transforme într-un individ perfect integrat în societate. Chestiunea liberului arbitru pe care preotul închisorii o ridică: «Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun?» este o problemă la care spectacolul ne invită să medităm. Și o face într-un mod foarte personal, extrem de alert, scenele succedându-se cu o repeziciune uimitoare. Un iureș de violență, muzică asurzitoare, dar și o foarte delicată scenă în care cei patru «răi», așezați pe jos, ridică ochii spre cerul împânzit de stele, ca și cum ar căuta acolo răspunsul la întrebarea pusă de omul bisericii. Portocala mecanică nu e o pledoarie pentru violență, ci un antidot împotriva ei. Altfel, de ce în mintea lui Alex ar răsuna mereu Simfonia a IX–a a lui Beethoven, iar Oda bucuriei ar fi delicat  interpretată, într-un anume moment al spectacolului, rupând pentru o clipă lanțul violențelor?”  

Pentru regizorul spectacolului, Răzvan Mureșan, „Portocala mecanică”, roman-cult al anilor 60, este un joc psihologic:

„La fel cum o portocală nu poate fi nicicum asociată unui mecanism, nici omul nu poate fi lipsit de libertatea de a alege. «Când un om nu poate alege, încetează să mai fie om», afirmă Burgess. Şi poate de aceea omul care alege răul poate fi mai bun decât un om căruia îi este impus binele. «Ceea ce fac, fac pentru că îmi place… răutatea aparţine individului, lui, ţie sau mie, nouă înşine».“

Foto: Facebook Teatrul Național Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *